Poezie

Oamenii fără cuvinte

1 min lectură·18 februarie 2011

Mediu

Când oamenii n-aveau cuvinte,

Și gândurile le simțeau,

Vedeau curat ce ai în minte,

Și ce ascunde... chiar n-aveau!

Când radiau frumos iubire,

Și cei din jur ca el simțeau,

Iubea cu ei întreaga fire...

O Doamne, ce frumoși erau!

Și viata lor le era cântul,

Cu îngerii se-amestecau,

Iubeau și floarea, munții, vântul,

Și dragoste-napoi primeau...

Iar darul de-a vorbi cu gândul,

Pe-un car de vorbe am schimbat,

Rămâne scris și nu-l ia vântul,

Dar totu e... atât de plat!

Eu simt, ca cei ce n-au cuvinte,

În suflet luminez cu dor,

Nu știu cuvinte să te-alinte,

Să te mângâie-așa ușor...

Și doar frânturi din tot ce cuget,

Îmi ies în vorbele ce scriu,

Și-mi e așa frumos în suflet!

Regret c-atâtea vorbe știu...

002.196

Viorel Croitoru. “Oamenii fără cuvinte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-croitoru/poezie/13971952/oamenii-fara-cuvinte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.