Poezie
Spectrul
1 min lectură·
Mediu
Deasupra-s ciulini, iarbă și praf,
Și soarele ce dogorește,
Eu nu mai am cruce, si nici epitaf,
De mine nimic n-amintește...
Copiii, nepoții și ce-a mai urmat,
Nu știu mai nimic despre mine,
Pustiu am în jur! Iar tot ce-am visat,
Pierdute-s... Să urlu îmi vine!
Sunt nopți când mai ies și aș vrea să vă zic:
-De nu vă iubiți e-n zadar
Căci nu veți lua din lume nimic,
Doar dragoste, plâns și amar...
Ca voi când am fost, iubirea am dat
Pe-avere.. Și-acu eu plătesc!
Iertare-o să am când un suflet curat
Dezleagă blestemu-mi ceresc!
M-arăt celor triști și povestea-mi șoptesc.
Dar cine cu-n spectru vorbește?
Rar, unii m-ascultă, -E vis, ei gândesc...
Pe altii, ce spun `i-ngrozește!
Și dacă-ntâlnești un suflet pribeag,
Ce locul în veci nu-si găsește,
Ajută-l să treacă-al luminii greu prag.
Să n-ajungi ca el. Și iubește...
002016
0