Victor Potra

George Florea, aseară nu văzusem comul tău, mulțumesc pentru citat. Sunt niște rânduri foarte frumoase despre Dumnezeul din noi.

Anghel, Noemi, aseară eram foarte obosit, revin cu niște răspunsuri decente.

Anghel când voi fi stâpânind suficient tehnica astfel încât să mă pot abandona \"stării\" fără ca acest lucru să impieteze asupra ansamblului, atunci va fi bine ... :) Uneori îmi aduc aminte fragmente din Nichita, probabil că acest lucru influențează subconștientul, din afară probabil că se văd influențele mai bine. Chiar dacă nu mi-a ieșit jucăria cum doream, prezența îngerului avea un rost. Astfel poți să discuți aproape obsesiv despre Dumnezeu, fără a consuma actul de credință. Îngerul poate fi și o proiecție psihologică. Dialogul totuși nu mi se pare confuz, probabil că împărțirea \"experimentală\" în versuri duce la o lectură greoaie și enervantă.

Noemi, chirurgul de serviciu... :) Ce bisturiu ascuțit ai ales de data asta! Știi cum se spune uneori, \"is just a piece of me, a piece of sheet\"... :) Sper că devălmășia lecturii nu ți-a afectat serenitatea, ar fi un dezastru pentru acest site să rămână fără generatorul de sentințe grațios-irevocabile... cred că poezia post_post și nu numai este mai degrabă your lovely pet, pe care îl pedepsești când face pipi pe canapea... decât un nume pentru \"god, my buddy\" A se vedea ograda proprie, cu campaniile periodice de vaccinare și devirusare. Ca exprimare logică \"x îmi demonstrează că y pare z\" este o floare de măr, care transmite mai degrabă o heruvimizare a discursului tău, cu care nu sunt obișnuit. Rămân la singura propoziție cu sens indubitabil: o preferi pe nina simone. Audiție plăcută... :) Fără dubitatio :))

Victor

Anghel, Noemi, mulțumesc.
Fiecăruia, diferențiat.
Deja suntem dincolo de comuri.

E bine să știi că sunt oameni care cred în tine.

eu

Desigur că aveți cu toții dreptate, din cel puțin un punct de vedere. Nu e lupta, nu e revolta care era de așteptat din partea mea... :) Și dacă pare încâlcită e pentru că așa este, așa sunt acum - încâlcit! Dar să nu fiu nerecunoscător, mulțumesc pentru delicatețe celor care-i știu prieteni și m-au abordat cu sinceritate și prevenitor chiar :) - pentru corecție...
Pe de altă parte pentru mine mesajul e \"cristal clear\"... deci am o problemă... De data asta, neîndoielnic, eu...
Cu oareșce oboseală, vă mulțumesc, Andrei, Cornel și celor ce m-au sfătuit offline,
Victor

Andrei, nu crezi că poți să ai un dialog cu neființa? Try Heidegger... :) Rămânând în nota ta, dialogul este cu tot ceea ce nu cuprinde oglinda... Fără a-i asigna apriori altceva decât un nume: Dumnezeu... NB. A numi nu înseamnă pentru mine a certifica ființarea numitului.

Marius, am înțeles. Și eu respect opțiunea ta, deși nu mă consider ignorant. Căutarea în sine e o creație, la mine. Vezi și \"Nu sunt ateu\", un text pe care l-am scris de curând, dacă nu ai apucat să te uiți peste el. Acolo, cumva, lucrurile sunt mai pe larg...

Victor

Andrei, subiectul în sine e încâlcit, nu? N-am vrut să fie dulcegărie, dar nici revoltă. Ceea ce mă duce firesc către Silvia. Te iei de gât cu ceva real, în care crezi. Aici cel care dialoghează cu îngerul nu se are decât pe sine de luat de gât. Pe de altă parte, sincer, nu am încercat o poezie de forță, ci una de întins rădăcini în adânc. Mi-ar place să mă joc cu Dumnezeu - cum spui tu, Silvia - eventual să-l șantajez cu necredința mea și să-l împac cu o bere, dar trama aici este chiar lipsa personajului cu care să mă cert!
E poate o infirmitate, Silvia, dar în toate bucuriile vieții enumerate de tine nu l-am găsit pe Dumnezeu. Nici lipsa lui. Nu am găsit nimic. Și pe măsură ce se lasă întunericul, începi să te-ntrebi ce va fi atunci când vor înceta și ultimele scăpărări, aici poemele - pentru simplitate.

Multumesc pentru empatie,
Victor

Marius, pentru mine, smerenie, Creator și divinitate sunt termeni fără aplicabilitate directă la propria-mi persoană. Plec de la premisa ta, a unui dialog constructiv, și spun: Dumnezeu îmi este un gol, pe care încerc să-l umplu, o căutare, nu un dat. Din această perspectivă, actul de creație nu este întotdeauna o eliberare, ci o osândă sisifică, totuși, singura generatoare de sens existențial.
Pe de altă parte, a trăi singur cu tine, în accepție ontologică, este un blestem pentru psihismul uman. Singurătatea absolută este absolut intolerabilă. Sensul îți dă comuniunea, stinge singurătatea. În acest sens, creația e o necesitate, dar nu plecând de la premisa existenței unui Creator, ci poate ajungând la această concluzie...

Victor

Marius, nu pot să te contrazic. Nici să confirm ceea ce spui.
Pot doar să spun atât: angoasa neființei creează în mine revoltă, eliberarea e parte din neființă, eul - unicul punct de reper, nu din megalomanie, ci tocmai drastic tăind din tine însuți.
Mulțumesc pentru rezonanță,
Victor

Serios mă simt astfel, pentru că, iată după ceva timp, mă simt luat în serios. Și ca poet. Lăsând deoparte egoul, apreciez generozitatea cu care cei prezenți aici au pus ceva din ei, care să mă ajute să trec mai departe.

Anghel, mulțumesc pentru tips and tricks, mai ales că sunt adaptate la personalitatea mea literară, și formulate astfel încât să pot extrage maximum de înțeles, pe un exemplu aplicat. Anumite nemulțumiri latente și confuze ce le încercam au devenit astfel explicite cu ajutorul acestei decantări induse :)

Călin, reacția ta nu poate decât să mă toucheze în cel mai înalt grad. Probabil te-ai gândit că, din cauza orgoliului, aș putea rata mesajul lui Anghel, pe care îl consideri o cheie pentru creșterea mea. Sper că nu l-am ratat... :) Voi încerca nu doar să-mi însușesc observațiile, ci chiar să le asimilez în sistemul de valori propriu.

Madame Mamier, vous aussi vous avez raison, este un poem scris la rece, cu furia și dezgustul ținute în frâu. Dar și Anghel are un point, poetul nu trebuie să fie perceput de cititor. Aș extinde cuprinderea și aș spune că e mai degrabă un \"mal de monde\"... În strofa a doua să zicem că \"mi-a căzut călușul autoimpus de pe gură\" :)

Andrei Trocea, intelectualizarea e o \"boală\" veche, nu cred că mai scap eu complet de ea, dar încerc să las hățurile cât mai \"moi\" :)) Între noi, și mie îmi place strofa a doua, tocmai pentru că o ia pe câmpii... :)

Vă mulțumesc încă o dată, tuturor, pentru efortul consistent de deconstruire, recompunere și analiză a efortului meu literar îndreptat înspre un gen select și exclusivist.

Victor Potra.

PS. Andrei Trocea, faptul că pagina ta nu mai conține nici un text este o mare pierdere, în primul rând pentru mine personal. Obișnuiam să trec periodic, să citesc sau să mai recitesc. Am să încerc să dau de tine, să vorbim...

Adrian, mulțumesc pentru precizări. De altfel, vezi, desigur, că nu avem o adversitate de poziții.
Demersul meu a fost unul simplu: demontarea și explicitarea unui discurs cu pretenții teoretice, care ducea la justificarea principială a imposibilității negocierii și la acreditarea forței ca fiind singura soluție posibilă.
În privința situației reale din Palestina și Israel nu pot avea decât opinii, nu am suficiente informații. Dar simpla logică și câteva principii generale pot îndreptăți cel puțin refuzul unui discurs fals și periculos.

Când liderii politici nu mai au chef să negocieze, își pun teoreticienii și mercenarii vorbei la lucru. Nici o problemă, dar măcar să știm cine și ce spune, de fapt...

Victor.

Avem aici un articol de informare foarte drăguț, scris cu obiectivitate, prin citarea unor surse compentente în problematica demonologiei biometrice.
Plus un anunț despre un eveniment important, un fel de cenaclu anti-diavol.
N-am observat greșeli de exprimare, gramaticale, sau stângăceli stilistice.
Chiar dacă e un copy-paste, e făcut cu simț de răspundere, și selecția e o adevărată hrană pentru suflet.
Dacă ar fi în lista principală de texte, ne-am putea bucura cu toții de el, fără preget și odihnă.

În rest, Doamne-ajută, să scăpăm întregi și din Apocalipsa asta...
V.

Adriana, 2 obs.
1. pentru citirea cu acordul la \"barieră\", ar fi fost corect \"bariera dintre ea și mine\". Un agramatism mai merge, dar două la rând parcă nu prea aș face... :)
2. în final am încercat o inversiune a începutului. Nu sunt foarte convins că am găsit formula optimă. Mulțumesc pentru semnalări, după ce se \"așează\" o să-l mai lucrez, pentru claritate.
Victor

dintr-o eroare, bănui, textul a fost încadrat la poezie în loc de proză. E păcat, pentru că unii (ca mine) dau search pe \"proză\"... o re-încadrare corectă cred că ar fi utilă...
V.

bariera dintre ea / și eu / eram ridurile :)

În primul rând cred că și varianta Adrianei cu \"al păsării\" --- deci șarpele, e interesantă. Dar așa cum e, avem o ambiguitate de gradul doi, care transformă prima strofă până la \"rescriere\" în \"ontos\"...
Este un joc aici, al prăzii cu prădătorul, metafizic vorbind, și revers, care apoi se transpune în alteritatea față de sine.
La sfârșit, o imagine arhicunoscută, care bate în cuie sentința: Celălalt este de urât... Dar poema este deosebită. Pentru că după această concluzie, cel puțin la recitire, înflorește în tine un mare semn de întrebare: oare?

Cu plăcerea provocării intelectuale,
Victor Potra

1. Este evident că te sufoci undeva pe la 4000 de semne. Nu de lene, ci pentru că epuizezi ceea ce ai de spus. Chiar și când ai produs texte mai lungi, acestea sunt făcute din bucăți. N-ar fi o problemă, dar sunt lipite neglijent.
2. Practic spui același lucru la infinit, și nici măcar în forme noi (raportat la tine însuți). Faptul că nu vrei să scoți o carte nu te absolvă de o minimă decență a unui discurs nerepetitiv. Și dacă te raportez la tipologia de vorbitor, pe care ți-o asumi, e și mai rău: mă duc cu gândul la eternii pisălogi lacrimogeni din cârciumi, de care fug toți prietenii, nu din insensibilitate ci de plict. Change the story!
3. Textul de față e o leșinătură. De la metafore (\"creierul meu e un spital cu zeci de saloane\") până la imagini (\"tnb-ul venea peste mine ca o gură hămesită\"). Banalitatea banalităților, spusă în regim de \"mâine poate am să mor, nu-ți pare rău?\". Sincer, mie nu.
4. Suferi de centrare pe ego galopantă. Acest lucru se vede în toate textele tale, dar parcă și mai pregnant în textul de față. Problema este că nu reușești să iei suficientă distanță, cât să creezi premizele unei interacțiuni rezonabile între tine și mediu. Te povestești doar pe tine... Și ești tare plictisitor, măi domnule Pal!
5. Ai putea să depășești câteva din handicapuri citind ceva mai mult. Ai nevoie de o infuzie de sevă proaspătă. Nu-ți pot recomanda trăirea, pentru că e clar că pe aceasta o decupezi după chipul și asemănarea ta. Însă acele lipsuri care nu țin de prezența/absența talentului, le poți compensa revenind din baruri (și) la cuvântul scris. De alții!

Nu-ți doresc succes, că văd că ai, cel puțin în zona care te interesează...

Potra

La început ai senzația că înoți în frază. După care te simți dus de curent, plutești fără nici un efort. Un stil total opus, atât ca lungime a frazelor, cât și ca abordare metaforică, celui pe care îl agreez eu. Totuși atât de plin de înțeles...
Deși autorul practică imaginile metaforice, nu avem de-a face aici cu prozele poetice leșinate care fac legea mai nou. Autorul abordează cursiv o realitate interioară, a erosului versus alteritate. Epic, textul are o evoluție susținută, deși nu avem repere factuale ci emoționale. Dinamica iubirii, raportată la dinamica eului, este foarte bine redată. Intervenția \"Ei\", nenumită, din off, e surprinzătoare și susține discursul fără a închide pistele, fără a tulbura introspecția.
Creșterea dilemei între iubire și goana după ea, pe reperul \"Celuilalt\", are valențe de universalitate. M-am regăsit în mlaștina \"în care se amestecau oasele femeilor pe care le iubisem cu cărnurile acelor femei pentru care nu simțisem nimic\", în neputința adesea încercată de a exprima \"o realitate simplă\". Proza - un animal neputincios prăbușit pe paie e o metaforă memorabilă.
În concluzie, o scriere \"bărbătească\", fără a fi însă \"macho\". Calmă și adâncă, creând tensiunea prin acumularea de presiune psihologică. Una dintre puținele proze \"de interior\" care mi-a plăcut mult. Drept pentru care las aici semnul cuvenit.

Victor

PS. La început ai \"într-un salcie\". Nu prea pare licență...

Floribel, zi și tu Cassius Clay, ceva, nu Hitler :)) Cine știe cine te mai ia ad literam... :))
Înțeleg ce vrei să spui în privința conotației verbului \"a usca\"... O să reflectez, dar nu e așa simplu de schimbat cum pare. Primo, acolo e un contrast de reliefare cu lacrimă și sân/alăptare. Secundo, e o opoziție cu ce urmează, nori, plâns... Acum, că mi-ai pus problema, pare că uscat joacă rolul de pivot al primei strofe...
Pe de altă parte, dacă ar fi să mă iau singur la mișto, aș zice că, psihologic, această folosire a termenului uscat relevă viața la oraș dusă de autor. Fericit și uscat, ca în reclamele la Pampers, nu? :))))
În fine, acu\' mi-ai aruncat-o mie-n curte, oi vedea ce-oi face cu ea (problema)... :))
Mulțam,
Victor

Marius, refuz să mă definesc printr-o negație. Și nu voi spune despre mine vreodată că sunt ne-credincios. Certitudinile absolute mi se par însă negații. Ale spiritului. Singurul lucru care îmi pare cu sens e căutarea. De aici, se poate începe.
Mulțumesc pentru explorare,
Victor

Madame Mamier, mulțumesc pentru încurajări :) Vom vedea ce va mai ieși din capul acesta, plin de năzbâtii... :))

Domnule Cornel Rodean, este primul lucru care mi se pune pe acest site, despre ritm, cu cap, coadă și înțeles. Extrem de util comentariul dumneavoastră, și documentat!
\"te-oi face mare\" e o formă intenționat ambiguă, dat fiind că poate însemna și \"te voi face\", și te vei face\". Desigur că citirea protectivă este cea duioasă...

Mulțumesc,
Victor

LIM, mulțumesc pentru lectura atentă.
Acolo nu lipsește un \"nu\". În context, se enunță similaritatea (pentru autor) a credincioșilor și ateilor. Ambele categorii sunt sigure de adevărul lor.

Victor