Cerșetorul meu personal

cred că avem nevoie de un personaj din ăsta în fața căruia să ne umflăm pieptul plin de vanitate, să fim generoși de dragul de a fi și să-l putem privi de sus.
am citit un poem tonic, trist, real și îl mai citesc odată ca să știu cum să mă port cu cerșetorul meu personal.
cu plăcerea lecturii,

Cezara, eu am nevoie de un personaj, de genul ăsta, uneori, să-mi desumfle pieptul, nu atât de vanitate cât de orgoliul că fac ceea ce este corect, că practic bunătatea, că - vezi doamne - ce empatic sunt...
Am nevoie să mă pun la încercare, să mă cert, cu ochii și gura lui...

Victor, interesantă proza ta-monolog. Are o componentă socială, pe care o dezvolți unilateral - cu sentimentul că ai reușit să epuizezi tema bunului samaritean, post-modern. Între a se trezi ceva/cineva și a se scula, fie și târziu, este o chestiune de nuanță. De preferat evitarea unor astfel de ambiguități!

... un răspuns într-o doară, așa că:
- monolog o fi, însă eu simții răsunând poesisul în mine, și o face atât de rar încât am spus că-l jignesc grav dacă îl încadrez la proză :)
- nu epuizez, de-abia am început demolarea, mesajul, care văd că nu te convinge, e că \"bunul samaritean\" e doar un mod de a ne liniști conștiința
- categoric \"Între a se trezi ceva/cineva și a se scula, fie și târziu, este o chestiune de nuanță.\" Este. Cu conotația ambiguă (a cerșetorului) că \"eu mănânc când ți se scoală ție\". Nu mi se pare neavenită, oricum, nu e accidentală.
Good and nasty points, o plăcere trecerea ta, ca de obicei :))

..un text ce surprinde societatea/ individul mai bine decit o oglinda. cred ca mai scurt sr fi taiat mai adinc, dar chiar si asa zgirie suficient sa lase urme..:)
Regards,
Corina

Cauzalitate-efect, în ochii cerșetorului se desfășoară realitatea și propria viață, mai mult se reflectă elementele, o răsturnare de planuri, pitoresc, dar în același timp și un snapshot din viața de zi cu zi.

Nice!

Marius

... de sub saltelele prințesei dacă deranjează, și tot e ceva. :)
Da, mai scurt poate că ar fi mai de impact. Dar mi-a plăcut să mă plimb un pic, în perspectiva găsită, din diverse unghiuri. Și-apoi, toată lumea știe, eu nu scriu poezie :)) Decât în cazuri de extremă urgență, când mă pocnește...
Kind Regards,
Victor

... cât de bine m-ai \"citit\" cu răsturnarea de planuri, un amănunt legat de scrierea textului. În restaurant, prin geam, mă privește un cerșetor, înghițind în sec, și, subit, mă trezesc privindu-mă cu ochii lui. Restul e istorie de biografii romanțate, cu excepția faptului că nu am scris pe un șervețel (erau groaznice), ci pe o factură de la ING :)

Un foarte mare duhovnic român spunea că cerșetorii din ziua de azi sunt cea mai mare piedică pentru mântuirea românului. Asta pentru că devin atât de agresivi încât \"forțează\" mâna și mila celui care dă. Pentru că de fiecare când îți cer, te forțează și te pun în situația de a-i judeca. Te pun exact în situația care te \"condamnă\" cel mai mult.

Deocamdată, cel puțin, numai asta pot să spun. Am considerat că e important. Problematica cerșetorului are o mare încărcătură morală. E mai degrabă un panseu ce spui aici, decât o poezie, dar am înțeles argumentarea ta și se susține.

... este ceea ce este în primul rând datorită poziționării noastre față de el: morale, sociale, emoționale. Săraci trăitori din pomană au existat în aproape toate locurile și timpurile. A spune \"că cerșetorii din ziua de azi sunt cea mai mare piedică pentru mântuirea românului\" m-ar îndemna să-i amintesc duhovnicului în cauză că, în fața lui Dumnezeu, toți suntem cerșetori ai mântuirii Sale. Cel puțin din perspectiva credinței creștine. Și dacă Dumnezeu nu ar avea un strop de empatie pentru noi, s-ar putea gândi la primejdia pe care o reprezintă o asemenea plagă gălăgioasă și păcătoasă. Adică cam ce gândește marele duhovnic.
Problema e în noi. În cerșetori vedem doar oglinda. Avem cerșetorii pe care îi merităm.