Viorel Croitoru

S-a cuibărit pe-o pernă și doarme liniștit Și o admir cu drag, din cap până-n picioare Ceva din vis i-aduce un zâmbet mulțumit, În ea se simte pacea, și-atâta relaxare... Mi-alunecă privirea pe

Un ou de vultur a ajuns, La o găină în cuibar Și-apoi când coaja a străpuns, A apărut un pui hilar! Și toată viața-a râcâit, Ca și găinile surate A cloncănit, a-mbătrânit, Și-a

E greu... Ți-e tot mai greu să urci viața pieptiș Sleit de fortă gâfâi și-i sânge pe pietriș Și-n suflet îți apune și bruma de curaj Speranța-ți se topește în zări ca un miraj... Cazi și rămâi

Stăteam la gura sobei, copil, și tot priveam, La flăcări, jar, cenșă și nu înțelegeam, Era mister... E iadul? Nu cred, e prea frumos! Și-i mai dădeam de lucru, cu-n lemn luat de jos.

Am fost în munți și-am întâlnit Bătrâni cu chipul de lumină! Priveam cu drag și mi-au zâmbit: ”- Hai vină! - De porți a ta copilărie, În sufletu-ți, imaculată De-împarți iubire,

Când oamenii n-aveau cuvinte, Și gândurile le simțeau, Vedeau curat ce ai în minte, Și ce ascunde... chiar n-aveau! Când radiau frumos iubire, Și cei din jur ca el simțeau, Iubea cu ei

În fața lui e-o mare de picioare, Ce trec grăbite-n sus și-n jos, Și între ei se simte singur tare, Și totu-i fără de folos ... În șapca pusă lângă dânsul, Mai pică, rar, câte un ban,

Deasupra-s ciulini, iarbă și praf, Și soarele ce dogorește, Eu nu mai am cruce, si nici epitaf, De mine nimic n-amintește... Copiii, nepoții și ce-a mai urmat, Nu știu mai nimic despre

\"De îmi șoptești ce simți, eu te gonesc, Dar peste-o clipă te iubesc... Iar dacă tu insiști, am să te cert, Și-abia aștept apoi ca să te iert...\" Ești soarele ce mă-ncălzește, Mă arde,

Ne-am cunoscut în virtual, Visam să te-ntâlnesc, Era aici ca și la bal, Cu totii iși zâmbesc! Vorbeau, dansau cîte un vals, Perechile-și schimbau, Era frumos, sau era fals, Aici

Prin firul verde ce a răsărit Se întrevede floarea ce-o să vină. Un strop de apă l-a înveselit, Ecou de mare... șoapte de-apă lină... Un chip bălai de copilaș cuprinde Din visul mamei ce-i

Aveam un cal ”resuscitat”, (Din balansoar... recuperat) Era tocit, încă frumos, Conta că nu mai merg pe jos! Era frumos... Copiii mă invidiau, Cei mari zâmbeau când mă vedeau... L-au ars

Și ploaia poate fi frumoasă, Și ploaia poate bucura, De o privești uscat din casă, Sau vesel sub umbrela ta ! Și dacă-s singur, și-s în ploaie, Și stropi pe stradă ropotesc, Zăresc

Priveam oglinda apei, în cadă scufundat, Era atât de bine... și stam îngândurat... Și degetele-am scos, ființe mititele, Diverse, dolofane, mari, mici și subțirele! Atât de diferite și

Omul e agitat, Tot mai nemulțumit, Timpul s-a micșorat, Clima a-nnebunit Ziua e tot mai scurtă, Toți odată vorbesc, Nimeni nu mai ascultă, Grijile se-nmulțesc Oamenii de stiință, De