Viorel Coman

O clipă să te apropii să IÞI șoptesc un gând, TU ești acolo-n ceruri, eu aici pe pămant, Doar gândul mă înalță în drumul către TINE, Sunt sus și mă apropii, restul ține de mine, Duhovnicul

Când secunda va să treacă peste mine în neștire, îmi șoptește sec în șoaptă: voi dura o veșnicie, Dar nimeni nu-mi stă în cale,doar a timpului cărare, Ora,ziua sau secunda ordinea-i

Într-o zi, o firmă mare, jungla universului, Unde leul zace alene, în vecinătatea ursului, Ce prezintă verzi și uscate, conturând rapoartele, De îți vine câteodată, să îi întorci spatele, Dar

Iar de în aceasta viața, doar eu ți-oi fi aproape, Þinandu-mă in brațe în fiecare noapte, Îți voi veghea iar somnul, să-ți fie liniștit, Prezentă-n gandu-ți, clipa ce ne-a unit.

Și dacă vine clipa ce mâine iar va piere, Și dacă viața aceasta nu e doar lapte și miere, Și vreau ca-ntodeauna sa-ți fiu mereu aproape Și sa te țin in brațe de-acum noapte de noapte, Iar

Chiar dacă viața-i uneori nedreaptă, Doar dacă vrei iubește și iartă, Iar dacă alaturi tu vei vrea să-mi fi, Amândoi vom face compromis să știi, Iar eternitatea de-o vom impărtii, Fericire

Când soarele ți-atinge fața, Însenina-ți-va pentru totdeuna viața, Iar vântul este sărutarea, Ce-ți șterge iarași supărarea, Ș-acuma știu că nu-i prostie, Că te iubesc la nebunie, Iar in

De știi că viața aceasta alături vreau să-ți fiu Încă nu știu prea multe, că te iubesc eu știu Chiar de viața aceasta este un pic mai grea, Dar totu’-i mai ușor când sunt in mintea ta, Iar

Pe acorduri de vioară , sufletul găsi urcuș, Către stări de meditație, doar strunite de-un arcuș, Și urcând pe note-nalte,eu mă las pierdut în vis, Porțile spre alte lumi, parcă doar ce s-au

Când inima-mi plânge în întuneric, Cu lacrimi de sânge îmi prevede soarta, Bate acum un vânt prielnic, Ce are să-mi deschidă poarta, Spre alte lumi,dar un\' să plec? Când fața-i

Când timpul se va sparge fin, Și clipele se sting în vin, Și zilele sunt flori în glastre, Și tu te aflii printre astre, Ești soare cald al vieții ce-mi apune, Și luna nopții ce inima-mi

O lacrimă aș vrea să fiu, Din ochii tăi să izvorăsc, Ș-apoi pe pieptul tău să fiu, O clipă să mă odihnesc O lacrimă am pe obraz, Ca roua dulce-a dimineții, Ce apare iarași de necaz, Și îmi

Ca nisipul auriu,peste mări purtat de vânt, Gândul meu străbate lumea,a plecat cu mare avânt, Despre lumi făr-de-nțelesuri,ce le admir și le ador, Printre gânduri și metehne,sunt un simplu

Un vultur ne veghează de sus de printre nori, Și fiecare-n parte, ne transformăm în ciori, Ce-mpingem viitorul spre negre zări nefaste, Schimbând chiar și credința, a sufletelor caste, Și-n

Privesc iubirea față-n față, Dar din păcate-n altă viață, Nu-i în a mea și poate n-o să fie, De ce trebuia să mi se întâmple mie? Cu sufletu-mi zăpada o topesc, Ca primăvara s-o grăbesc, Și

Porumbelul pierde-n zare, atingând cu al său zbor, Tot ce se ghiceste-n cana, un trecut de muritor, Și mai lasă mult în urmă, doi iubiți cu al lor dor, Ce admiră răsăritul, se gândesc la viitor,

Cu gândul blând, precis, ce lunecă spre seară, Privind în timp, îmi beau încet cafeaua cea amară, Dar nu-i a mea, a altcuiva, ea trebuie să fie, A unui om, a unui neam, o-ntreagă

Poate că nimic nu este, Nu contează, nu există Gândul vine, sare peste, Fața de copil nu-i tristă. Toate trec, și vântul duce Gândul nostru mai departe Graiul nostru-i astăzi dulce, Mâine

Când privesc imagini clare, Ce în ceața se ascund, Voi privi imagini care, Pentru mine vor dispare, Privind doar ceva profund, Și de poate ca la teatru,par un simplu spectator, Înteleg,

Prin ceața risipită, privirea-mi rătăcește Să caute doar liniște, dar nu o prea găsește, Zăpada de pe creste se oglindește-n lac, Apare pe la tâmple, înțeapă ca un ac, Și anii trec, aleargă în

Când privesc prin ceața densă a-nnegritului trecut, Mă gândesc că poate astăzi este noul inceput, Ea e Alfa,Eu-s Omega și o mantie neagră port, Și vă iert pe toți de toate,când veți da al

Când sufletul se sfarmă fin, Și tot nisipul e puțin, Iar plaja e încăpătoare, Câți suntem suferinzi sub soare? Care-i tributul? Și voi ca să-l plătesc? Din suflet florile păllesc, Căci e

Pe drumul vieții Mă simt pierdut, mergând prin întuneric, Către lumină, vrăjit de un miraj feeric, Cad cioburi și viața mi-e deșartă, Și sângele-mi țășnește și mă lasă-n