Într-o seară răcoroasă, un dulce sfârșit de mai,
Mă gândeam,la noi, la tine,cât de crud,tu ,poți să tai,
Carne vie,sentimente,suflete zdrobite apoi,
Pentru tine sună bine,ca un cântec la
O lalea uitată-n glastră,o petală cade alene,
Când din dragoste iar suferi,mai târziu îți cresc iar pene,
După care îți cresc aripi,fluturașii în stomac
O iei iarăși de la capăt,ca și cum nu
Dintre vieți tot mai mărunte,să aleg nu vreau,nu pot,
Să-mi clădesc una din toate, eu mă mulțumesc cu TOT,
Nu vreau nici fâșii de rai, pe pământ tăiate fin
Alternate-ntotdeauna, presărate cu mult
Pe acorduri de vioară , sufletul găsi urcuș,
Către stări de meditație, doar strunite de-un arcuș,
Și urcând pe note-nalte,eu mă las pierdut în vis,
Porțile spre alte lumi, parcă doar ce s-au
Un miros de vanilină,
Dulce și armonios,
Mă apuc-un dor de glie,
Parcă încă-s somnoros.
Între vis și realitate,
Stau ,gândesc,merg mai departe,
Plec sau vin din orice parte,
Unde să găsesc
…Un cuvânt… ce poate-mpinge de condeiu-mi mai departe,
Astăzi poate scrie o foaie, mâine poate scrie o carte,
Despre lucruri neințelese, ale căror martor sunt,
Ale universului din taine, explicate
Liniștea se lasă, seara peste sat,
Oile pasc iarbă, seara-i de uitat,
Fără să se stie,
coasa se aude...tocmai din câmpie
Sunetul se-aude infricoșător,
Cine mai urmează?...un întreg
Când privesc imagini clare,
Ce în ceața se ascund,
Voi privi imagini care,
Pentru mine vor dispare,
Privind doar ceva profund,
Și de poate ca la teatru,par un simplu spectator,
Înteleg,
În oglindă se reflectă 3 imagini clare,
Tu, un un înger și un demon, lupta reapare,
Luând ostatic temporar doar sărmanul om,
Lupta între rău și bine creând un sindrom
Care vrea să
Într-o zi, o firmă mare, jungla universului,
Unde leul zace alene, în vecinătatea ursului,
Ce prezintă verzi și uscate, conturând rapoartele,
De îți vine câteodată, să îi întorci spatele,
Dar
O lacrimă aș vrea să fiu,
Din ochii tăi să izvorăsc,
Ș-apoi pe pieptul tău să fiu,
O clipă să mă odihnesc
O lacrimă am pe obraz,
Ca roua dulce-a dimineții,
Ce apare iarași de necaz,
Și îmi
Când secunda va să treacă peste mine în neștire,
îmi șoptește sec în șoaptă: voi dura o veșnicie,
Dar nimeni nu-mi stă în cale,doar a timpului cărare,
Ora,ziua sau secunda ordinea-i
Prin ceața risipită, privirea-mi rătăcește
Să caute doar liniște, dar nu o prea găsește,
Zăpada de pe creste se oglindește-n lac,
Apare pe la tâmple, înțeapă ca un ac,
Și anii trec, aleargă în
Poate că nimic nu este,
Nu contează, nu există
Gândul vine, sare peste,
Fața de copil nu-i tristă.
Toate trec, și vântul duce
Gândul nostru mai departe
Graiul nostru-i astăzi dulce,
Mâine
O clipă să te apropii să IÞI șoptesc un gând,
TU ești acolo-n ceruri, eu aici pe pămant,
Doar gândul mă înalță în drumul către TINE,
Sunt sus și mă apropii, restul ține de mine,
Duhovnicul
Gândul ce se înalță până sus la cer,
N-are bariere decât în eter,
Și ridicându-mă în trepte,
Văd și aflu făr-unelte,
Ale omenirii gânduri și trăiri ce se adună,
Sau să zburde împreună, tocmai
Compania...
Acțiunea se petrece într-o companie banală cu management românesc unde......
Gina: “Statul sunt eu” e doar o banalitate și o perversitate după care oamenii se dau în vânt, nu
Când valul ce mă îmbracă aievea îmi șoptește,
Că cea de lângă mine poate că mă iubește,
Îmi spune câteodată că ea ține la mine,
Deși nu știu măcar de îi pasă de mine,
Iar planuri ce le facem
Iar de în aceasta viața, doar eu ți-oi fi aproape,
Þinandu-mă in brațe în fiecare noapte,
Îți voi veghea iar somnul, să-ți fie liniștit,
Prezentă-n gandu-ți, clipa ce ne-a unit.
Oare să-mi fie soarta așa de nemiloasă,
Sau poate e destinul ce ce zilnic mă apasă,
Sau poate că prezența-mi nu-i bună-n ceastă casă,
Sau poate ea nu este chiar cea mai norocoasă
Ca
Amintirile ce lasă trecutul să le vezi,
Prin ochi la bătranețe îi vede incă verzi,
Să compari doar zile te invață ca să crezi,
Și după tot ce trece nu-ți pasă c-ai să pierzi,
Dar
Când soarele ți-atinge fața,
Însenina-ți-va pentru totdeuna viața,
Iar vântul este sărutarea,
Ce-ți șterge iarași supărarea,
Ș-acuma știu că nu-i prostie,
Că te iubesc la nebunie,
Iar in