Viorel Croitoru

Am fost în munți și-am întâlnit Bătrâni cu chipul de lumină! Priveam cu drag și mi-au zâmbit: ”- Hai vină! - De porți a ta copilărie, În sufletu-ți, imaculată De-împarți iubire,

În viață am avut o bucurie Te-am întâlnit, mi-ai dăruit speranța Tot ce-am trăit a fost o melodie, Chiar daca intre noi era distanța! Îmi luminezi și azi în amintire Deși te-ai dus la îngerii

Prin firul verde ce a răsărit Se întrevede floarea ce-o să vină. Un strop de apă l-a înveselit, Ecou de mare... șoapte de-apă lină... Un chip bălai de copilaș cuprinde Din visul mamei ce-i

Deasupra-s ciulini, iarbă și praf, Și soarele ce dogorește, Eu nu mai am cruce, si nici epitaf, De mine nimic n-amintește... Copiii, nepoții și ce-a mai urmat, Nu știu mai nimic despre

Pentru ce-a mai rămas frumos, Naiv și minunat, Pentru acel copil sfios, Ce-n urmă l-ai lăsat, Azi ți-am urat! Pentru ce-n suflet ai păstrat, Ochi mari, chip delicat Și pentru tot ce

Ne-am cunoscut în virtual, Visam să te-ntâlnesc, Era aici ca și la bal, Cu totii iși zâmbesc! Vorbeau, dansau cîte un vals, Perechile-și schimbau, Era frumos, sau era fals, Aici

Aveam un cal ”resuscitat”, (Din balansoar... recuperat) Era tocit, încă frumos, Conta că nu mai merg pe jos! Era frumos... Copiii mă invidiau, Cei mari zâmbeau când mă vedeau... L-au ars

De miop ce sunt, pe cer Văd doar patru stele, Ce gândesc, ce simt, ce sper, Le discut cu ele. De un timp sclipesc mai viu, Mi-a zâmbit o fată! Ce să fac să-i plac nu stiu. Zi-mi tu stea

Privirea ni s-a întâlnit... Mă umple de lumină! Un zâmbet vag și a fugit! Hai, vină! Căldura-i din priviri simțeam, Mi-era atât de dragă! Veneam din zori și-o așteptam, Zi-ntreagă! Ea

E greu... Ți-e tot mai greu să urci viața pieptiș Sleit de fortă gâfâi și-i sânge pe pietriș Și-n suflet îți apune și bruma de curaj Speranța-ți se topește în zări ca un miraj... Cazi și rămâi

Și ora visărilor bate, Mulți, tainic în noapte, șoptesc Și lacrimi și gânduri curate, Cu dor și speranțe-nfloresc... În jur, plini de criză și gânduri, N-ai cui din preaplinu-ți să dai

Un gând și-o lumină sclipiră-n genuni Praf, sori, luni, planete și alte minuni Apar la cuvântu-I și-n cer luminează! Iar jos, pe Pământ grădina-și visează... Și-ncet zile șapte trecură-n

Iubirea e așa ciudată! Orice ar face cel iubit, Găsește ea ceva... Și-l iartă, Ea, inima ce-a suferit... Nu merita... Dar era dulce, Era și tandru, iubitor... Iar

Și ploaia poate fi frumoasă, Și ploaia poate bucura, De o privești uscat din casă, Sau vesel sub umbrela ta ! Și dacă-s singur, și-s în ploaie, Și stropi pe stradă ropotesc, Zăresc

Un ou de vultur a ajuns, La o găină în cuibar Și-apoi când coaja a străpuns, A apărut un pui hilar! Și toată viața-a râcâit, Ca și găinile surate A cloncănit, a-mbătrânit, Și-a

Aerul e îmbibat de ciripit de vrăbiuțe, Guguștiucii cu ecoul, fac concurs de-au răgușit, Soarele-ncălzește firea, totu-n jur e linistit… Iar prin parc, pe bănci, la soare, se-odihnesc fete

Omul e agitat, Tot mai nemulțumit, Timpul s-a micșorat, Clima a-nnebunit Ziua e tot mai scurtă, Toți odată vorbesc, Nimeni nu mai ascultă, Grijile se-nmulțesc Oamenii de stiință, De

S-a cuibărit pe-o pernă și doarme liniștit Și o admir cu drag, din cap până-n picioare Ceva din vis i-aduce un zâmbet mulțumit, În ea se simte pacea, și-atâta relaxare... Mi-alunecă privirea pe

Un vecin cu-n plic în mână Azi sună la o vecină. Ea: -Sunt singură acasă, Hai vecine după masă! Stă, se uită încurcat, Și... sub usă l-a băgat. -Ioi vecine, ce n-ai zis? Ușa-îndată i-a

Ecouri de mare, ce zbor, Și-nvie imagini ce dor, Iar vremi ce-au pierit și s-au dus, Le văd în frumosul apus... Acum nu-s... Pe valuri pierdute în larg, Sunt pânza ce n-are catarg, Și

De când ne naștem brațul tău, Ne-a ocrotit, Ai fost, la bine și la rău, Și ne-ai iubit... Când lacrimi de copil aveam, Le-ai sărutat, Și nopți întregi când sufeream, Tu ne-ai vegheat!

Sunt singur iar acasă, gândul mi-e pe pereți, Adună flori, scaieți, Din amintiri, departe... mă frige câte-un dor, Da-l ocolesc usor. E ger și vântul bate-ntr-un gard și-un trecător, Și-i

Privesc la filmul vieții mele, în timp ce o trăiesc, Mă văd și-i văd pe ceilalți și simt că obosesc. Și-mi pare că-aș dori să fiu, cu cineva real, Și singur stau, și mă tot uit, mă las furat de

Priveam oglinda apei, în cadă scufundat, Era atât de bine... și stam îngândurat... Și degetele-am scos, ființe mititele, Diverse, dolofane, mari, mici și subțirele! Atât de diferite și