cuvântul
între două vârfuri de tăcere
fără cablu
vântul e câine lătrând la ciobani
și plouă parcă
sângerează dintr-un stârv de toamnă
de sub poalele călugărite ale buzelor
doar ciori vin
ochii tăi arcuindu-mi mirarea
flămândă
pe streașina udă a buzelor
niște oameni și-au uitat
pașii pe trotuare
i-am încălțat până la vârful
cuvintelor
niște morminte văruite
cărți citite
ziua aceasta s-a întors în târg
era ca un lup argintiu
printre credințe printre catedrale
înalte
dar mai ales ovale
ce se scurgeau pe stradă ca niște versuri goale
în care erau închiși
când jucăria se strică pe planșetă
când focul e un bandaj antiseptic
când primului pas îi lipsesc picioarele
când lacrima îmbătrânește înainte de ochi
când casa scârțâie dintr-o poză mai veche
la bufetul din port vapoarele pensionate
beau rugină și se uită la trenuri
beau
și numără din câte litere de memorie se scrie marinar
din câte mări se scrie albatros
din câte șuruburi se scrie
așa cum o frunză de culoarea fierului
deschide o grenadă
nesemnalizată sub tălpile goale
ale versului
toamna
cu sabia ei de machiaj
deschide sângele ferestrei așteptând
păsările
să se
mersul pe frânghie
mers pe lumină de iepure
palmele care încălzesc
frica
precum o rezistență în munți fără uniformă
de iarnă
unde zăpada este un iepure tremurând
de prăpastie
știi că
unele povești
stau cu picioarele băgate de vreun zmeu în pământ
până la muma-pădurii
și de lemn întreabă ai umblat prin sângele amurgului prin stele cum e acolo
și acestea mor
de sabie
alte
rupeți-mi
ce n-am învățat să vorbesc
cuvintele care nu le-am spus
se lungesc soldați în spatele meu
și mor de ciuma uitării
puneți în lanțuri mâinile-mi căzute
și trageți să treacă prin
mai trebuie să fac încă un drum
am luat pe umăr jumătățile dezvelite ale oaselor
alb
ningea sau nu știu era plumb
și le-am pus pe cântar
mai trebuie
zise vocea
din spatele ușii albastre
cuvintele din gura ei așteptau prima zăpadă
desculțe
autobuze și ciori se obișnuiau cu ideea
sub un balcon o chitară abandonată
căuta printre petale galbene de vânt un sol
sub 20 de centimetri
întrebare ajutătoare ești cine este
celălalt
și celălalt
răspuns ajutător ești un instinct de câine care-și marchează
singurătatea
întinzi năvodul ideilor în calea ambulanței
și crezi că
țigara pe pământ
țigară în cer
două fumuri și același
drac
pe care-l afumi și pe pământ
și dincolo
fumezi
și socotești
carnea nu este a ta este o carte împrumutată
de la viermi
ochii nu
momentele acelea
când dormeai într-o basculantă abandonată
ca un câine
și liniștea dimineții îți pregătea o cană de ceai
când te tăiai la ochi cu singurătatea
venită să-ți ceară un ban
iar
treci prin urechile acului
ultima răsuflare
apoi
te apleci spre pământ
până ce el ți se cațără ca un soldat mutilat
pe picioare
cuvinte
pe lumină de ochi
le trage pe el poate i se
a fi
cu sabie destulă prinsă-n rugăciune
stătea pe cal
umbra
și călare și pe jos
prin ceața care s-a-nfruptat
din rege
potcovea în oglindă urme-n zăpada spre
a nu fi
și pentru ca să
iubirea
val căutând cu sextantul un port
cât o lacrimă
în seara când dezlegai
câinii albaștri
să plângă în cazarma unui umăr
cuvintele atârnate
lilieci
pe streașina udă a buzelor
cuvântul
scârțâie ca o poartă de metal
când îi este dor
există un os de refugiu
un răspuns nechemat
o distanță care se prostituează după lăsarea
trotuarelor la vatră
o femeia pe care-au
dă-te jos mărie de pe cuvânt
că-i încă prea crud
zic când a mai rămas o picătură de noapte
de dat jos de pe ea
nu-l pune pe buze când plivești fluturi sălbateci
de pe ultimul sărut
nu-l vedea
goală
liniștea ta respirândă
am lăsat privirea să crească
călugăr
scot lama acestei clopotnițe
din nisip
ai lăsat nerespirat aerul acestui păcat
care s-a îndoit
de când m-am descusut și de mine
acul și ața le țin întinse la uscat pe marginea
cotului
prin gaura din mijlocul ceraceafului zăpada
se învârte în jurul cozii precum o pană albă de indian
în
s-au iubit și atât
pâinea a fost tăiată în două
brațele au pornit altfel din trup
și au putut să treacă strada
brațele sunt niște păsări și când cresc nu se mai întorc
singura noapte
parcă suntem doi copii care merg unul către altul
pe coatele privirilor
funcții vitale
câteva bătăi de inimă
descarcă o cisternă de benzină
cuvintele rezemate de un lan de
sărim afară din noi
să vedem cu ochiul altcuiva care stă cu el la vedere
verdele lui este înclinat
iarba este înclinată și păsările zboară
înclinat
sărim afară din noi să spunem cuvântul