Victor Potra

Andrei, mulțumesc pentru mintea deschisă pe care o apleci asupra textelor mele. Am să încerc, alături de voi, să nu plec, nici dezamăgit, nici înfrânt. Din păcate, nu sunt Cioran. Poate însă corup vreunul, în fașă :))

Alexandru Moga, ce vrei să-ți povestesc, live? Seara de 22 dec, la televiziune? Cu trasoare în curte și parodii în studiouri? Seara de 22 aprilie 1990, când o mână de oameni au început manifestația din Piața Universității? Pe acea vreme eram într-o organizație de care astăzi nu mai știe aproape nimeni: GID - Grupul independent pentru democrație. Nu apăruse pe firmament Marian Munteanu. Pentru o perioadă am fost parteneri de dialog cu GDS-ul. Pe urmă...
Pe urmă a venit ziua de 13 iunie. Despre ce vrei să-ți povestesc? Despre 100 de scutieri luând-o la fugă din fața a 50 de manifestanți? Despre dube și mașini izbucnind în flăcări, deși nu ajunsese nimeni încă lângă ele, și nici nu se aruncaseră cocteluri molotov în zonă (străduța dinspre fântână spre Arhitectură)? Poate preferi 14 iunie. Fotoreporter străin, fotografii cu mineri, apoi brusc, unul dintre ei vine hotărât, îi ia aparatul (probabil câteva mii de dolari) și îl face zob de pământ. Intervin, ca proasta școlii \"Ne facem de râs în fața lumii, domne\'\" În câteva secunde am fost înconjurat de mineri. Atunci am văzut, de la 10 centimetri, capetele metalice ieșind din cablul gros. Atunci am auzit \"Ia caută-l, bă, de acte, vezi dacă-i student de-ăla, legionar...\". Atunci am fost salvat, de la o bătaie soră cu moartea, de un... securist. Costum, cravată, de două ori cât mine de lat, m-a înșfăcat pe sus înjurându-mă cumplit \"Am eu grijă de el!\" 50 de metri parcă nici nu am atins asfaltul, apoi m-a pus jos și m-a întrebat, calm: \"vrei să mori degeaba? du-te acasă, n-are rost\" Atunci am știut, cu certitudine, două lucruri: în primul rând că trăim într-o lume gri-amestecată de bine și rău, și, doi, că oricâte procese i-ar absolvi pe conducătorii de atunci de vină, eu pot să-mi pun bine în memorie adevărul meu personal.
Și câte mai sunt de povestit... Și o să le povestesc într-o bună zi. Dar nu ție, Alexandru, nu sunt povești pentru surzi încrâncenați...

Anghel Pop, mulțumesc pentru typo. Am obosit să răspund la comentarii care, din perspectiva mea, parcă sunt făcute pe alt text. Doar o observație: pentru a găsi soluții trebuie puse probleme, iar valoarea unei întrebări nu este condiționată de prezența răspunsului. Uneori, dimpotrivă. Mulțumesc pentru efortul de a-ți expune părerea.

Cornel Ghica, în completarea comentariului tău, nu pot să nu observ că una dintre atitudinile care grevează \"Acțiunea\" este percepția gen \"ce te-ai trezit tu, domnule, mai cu moț!\" Oricum, chiar dacă ai dreptate, parțial zic eu, caracterizând o anumită lentoare generalizată în România, tot nu văd de ce nu am încerca să schimbăm ceva :)

Cu Jana am lucrat și eu, și era un om deosebit, Dumnezeu s-o odihnească. Din păcate, instituțiile media publice (RR și TVR) sunt grevate de o lipsă majoră de competitivitate la nivel intern. Un șef bun va ține sub control fenomenul, dar orice reformă va fi stopată de (culmea!) sindicate. Și doamna Maria Tirenescu are dreptate, sunt multe emisiuni bune, și de-a lungul timpului am avut parte de o diversitate interzisă posturilor private (goana după audiență cu orice preț) - până la urmă acesta este și scopul unei asemenea instituții publice.
Eu nu contest părțile bune și utilitatea principială a unui post public. Doar că în acest moment, cei care pun suflet sunt, vorba ta, \"oile negre\".
Tare îmi plăcea atunci \"Radio-discoteca în Blue-Jeans\", felicitări.

Și la mulți ani vouă, celor puțini, care vă străduiți să faceți diferența.

... ești mai deștept decât prevede legea, drept pentru care te-ai pus în afara ei, fără să te pui contra.
Eu nu nu știu decât otova, cu fruntea în zid. așa că
\"pe mine
pe vine\"
pe oricine,
e binevenit.
Regurgitarea nu e repetiție, ci hrănire a lumii cu ceva digerabil. Eventual te las regurgitabil, dacă vrei, da\' repetent nu cadrează...

Chiar dacă poate părea ilicită referirea, mă gândeam la Ioan Petru Culianu, asasinat în 1991. Unul dintre cei care au stat cuminți, până n-au mai vrut să stea. E un text polemic, nu-mi cere justificări detaliate, poți completa autonom locurile \"albe\".

Am să repet până îmi cade gura: nu am soluții, ci întrebări. Nu doresc altceva decât luarea în seamă a problemelor care par insurmontabile. Ne par, până într-acolo încât preferăm să le ignorăm, decât să le înfruntăm.

Încerc să închid un cerc logic: dacă \"ei pe noi\", atunci noi de ce suntem atât de sfioși încât să nu... și \"noi pe ei\"?...

Care dracu or fi ei, asta e de identificat, că nu e teoria conspirației, ci doar mostroflocirea democrației....

E mostrolfocit la furie, ceva vin, și mult amar în ceru\' gurii. O să-l dau cu lustru azi-mâine. Da să trăiești! Că ai percutat. Se vede că ești și tu cu capsa pusă :))
Și sunt sensibil, da\' elastic! Așa că spune, nene: ce nu ne extermină, îi rărește pe ei!
Cu juma\' de creier (peste normă), Victor

Am lucrat și eu în mizeria aia de o descrii atât de luminos. Ordine de deplasare contrafăcute pentru încasarea diurnei, șpăgi pentru reportaje părtinitoare, vile pe emisiuni, și jegurile pot continua.
Nu neg nimic din ceea ce spui (poate aș dez-idealiza un pic prezentul), dar nu ar fi rău să avem o completare. În curând o să încep să scriu din experiența mea de radio și televiziune.
Am rămas cu o singură concluzie, mare și lată: totul de vânzare.
Deci! Radio România împlinește 80 de ani de putreziciune și superbie. Ambele epitete îi sunt caracteristice...

Poate nu înțelegeți că îmi place să interacționez cu oamenii cu care împărtășesc aceleași apetențe culturale. Da, îmi place!. Instrumentul comentariilor, oferit de agonia, este inventat tocmai în acest scop. Interactivitate! Care înseamnă mai mult decât \"mulțumesc Calimero, te mai aștept Ghiocel\". Dacă nu acceptați că există o diferență între comentariile de ultimul tip și intervențiile care pun în discuție idei noi, care implică creativitate și schimb de păreri, nu am decât a vă plânge.

Poate este innacceptabil și inconsistent logic pentru dumneavoastră că eu doresc să investesc energie și neuroni într-o activitate care pare gratuită. Aceea de a scrie comentarii elaborate, care încearcă să urmărească gândul cititorului, pe care acesta a avut bunăvoința și a făcut efortul să îl scrie. E mai mult decât simplă politețe, e luare în serios a unui egal, membrul agonia care a venit cu o intervenție referitoare la gândul meu. Din acest punct de vedere, încerc ca fiecare comentariu al meu să fie mai mult decât un \"semn\", să fie o miniatură de simțire și gândire, în sine. Nu-mi puteți cere să subsumez aceste micro-raționamente unei tehnologii de bandă rulantă. Faptul că propuneți un automatism orb când este vorba de literatură, de interferența opiniilor artistice, vă descalifică din start.

Poate nu înțelegeți cât de amuzant sunteți când faceți referire la presupusa atitudine părtinitoare a lui Dan Mihuț. Dacă domnia sa a avut un diferend cu dumneavoastră acum doi ani, cred că îi este mult mai prospătă în minte interacțiunea continuă și adeseori abrazivă cu mine. Toți editorii sunt și oameni. Dar faptul că încearcă măcar să urmărească obiectivul unei imparțialități flexibile, inteligente, este ceea ce m-a reținut pe acest site. Înfruntările mele cu editorii sunt mult mai recente decât ale dumneavoastră, dar au fost întotdeauna pe texte. Am avut și texte în pagina de autor, am avut de toate. Dar am reținut un lucru: în spațiul agonic dialogul ESTE posibil.

Dumneavoastră îmi propuneți acum să renunț la satelit pentru a folosi telegraful. Pornind de la presupoziția că toate mesajele care sunt de transmis sunt identice. Nu sunt! Nu suntem cu toții niște integrate cuantificabile în poziția închis/deschis, generatoare de biți. Nici măcar cu noi înșine nu suntem egali, de la o clipă la altă.

Înțelegeți o dată pentru totdeauna că eu, și atunci când scriu comentarii, mă situez în postura autorului care publică niște texte-miniatură. În rarele ocazii când nu am timp, sau sunt prea obosit, mă conformez regulii generale de a condensa simplele răspunsuri într-un singur text. Este și motivul care face conduita mea coerentă. Am ceva de spus - dezvolt, nu am - spun mulțumesc.

Presupusa dumneavoastrp discriminare pe motive de vârstă vă duce în zona suculent-hilară a teoriei conspirației. De ce nu vă considerați discriminat și pe faptul că sunteți programator sau că ați fost plecat în \"Americi\"? Să vă explic:
Am constatat că gândiți ca un automat, inflexibil, fără capacitate de circumstanțializare. Firesc să mă întreb (la fel de public precum a fost expozeul dvs.) - o fi educația de vină?
Am constatat că ați înlocuit cultura cu civilitatea. Mai precis schimbul de idei cu simpla politețe goală de conținut. Firesc să mă întreb - o fi șederea în State de vină?
Am constatat că sunteți total anchilozat, că dialogul vă ocolește precum apa pe rață, că refuzați endemic să luați în calcul că și celălalt poate avea dreptate, că aveți un ton superior, doct și, până la urmă impertinent, că faceți apel la sheme și prejudecăți, că singurul lucru cae vă interesează este controlul. Firesc să mă întreb - o fi vârsta de vină?

Ei, liniștiți-vă, am ajuns la concluzia că nu e vârsta (dl. Gorun e un contra-exemplu suficient). Acum sunt sigur că erați la fel de acru, impermeabil și plin de sine și acum 20 de ani, și acum 40. Deci nu cred că are nimeni nici o problemă cu vârta dumneavoastră, ci cu economia de gândire de care dați dovadă.

... pe repede înainte (așa sunt unii autodidacți) și nu prea ai digerat bine. Din ce văd, judeci doar pe fărâmițe și expresii. Evident că expresiile pot fi regăsite, doar scriem cu toții în română. Dacă ți-aș lua poeziile la tocat, așa cum încerci tu aici, crezi că nu aș găsi destule locuri comune? Dragul meu, a scrie pastișe pretinzând creația, e jenant, dar a face același lucru când comentezi o poezie e de-a dreptul patetic. Știi la ce mă refer, dacă nu cu atât mai trist pentru tine.
Referirea emfatică la curente și stiluri literare nu te scutește nici de argumente (pe care în continuare, dacă le ai, le ți secrete), nici de onestitatea elementară a considerării întregului. Creația literară este după părerea mea ceva mai mult decât jocul de puzzle pe care îl practici.
Nu pot să nu remarc același stil șchiop de a comenta și la poeziile care îți plac. De exemplu ultima recomandată a lui Anghel. Câteva expresii cu pretenții docte \"regizarea introspecției\", \"un soi de osmoză\", \"frenezie vitalistă\", și țup la concluzie \"se vede că anghel pop știe ce face\". O fi știind, dar din ce-ai scris tu nu se vede decât că ai citit excesiv pentru capacitatea cilindrică posedată și te doare capul. Lasă un pic la digerat toate vorbele alea gonflabile și revino când nu te mai ia vântul pe sus.

Domnule Dan Mihuț, e ceva vreme de când încerc să mă lipesc de poeziile domniei tale. Nu m-am lăsat impresionat de imprecațiile gen \"nu te pricepi\", și am perseverat, căutând trăirea. Nu am reușit. Am ajuns la concluzia că este până la urmă vina mea, a cititorului. În ideea că aveți nevoie și să știți cine NU vă gustă, mă manifest prin prezenta.
Senzația mea generală este de \"nămolos\". Din care răzbate, înfundat - vorba Ecaterinei - un \"boo, nu chiar ca scubidubiduuu\". Culmea, de data asta trăirea pare clară, ar trebui să rezonez, totuși nu-mi pot reprima senzația că parcă ați vorbi în pungă.
Ajung la concluzia că-mi sunteți ca un obiect de silicon, încăpățânându-se să respingă orice vrea să se lipească de el.
Deci, extrapolarea utilă dumneavoastră ar fi: nu vă vor consuma poezia cei care vor să o facă și a lor. Sunteți parcă prea protejat, parcă ați scrie cu... protecție împotriva contactului direct.
Am scris acest com de bună credință, venind deschis către o poezie care mă respinge. Nu e altceva de reținut, decât că sunteți selectiv comestibil.
Succese majore, pe target.

E clar că sunt într-o perioadă \"angajată social\" :) Ca primă rezonanță, mi-am adus aminte de școala sătească din Ardealul \"meu\" (pe lângă Cluj, nu are importanță exact unde), apoi de copiii mergând alene spre școală, un pic după ce vitele au trecut, în același ritm, spre pășune, apoi poemul se întoarce ca o palmă, plesnindu-mă peste pseudo-înțelepciunea îngâmfată! Bunicul meu a plecat dintr-o asemenea școală, și mulți alți oameni de cultură... De ce am eu impresia că, doar în virtutea modernității, dețin vreun adevăr universal?! Ba dimpotrivă! Un astfel de loc are și șansa de a moși liniștea în tine, suficient de adânc pentru a rezista în zbaterea de robinete, ca o \"sura de ape\", râzând de contoarele noastre.
Într-adevăr, ce-ar fi dacă \"curând nu va mai fi pe lume curent\"? Fără televizor, calculator, internet, telefoane mobile, MacDonalds și CocaCola, luminoase până în creier, O, PRO și DIGI TV? Vor rămâne doar copiii înghițiți de școli în care \"crește trifoiul prin dușumele\", și, Doamne, ce bună e felia de mămăligă dată cu unt, când o dai câinelui, o clefăie cu poftă, și parcă-ți vine și ție apă-n gură, e gustarea printru celălalt, și, desigur, totul pentru a putea fi dați \"de suflet hârtiei\", care va știi, din nou, să le dea drumul în lume ca \"sura de ape a locului gol\"
Știu că e o interpretare foarte personală, poate distantă de ce doreai să spui, dar poate că acesta e semnul unei poezii care sare din tipar: spunerea întru cititor, rezonanța până la extrema trăirii întru cuvânt.

Asta nu ar fi o problemă, dar v-am explicat clar motivațiile mele. Vă aduc aminte de o sintagma pe care se pare că ați uitat-o: \"în spiritul legii\". Ce legătură am eu cu exemplele menționate mai sus? Am identificat câteva, pe de altă parte nu am timp să vă răspund punctual la fiecare. Dacă nu vreți să faceți extrapolarea simplă de la un context la exemplele relevante, ar trebui să fac o sumă de studii de caz, cu diferențierile respective, doar pentru a vă combate plăcerea acră de a sugruma ceea ce nu înțelegeți.
Nu am timpul dumneavoastră, deja cred că am făcut un efort suficient pentru a vă răspunde aplicat, obiecție cu obiecție.
Mai lipsește să-mi sugerați să răspund în același com la mesajele primite pe texte diferite.
Mă întorc la scris, vă sugerez același lucru...

Noemi, am înțeles prea bine ultimul tău comentariu. Asta nu înseamnă că îl și accept.
Am ezitat îndelung în a-ți mai spune ceva. Motoarele pentru dialogul de aici și-au epuizat combustibilul.
Nu cred că vom vâna hegelian împreună, pentru că eu, între timp, am devenit ușor dionisiac. În lungul timp trecut de la dezbaterea noastră, s-a copt ceva. Am să mă pun în fața paginii albe, și vom vedea ce.
Mulțumesc pentru vânătoare, schimbăm jungla.

E un punct sensibil acolo. Am nevoie de o idee care să fie clar obraznică (față de supraveghetori) și totuși compatibilă cu profilul psihologic al personajului principal. Cred că cel mai aproape, și credibilă, ar fi ideea de masaj erotic. Mă mai gândesc.
Scena cu dușurile o voi păstra. Îl definește ca om, cu toate ale sale.
Nivea e porecla pe care i-o dăduse el. Dar până la urmă trebuie să apară un nume. Nici eu nu sunt convins că Andreea e cea mai bună alegere. Ce părere ai de Olga? :)
Știi vreun traducător bun (de scenarii) în engleză?
Te aștept să mai schimbăm idei, eventual pe email sau pe mess.

... pentru echilibru și pentru răbdarea de a citi toate comentariile. Cert este un lucru: și eu, și Anghel Pop, avem o abordare adesea emoțională. Mulți ar spune că aceasta e o scădere pentru desfășurarea unei dezbateri. Dar pasionalul are și el rostul lui. Acela de a trezi conștiințe, de a le atrage atenția asupra unor probleme care merită puse. Eu unul, cum am mai spus-o adeseori, nu am soluții, doar întrebări, și un singur dușman: tăcerea, lehamisită, oprimată, tâmpă sau complice.
Mulțumesc pentru intervenția sintetică.

Domnule Laurențiu Orășanu, poate nu sunteți conștient, dar ceea ce mi-ați propus dumneavoastră în comurile anterioare presupune să-mi limitez gândirea, interactivitatea cu membrii site-ului și creativitatea. Pentru mine acest lucru este inacceptabil, este atac la persoană. A mea. În plus, ați avut această intervenție la modul doct, suficient, cu o prezumție jignitoare de rea voință din partea mea. V-am semnalat că presupunerea dumneavoastră e inconsistentă logic. Există moduri mai simple de a atinge un scop meschin, precum cel al numărului de clickuri. Vă mai mărturisesc un lucru. Eu chiar vreau să public. Comunitatea agonică este cel mai avizat instrument de control pe care îl pot avea la îndemână. Nu sunt atât de prost încât să-mi falsific singur rezultatele pe baza cărăra încerc să-mi îmbunătățesc scriitura.
Încă un exemplu despre dinamica comurilor. În timp ce vă scriam răspunsul (mi-a luat peste o oră) a fost postat comul dl-ui Prof. Plopeanu. Fiind în pagina în care scriam, nu l-am observat decât după ce am dat send la comul dumneavoastră. Repet, dacă aș scrie trei lulele - trei surcele ca răspunsuri, v-aș înțelege. Așa însă nu pot să văd decât o economie de gândire și simțire. Pe care trebuie să mi-o explic cumva. Și atunci explorez posibilele cauze ale distanței între noi doi, încercând să găsesc și ceva valoros, universal valabil, cum ar fi distanța între generații. Înțelegerea modului dumneavoastră de gândire, strict până la inflexibil uneori, mi-a parvenit prin analogie cu un profesor de mecanică din facultate. După revoluție el a plecat în Franța. Dat fiind că acest mod de gândire este relativ definitoriu pentru intelectualii de \"origine tehnică\" aparținând unei generații cu 20 de ani mai în vârstă decât mine, nu cred că am încercat decât o contextualizare a diferenței de percepție în ceea ce privește interacțiunea umană.
Și pentru ca să nu închei într-o notă acră, vă reamintesc că atunci când dumneavoastră erați la facultate Calimero devenea, încet, o duioasă amintire, eu de-abia mă nășteam, și ne pregăteam cu toții pentru Mihaela, desenele bulgărești și, o dată pe săptămână, Tom și Jerry.

Pantera roz

Pentru a vedea cât de util-minunată este economia de comentarii pe care mi-o propuneți, voi folosi acest com pentru a-i răspunde și domnului Alexandru Moga, care, întâmplător se situează sub același semn al \"economiei de gândire\", deși dintr-o altă perspectivă.

Dragă Moga (sper că nici o legătură cu mare compozitor-șlăgăritor), cred că ai o atitudine poetică demnă de șoimii patriei. Doar acolo am mai văzut atât talent la folosirea foarfecii și decuparea după ureche a fragmentelor, pe care le lipim apoi într-un colaj de genul \"demascarea decadenței burgheze\". Vigilența ta este înduioșătoare, dar neavenită. Tot ce spui e că ai citit precum bila de biliard, din mantă-n mantă, și că \"așa nu merge tovarăși\". Argumente, mai la vară, presupun. Știu că vine iarna și trebuie drămuite resursele, dar economia de gândire nu te prinde. Decât în cazul în care te pregătești de hibernare și te-ai hotărăt să te hrănești cu poeme făcute arșice, pentru consolidarea egoului, atunci când afară va viscoli și tu vei depăna pe mosorel cuvinte nedărăcite. Pentru început îți sugerez să nu mai urli \"la felia de pâine cu unt\", că poate se sperie și fuge.
Nu te lua în tragic, nu ai de ce.

Domnule Profesor Plopeanu, mi-ați făcut un compliment rar: ați luat în stăpânire poemul. Cum dezbăteam și cu Noemi, odată, o scriere trebuie lăsată să zboare, departe de autor. Ea aparține prin excelență cititorului, și răsfrângerea gândurilor acestuia din urmă către cel ce a scris e unica răsplată care contează, până la urmă...
Și chiar cred, alături de dumneavoastră, că putem înnota: am lăsat sentimentele să facă ce doreau cu mine, și-apoi ne-am hârjonit împreună în poem: eu, cuvintele și iubita mea.
Cu respect, Victor

Domnule Orășanu, la interpelarea privind regulamentul, o să vă răspund inginerește, ca de la TCM-is la... absolvent de Automatică (că nu pot să mă adresez unei persoane apropiate de vârsta tatălui mei cu apelativul de-l aveam noi pentru urmașii dumneavoastră într-ale studiului, ar fi mai mult decât atac la persoană, ar crimă de lezsenectute...)
1. Răspund de multe ori individual cititorilor mei din respect pentru opinia lor. Precum ați văzut, am răspunsuri personalizate, care de obicei explorează, fie și minimal, noua directie relevată de comentator. Atunci când nu sunt polemice. Aș întelege obiecția dumneavoastră dacă aș răspunde separat cu o frază scurtă, gen mulțumesc, mai vorbim etc. în comuri separate. Nu e cazul.
2. Nu vă lăsați înșelat de lista de apariție a comurilor. Unele comuri apar mai târziu în listă (ale celor cu nivel de acces scăzut). Altele sunt postate in timp ce tocmai scriu un răspuns la un com anterior. La altele pusr și simplu prefer să mă gândesc mai mult și să răspund mai târziu. Pentru că nu prea obișnuiesc să scriu dacă nu am nimic de spus...
3. În ce privește practica \"aducătoare de clickuri\" e o mică absurditate la mijloc. Dacă asta m-ar interesa, nu credeți că mi-ar fi mai simplu să clickez de-a-mboulea pe textele mele, în loc să stau 10, 15 sau 30 de minute să scriu un comentariu care să intre real în dialog cu cititorul care a avut ceva de spus?

Cum vedeți un comentariu precum cel pe care tocmai vi-l scriu, grupat cu incă trei asemenea, într-un cârnat infinit derulabil în fereastra de comuri?
Așa că vă rog să aveți decența de a gândi cu propriul cap, nu cu regulamentul în loc de sinapse.

La text: Bine că-i bine scris, mulțumesc. Abordările \"astea\" sunt exact cele excuse de nenumărați ani de pudibonderie din cultură. Deci prefer suspiciunea de defulare, certitudinii refulărilor poetarde.

Desigur că tehnica despărțirii unor cuvinte pe versuri diferite nu mai este nouă, și am văzut și pe agonia câteva cazuri în care părea aplicată forțat. Însă dumneavoastră iarăși emiteți prejudecăți, în loc de judecăți (folosirea capului, cum vă spuneam). Important este cum se așează ele în ritm, în echilibrul textului, dacă aduc o plusvaloare sau sunt doar o \"jucărie\". Eu am încercat să le folosesc ca \"pivoți\" care dublează sensul, care permit alternative de ritm în citire. Dacă am reușit sau nu, asta e altă discuție, dar nu sunt presărate ca stafidele în cozonac.

Goana cititului vă face să pierdeți sensul: \"ascultător îi sărutam vocea\", adică eu. Pe ea. \"întrebai odată ce-ți iubesc\", adică ea. Pe mine.
La final am dat fix în abordările care nu vă plac, dar asta am lămurit-o deja. Oricum, chiar dacă pe dumneavoastră nu vă mai interesează subiectul, nu uitați câte imperii au fost pierdute din cauza acestei minuni rotunde :) Câte crime pentru o imperfecțiune... Căci dacă fundul femeii ar fi fost perfect, ar fi fost un întreg, și nu ar mai fi avut acea despicătură după care murim toți (noi, cei nonadropauzați)

Ilicit mi se pare până la urmă doar comentariul dumneavoastră de profesor desprins din \"Wall\". Dar pe mine nu mă mai impresionează nuielele de mult.
Dacă aveți o problemă cu numărul de vizitatori pe pagină, puteți încerca să-l maximizați pe al dumneavoastră, nu să vă răstiți la cei care încearcă să fie vii, să interacționeze. Vă recomand să încercați să scrieți și dumneavoastră ca mine: cu greșeli, repezit, cu imperfecțiuni. Atunci s-ar putea ca oamenii să aibă și altceva de spus decât \"Vai, dom\' Programator, ce perfect v-ați deprins să scrieți în Americi! Învățați-ne și pe noi. Cum să plecăm...\"

Brândușa

Într-adevăr, ai punctat cu mare acuratețe \"motorul\" interior al scrierii. Mă bucur că faci legătura explicit între carnal și suflet, credeam că mesajul nu se susține suficient. În rest, \"fese cu un suflet păgân\" sună chiar bine :)
Îți mulțumesc pentru puctările care rafinează percepția acestei poezii, depărtând-o de exhibiționismul de care ar fi putut fi suspectată.

... este ceea ce este în primul rând datorită poziționării noastre față de el: morale, sociale, emoționale. Săraci trăitori din pomană au existat în aproape toate locurile și timpurile. A spune \"că cerșetorii din ziua de azi sunt cea mai mare piedică pentru mântuirea românului\" m-ar îndemna să-i amintesc duhovnicului în cauză că, în fața lui Dumnezeu, toți suntem cerșetori ai mântuirii Sale. Cel puțin din perspectiva credinței creștine. Și dacă Dumnezeu nu ar avea un strop de empatie pentru noi, s-ar putea gândi la primejdia pe care o reprezintă o asemenea plagă gălăgioasă și păcătoasă. Adică cam ce gândește marele duhovnic.
Problema e în noi. În cerșetori vedem doar oglinda. Avem cerșetorii pe care îi merităm.

... dădeam cu DDT pe poezia asta și n-o lăsam să se-npuiască... Așa a apucat de-a citit-o iubita mea și, Doamne, câtă dreptate ai avut! Vrea din toate din cele scrise... Și eu ce mă fac? Una e să pui metafore pe hârtie, alta să le execuți practic, la comandă. Azi mă duc în Cora să văd dacă măcar niște verticale ale întregului le găsesc de-a gata, să nu mă mai chinui și cu ele... :))