Poezie

O plajă pustie

2 min lectură·24 august 2011

Mediu

Când sufletul se sfarmă fin,

Și tot nisipul e puțin,

Iar plaja e încăpătoare,

Câți suntem suferinzi sub soare?

Care-i tributul? Și voi ca să-l plătesc?

Din suflet florile păllesc,

Căci e nisip dar nu e soare,

Și nu mai crește nici o floare,

Și totul e pustiu se pare,

Dar unde-i raza mea de soare?

Poate-a apus, scăldându-se in mare,

Ce mii de lacrimi are în formare,

Vorbesc acum,și iar îi cresc volumul,

Și țip, și zbier, și urlu ca nebunul,

Dar cine să m-audă oare?

Când tot obrazul meu e-o mare,

Dar poate dacă dig voi face,

Și poate inima-mi va tace,

Și plaja,soarele sau luna,

Cu toți vor despletii cununa,

Ce astăzi tare mă rănește,

Căci cine-n lume mai iubește,

O plajă pustiită fără soare,

Al cărei zâmbet deseori dispare,

Și apa crește-ncet incet,

Spun șoapte-n care mă înec,

Ce-a fost trecut sau o să vină,

Durerea oare, cât o să mai țină?

Și azi,și mâine anii trec,

Ce rost mai are să încerc,

Ca soarele să-l pun la locul lui,

Și altcuiva durerea mea s-o spui,

Am spus prea mult, deci mă retrag în bernă,

Și fața-mi o scufund în pernă,

Căci sufletul în cer dispare,

Cine mai vrea nisip sau mare???

Made by CVC 23.08.2011(h:23.45)

001.143

Viorel Coman. “O plajă pustie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-coman/poezie/13987584/o-plaja-pustie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.