Poezie

Degetele

1 min lectură·22 februarie 2011

Mediu

Priveam oglinda apei, în cadă scufundat,

Era atât de bine... și stam îngândurat...

Și degetele-am scos, ființe mititele,

Diverse, dolofane, mari, mici și subțirele!

Atât de diferite și toate sunt doar... eu,

Noi suntem... miliarde de degete de Zeu !

Și-am înteles atuncea, că suntem strâns legați,

Ca degetele mâinii, și de-asta suntem frați !

Dacă dispare-un deget, EL este mai departe,

De-apare un alt deget, avem toți un nou frate !

Nu știm , nu ținem minte, știm doar ce-am învățat,

Dar GLASUL dinăuntru, șoptește nencetat...

De-ți liniștești tu mintea, auzi a lui șoptire,

Te umple fericirea, și simți numai iubire,

Privirea-nrourată, și caldă-ți luminează,

Iar îngerii deasupra-ți fac tumbe și dansează !

Nimic nu-i întâmplare, căci viața e o școală,

Cu multe lecții grele, tristețe, luptă, boală...

Iar inimioara-ți plânge, ești trist și părăsit,

Și-ți iei inima frântă... și mergi... Spre infinit...

002.223

Viorel Croitoru. “Degetele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-croitoru/poezie/13972437/degetele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.