Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

oul de lup

1 min lectură·
Mediu
în aglomerația aceasta întunecată
de statui
încercam uneori să ies la lumină
cu un vers
stăteam amândoi la o margine de pădure
el să bea din lacrimile unui brad bătrân
eu să urlu
versului îi creștea păr de lup
și scâncea și el din ultima idee
înălbită
până ce bătrânului brad îi cădeau lacrimile
ca niște buturugi mirosind a carne
lupii
lupii veneau ne adulmecau
și urlau
înșfăcându-ne cu ghearele lor materne
rupeau în bucăți pădurea
așezându-ne pe frunze de lună
și ne înveleau în idee de pui
să ne clocească
001.051
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
91
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Pin. “oul de lup.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-pin/poezie/14040422/oul-de-lup

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.