mai e doar o haină
o mânecă eu o mânecă tu
cald într-o răcoare
alb într-un cuib negru
sare
peste un gând frumos
mai are o pată
de la ultimul sărut
și-un nasture lipsă
de la ușă
o îmbrac
te
am încercat să uit literă cu literă
numele tău
să le dau foc încă de la vârful degetelor
cu care mă scuipai până la mama
ori să le rup din umeri
ca pe niște dicționare pe care nu le mai simt
să
“eliberează-mi soțiile cuvintelor mele violate prin chiliile voastre
de poezie
eliberează copiii cuvintelor mele hrăniți cu laptele vostru
oxforizat
dă-le drumul cuvintelor mele încă bune
oasele s-au albit și-au devenit pământ
carnea a făcut dragoste cu pământul și i-a născut fii
de țărână tânără
sângele s-a făcut metal ascuțit și a tăiat pământul
până la pământ
și îngerul s-a
ea stătea neagră pe un vârf
de idee
încât deodată ideea clipi neagră
ca o cioară
el stătea alb pe-o petală
de vânt
când deodată vântul înflori alb
ca un înger
și piatra se despica în
scena întâi
pe un platou de poezii veștejite cade o frunză
transparentă
prin care se vede întrebarea din rândul patru
așteptând să se-întâlnească cu o atingere
femeia tușește-n culise se șterge
în aceasta privire este pădure
nu este posibil ca frunza ce mângâie ca un tăiș
haita de lupi din care m-a despicat
să mă învelească cu pleoapa unui copac
probabil era mâna ce mângâia singură
știi
moartea închiriată pe care o purtăm în zgardă
și o scoatem să muște în fiecare dimineață
dintr-o lacrimă prelinsă din mare
încă de pe la vremea când pântecul mamei ca un albatros
ajunsese
dă-te jos mărie de pe cuvânt
că-i încă prea crud
strig de pe merele-i de aur
căzute în palme
nu-l spune cu buzele crude
nu-l vedea cu vederea ta verde
nu-l atinge cu atingerea ta
neatinsă
cu
i-am întins o privire
ca un păcat
și i-au crescut frunze pe buza secată
i-am înnorat o depărtare
și s-a oprit alergând
ca un păcat
am tăiat orizontul cu linia dintre noi
și s-a prelins
nu mai este timp cum spuneam nu mai este
să mai gândim cu dinții lobilor frontali
care dacă nu se tratează la îngeri au carii
să plecăm dintre ochi
să plecăm din carnea infestată cu ceară
și
am căzut dintr-o amintire a mamei
despre tata
într-o apă rece în care moașe bătrâne taie lacrimile crude
de la buric
și astfel sunt șchiop de un frate de o soră cu sângele transparent
din
la început nu te cunoșteam
aveai picioarele lungi și-o umbră pe care
nu reușeam s-o sar
credeam că cenușiul atât de machiat de femeile interpretate
în mine
era deja îmblânzit
și nu-i puteau
cuvântul înseamnă aur de monedă
de ipotecă
sau de poezie
bancnotele mari sunt păstrate în propoziții de valori
iar mărunțișul este vărsat pe stradă
alături de sufletul săracilor și-al ziarelor
    am trecut strada cu o pisică
    pășea pe umbra mea cu toate cele șapte vieți
    singure
  
în aglomerația aceasta întunecată
de statui
încercam uneori să ies la lumină
cu un vers
stăteam amândoi la o margine de pădure
el să bea din lacrimile unui brad bătrân
eu să urlu
versului îi
sentimentul meu flămândul meu sentiment de iubire
l-ai spart ca pe un bec de stradă
cioburile au zgâriat aerul
și aerul a ieșit de sub păsări care au devenit pietre
au zgâriat pământul
și