Vasile Munteanu

mulțumesc, LIM, mulțumesc, Iarina, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Ștefan, mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentrul semnul despre.

mulțumesc, Ștefan, pentru lectură și pentru semnul despre; nu am nimic împotriva epigramei.

mulțumesc, Mihai, de asemenea; ai dreptate, așa pățești când te obișnuiești cu șprițul; pentru că avantajul vinului de toamnă constă în aceea că nu mai are nevoie de apă (nici chiar fiert; precizez asta întrucât văd că ești mai apocaliptic decât mine; la 2012 mă refer, desigur...:) ).

încă o dată, mulțumesc pentru prezență.

mulțumesc, Iarina, mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și semnul despre.

un timbru trist și sincer (tot mai rare astăzi); cred că, fără inserturile care conferă textului valențe specifice unui \"circuit închis\", este un text extrem de reușit, scris cu aceeași preocupare pentru vocabular.

cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

cu siguranță o gândire despre care ar trebui să se vorbească și să se scrie mai mult; din nefericire, într-un climat al mediocrității generalizate (împotriva căreia încearcă în zadar să lupte), acest lucru nu este posibil; legitimitatea în fața conștiinței rareori determină acțiunea umană (mă refer, desigur, la instinctul de conservare al mediocrilor cocoțați la putere - mă întreb dacă nu cumva originea verbului a cocoța, rămasă neelucidată, nu este aceeași cu a substantivului \"cocotă\"); admirabil și paradoxal deopotrivă, mi se pare că un om care ani întregi a trudit a oferi înțelegrii celorlalți opera un mari scriitori precum Beckett, Camus sau Kafka, mai crede că sistemul poate fi învins. de aceea, nu-i urez. succes! îi doresc: niciodată regrete!

felicit și intervievatorul pentru spectrul succint în formulare, dar cuprinzător în sens al întrebărilor.

cu pllăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

dar acela care are parte numai de căderi nesemnificative? dimpotrivă, cred că dureroasă cu adevărat este numai lipsa înălțării; de ce? pentru că, în deplin acord cu autoarea: \"pur și simplu nu pot să termin gândul acesta\".


poemul emană o tensiune specifică marilor deziluzii; o deziluzie lucidă, analitică, operată cu bisturiul sincerității față de sine; ia naștere, astfel, conștiința unei singurătăți absolute într-o lume \"plină de semeni\", în care ceea ce este rău este unidirecțional: întotdeauna dinspre exterior înspre iterior, niciodată invers.\"eu știu că într-o zi o să mor de tristețe/ (...)/ nu pot nici să te rănesc\"; neputința atinge forme paroxistice, maladive (\"parcă mai contează ambițiile acum/ când adorm cu pumnii încleștați/ cu ochii încleiați de salivă\"); pentru că a trăi este un dat, dar abia a trăi coneștient este o dramă.

cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

nu negam Naturalul, ci artificialul (ghiveciul), domnule Ioan-Mircea Popovici; caz în care, desigur, aveți dreptate: \"sunt cetățean al lumii\".

mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și semnul despre.

dimpotrivă, cer senin îți doresc.

mulțumesc, ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre; desigur, și pentru îndemn...

în sfârșit, aveți dreptate: da, nu înțeleg (rostul) întrebarea (întrebării); conversați cu poezia (despre care ați afirmat că are ritm și are mesaj); deși nu obișnuiesc, v-am dat și indicii (pe care le consider mai mult decât suficiente în cazul de față); în rest, asta este, fiecare cititor are un anume bagaj informațional atunci când citește o poezie; dar asta nu mai este problema mea; un cititor care nu înțelege sensul unei fraze i) sau are dreptate (adică fraza e total lipsită de conținut), ii) sau face un efort personal pentru a-i desluși sensul, iii) sau caută un alt text (care se adresează masei cititorilor), iv) sau caută un alt autor (care se adresează masei cititorilor), în fine, v) sau apelează la folclor (deși, în cazul în care sensul unei alegorii îl depășește, s-ar putea și acolo să întâmpine dificultăți); deci nu înțeleg ce s-ar putea discuta pe această temă.

un cititor care nu știe ce este antagonismul și/sau alegoria? sincer... îi recomand un ziar.

mulțumesc, Mihai, pentru lectură și pentru semnul despre; desigur, înțelesul este unul mai mult sau mai puțin alegoric; ai putea încerca (fără a epuiza posibilitățile) următoarele: i) prin contraparte cu s2 (antagonism apocaliptic cu iarna nucleară) și/sau ca alegorie pentru caracterul în esență efemer al unei dimensiuni ce pare incomensurabilă (implicit axiologic).

nici măcar, Ottilia, nici măcar modest nu sunt; atât, contradictoriu...; mulțumesc pentru revenire.

mulțumesc, Mihaela, pentru lectură și semnul despre; înclin să fiu de acord cu tine - \"capătul pământului\" este acolo unde ne simțim astfel.


încă o dată, vă mulțumesc pentru prezență.

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și semnul despre; așa este, nu urc și nu cobor; prefer străzile drepte; ceea ce în București este posibil dacă ocolești Dealul Mitropoliei și alte câteva (extrem de puține); în special, pentru că nu-mi plac aglomerările, mulțimile; mai ales genul acesta de instituții unde lumea se calcă în picioare crezând că ia lumină...

cum văd eu o \"stradă ca o lebădă\": ceva ți se deschide înainte și tu pășești sper acel ceva ca pe un gât lung, încovoiat; de-a stânga și de-a dreapta superbitatea aripilor, la capătul drumului (capul lebedei) - prăbușirea (percepută la intensitate maximă: vizual, acustic, olfactiv, tactil și, nu în ultimul rând, verbal); sau poate nu este așa; ideea era că nu putem acuza pe acela care scrie de ceea ce noi nu ne putem imagina.

despre text: mi-a plăcut aritmetica aceasta a abandonării (\"mă las în tine până mai pot\"); punctul de sprijin născut din fericirea de a fi și-a simți aici și acum; conștiința neputinței (\"nu poți să anulezi anotimpurile\"), a esenței tari cu inima delicată (\"stejar\"); și amânarea care se cere prea târziu înțeleasă (\"mi-ai vorbit cândva când eu tot cântam în gând și n-am înțeles mai nimic\"), când totul e calm și timpul ni se pare infinit; când încă nu suntem conștienți că în jurul nostru se țese o plasă, pe cât de fină și de imperceptibilă, pe atât de elastică și de rezistentă.

receptez textul deopotrivă drept o declarație și drept o mărturisire; recursul muzical, literar și cinematografic induce un anume tip de atmosferă, o anume gravitate (specifică lui Dante) a inefabilului (mozartian); un film mut, în care imaginile sunt susținute prin cuvinte; ele ne ghidează către un sens, dar nu îl epuizează; de fapt, important fiind ceea ce nici măcar nu se vede, această sângerare imperceptibilă din exterior, această întomnare tot mai des resimțită.

cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

mulțumesc, Mihaela, pentru lectură și pentru semnul despre; în definitiv, oriunde am locui, întotdeauna există un magazin vizavi; la fel cum întotdeana există cineva care ne învață cum să trecem strada; chiar dacă uneori nu ne mai amintim acest lucru.

permite-mi să-ți răspund printr-un citat: \"omul e cea mai slabă ființă din univers. [...]. dar avantajul pe care universul îl are asupra sa acest univers nu-l cunoaște\" (Pascal). există, pe de o parte, becul, bateriile, ansamblul în sine, tot astfel cum, pe de altă parte, polenul, stupul, ceara; dar cunnoașterea aparține meșteșugarului, respectiv prisecarului; și dacă ceva născut din altceva gândit se întoarce la forma primară, atunci \"acest altceva\" altceva este; de ce? pentru că își este identic sieși. deci nu poate fi și ceva și altceva. tot astfel și în cazul scrisului: cărarea e bătătorită de mulți, important este sinele.

mie, de exemplu, nu îmi place cum scriu; am mai afirmat acest lucru: dacă aș scrie un text pe care l-aș considera perfect, m-aș opri din scris, nu aș mai scrie niciodată.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.