Poezie
cuvântomat
1 min lectură·
Mediu
cuvântul înseamnă aur de monedă
de ipotecă
sau de poezie
bancnotele mari sunt păstrate în propoziții de valori
iar mărunțișul este vărsat pe stradă
alături de sufletul săracilor și-al ziarelor
vagaboande
anticarii nu mai au cuvinte vechi învelite în piele
le-au rămas doar parfumul adus de vânturi bătrâne
iar măturătorii de stradă
au devenit fumători și bețivi de cuvinte mototolite
la câte cuvântomate avem printre noi
numărul ideilor ipotecate crește
la fiecare împărtășanie
mă oprește să scriu cu aceste bancnote
fără de bancă
o poezie venită din pustiu
în cuvinte lungi și albe ca niște coaste lustruite de maeștri
și căreia i-e sete de carne
plecăciune
căci în adăpătoarea mea e-o momeală
de mărunțiș
00992
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Pin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 114
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Pin. “cuvântomat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-pin/poezie/14040483/cuvantomatComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
