Viorel Coman

Domnule Constantinescu, Sunt somelierul Escu, Si vă recomand acum, Ca să vă vedeți de drum, Ca de vreți să poposiți, O fetească să goliți, Si de alegeti una neagră, Noaptea-n zori o sa se

Plutesc in echilibrul precar, Al ploii ce cade din cer iar, Din mână ți-alunec-un zar, Ce-ți schimbă destinul murdar, Și zaruri pe tablă-aruncate, Și cioburi in minți necurate, Căci sânge în

Dragii mei precum stiți Nimicul este în tot și-n toate , și fără de el n-ar exista echilibrul planetei. Astăzi vom vorbi de teoria Nimicului, o teză elaborată ce are ca temă importanța nimicului

Când timpul se va sparge fin, Și clipele se sting în vin, Și zilele sunt flori în glastre, Și tu te aflii printre astre, Ești soare cald al vieții ce-mi apune, Și luna nopții ce inima-mi

Privesc iubirea față-n față, Dar din păcate-n altă viață, Nu-i în a mea și poate n-o să fie, De ce trebuia să mi se întâmple mie? Cu sufletu-mi zăpada o topesc, Ca primăvara s-o grăbesc, Și

Vise-alese, Priviri dese, De iubiri neînțelese, De prin suflete culese, Iar din gânduri și priviri, Vor renaște trandafiri, Iar aceia mai frumoși, Din păcate sunt țepoși, Și de ochiul

Multe vise,Ape-ntinse, Mari iubiri,Inimi închise, N-are sufletul să spună, De-adevăruri, n-are gură, Rar se vede cea mai pură, A iubirii față dură, Gata, vine te înhață, Oare inima

Dintre nori, un văl ce cade, Peste ochi, peste arcade, Mii de spade, către mine, Un arhanghel îmi trimite, Și de pieptu-mi înroșește, În caderea spre pământ, Face rană lângă rană, Ce e

Noapte albă, lună plină, Colți de-argint în vena alină, Alinarea mi-i departe, Altă lună, altă parte, Și pământul alb ce luce, Într-un gând nepăsător, Un gând bun, o vorbă dulce, Nu...sunt

Privesc cum soarele apune, Durerea-ncearc-a mă răpune, Și spui cuvinte fără înțeles, Mergem pe drumuri separate mult prea des, Cum pot să cred că soarele răsare, Când te privesc în

Când sufletul se sfarmă fin, Și tot nisipul e puțin, Iar plaja e încăpătoare, Câți suntem suferinzi sub soare? Care-i tributul? Și voi ca să-l plătesc? Din suflet florile păllesc, Căci e

Noroi și sânge, cine plânge? Un copil adult ajunge, El dorește și iubește, Viața el își irosește, Iar dorit a fost iubit, Alarmat a adorat, Tot a devenit bărbat, Atunci viața-n piept a

Pe drumul vieții Mă simt pierdut, mergând prin întuneric, Către lumină, vrăjit de un miraj feeric, Cad cioburi și viața mi-e deșartă, Și sângele-mi țășnește și mă lasă-n

Când inima-mi plânge în întuneric, Cu lacrimi de sânge îmi prevede soarta, Bate acum un vânt prielnic, Ce are să-mi deschidă poarta, Spre alte lumi,dar un\' să plec? Când fața-i

Un picior întins pe bare, Ce spre infinit se-ntinde, Grațios, gânduri desparte, Din privirile-ațintite, Dar Privirea se ascunde, Trupul mlădios apare, Ascunzând gânduri în mare, Peste

Timpul scurs se duce alene, L-am închis într-o clepsidră, Iar nisipul în troiene, Se transformă-n piramida, Si se scurge,si se scurge, se transformă-n porumbel, Albul penei cea duioase, ce

O privire, o sămânță, ș-apoi crește-un lăstar, Printre flori, printre lalele, iese un mărgăritar, Dar prin gânduri trec în grabă, mă socot un trecător, În ideologii supreme, sunt un simplu

Un vultur ne veghează de sus de printre nori, Și fiecare-n parte, ne transformăm în ciori, Ce-mpingem viitorul spre negre zări nefaste, Schimbând chiar și credința, a sufletelor caste, Și-n

Un zmeu ce se înalță, purtat de vânt ușor, Împrăștie din gânduri, se-ascunde după nor, Iar norul ce cuprinde, a noastră dragă lume, Ascunde din idei, istoria ne-o spune, Și de gândești prea

Cu gândul blând, precis, ce lunecă spre seară, Privind în timp, îmi beau încet cafeaua cea amară, Dar nu-i a mea, a altcuiva, ea trebuie să fie, A unui om, a unui neam, o-ntreagă

Porumbelul pierde-n zare, atingând cu al său zbor, Tot ce se ghiceste-n cana, un trecut de muritor, Și mai lasă mult în urmă, doi iubiți cu al lor dor, Ce admiră răsăritul, se gândesc la viitor,

Privesc la bătrânețe prin ochi de-adolescenți, Ce parcă vor s-arate că și ei sunt atenți, La tot ce se mai schimbă în scumpa noastră lume, Părerea unanimă,ei toți sunt puși pe glume, Când lumea

Când privesc prin ceața densă a-nnegritului trecut, Mă gândesc că poate astăzi este noul inceput, Ea e Alfa,Eu-s Omega și o mantie neagră port, Și vă iert pe toți de toate,când veți da al

Ca nisipul auriu,peste mări purtat de vânt, Gândul meu străbate lumea,a plecat cu mare avânt, Despre lumi făr-de-nțelesuri,ce le admir și le ador, Printre gânduri și metehne,sunt un simplu