Vasile Pin

când au dat frunze pe vâsla unui cântec de lemn era umbra îndulcită cu fructe proaspăt înfierate sub o inchiziție de vară goală ca o femeie fără datorii sub nuc și fluturii după cum

copacul ne vede și iarba se-apleacă sub umbră de ochi ne vede pasărea albă pasărea neagră se joacă cu cerul ca o păpușă și ne vede aerul ne vede și nu nu se urcă-n spinare de

în curtea pustie din țara accea pe care n-am mai apucat s-o constuim sunt îngropați și bunicii amintirilor pășesc mă împiedic de-o piatră este lacrima cu care ai aruncat după

unele povești stau cu picioarele băgate de vreun zmeu în pământ până la muma-pădurii și de lemn întreabă ai umblat prin sângele amurgului prin stele cum e acolo și acestea mor de sabie alte

știi moartea închiriată pe care o purtăm în zgardă și o scoatem să muște în fiecare dimineață dintr-o lacrimă prelinsă din mare încă de pe la vremea când pântecul mamei ca un albatros ajunsese

stăteam cu un lup flămând la poartă el se uita la mine dintr-un oțel transparent ca un om scotea inima cu toate bătăile la vedere și-am văzut o făptură care stătea cu noi deodată eu mă

anul 2015 tocmai ne-a depășit mergea pe contrasens avea manualul căii de mijloc sub orizontul primelor sale zile probabil atinsese nirvana ediție limitată și s-a dus avea cred peste 365 de

există un moment de nisip și ceață care vine pe jos își așează șatra în formă de plăci tectonice să-i țină de urât și barză pentru că despre copii nu poti vorbi în prezența

din mine ți-a rămas această-ndoială care se va călugări scot lama acestui verb din balamale din tine-mi va rămâne acest călugăr care s-a îndoit

l-am văzut pe ăla beat ieșind de la tine avea pantalonul vânăt la ochiul tău stâng iar tu îi purtai roșcată ultima palmă ruptă din cot l-a văzut și vecina înnoda rufele de pe sârmă la

rupeți-mi ce n-am învățat să vorbesc cuvintele care nu le-am spus se lungesc soldați în spatele meu și mor de ciuma uitării puneți în lanțuri mâinile-mi căzute și trageți să treacă prin

pentru că sunt parte am o interdicție morală de la mama să nu mă iau de gât cu universul să nu plin de toate liniile curbate de idei și dreptele haosul lui în fiecare moment în oricare dintre

durerea vine ultima întâi vine cuțitul care are pe partea stângă un semn e din naștere zice sângele care-l spală până la oase - unii mai atei le cunosc de plăsele ei nu știu că și cuțitul are o

faptul de a iubi are ca orice fapt și deșeuri iarna trecea ca un punct pus de un taxi după ce ne uitam trupurile în brațe până la transparență și el oprea la etajul trei unde locuia cerul și

aveam două vieți a doua a început când am înțeles că am numai una una care se urca pe ochiul unei catedrale de religie barbară culoare-abia ținută-n ou și învelit de-o piatră am plecat

sufletul tău are partea sudică dărâmată ciorile de îngeri negri și pietrele călări nu mai dor ultima amintire așezată pe-un cocktail molotov meditează strângi la piept aerul barbar care

eu un cadran tu doar o oră ei călare vindeau timp am putea da mărgele dintele din coajă de durere muntele cioplind piatră pentru săruturile negre am putea da o supradoză din ultima

nu mai este timp cum spuneam nu mai este să mai gândim cu dinții lobilor frontali care dacă nu se tratează la îngeri au carii să plecăm dintre ochi să plecăm din carnea infestată cu ceară și

“n-ai să” ... și-ți curgea sânge din nas era din sângele pe care ți-l donasem de ziua ultimului diagnostic medical sufereai de mine erau tumori pe creier pe linia sânul stâng pe buze sub

când te-am întrebat cât știi mi-ai arătat urmele din zăpadă infidele cu găuri prin care curgeau visele comunicante și mâneca lipsă cu care-ți ștergeam lacrimile la nas și grosimea

când acopăr lumea cu pleoapa unui ochi mereu uit pe cineva dincolo și plouă de parcă aș avea un prieten ce a lăsat ușa la apă deschisă și uitarea se urcă pe funii la cer să scoată din fântână

mersul pe frânghie mers pe lumină de iepure palmele care încălzesc frica precum o rezistență în munți fără uniformă de iarnă unde zăpada este un iepure tremurând de prăpastie știi că

jurnalul orei 5.00 e momentul la care și îngerul doarme printre cuvintele paralele un om se oprește paralel cel ce va fi rămas fumează ultima țigară apoi trece ora exactă pe cealaltă

dincolo era o masă stătea picior peste picior ca un veteran de război ce sărbătorea onomastica ultimei amintiri fereastra s-a hotărât să curgă dintre cărămizi și să participe cu un buchet