Vasile Munteanu

posibil să nu fi citit destul, dar cred că nu am citit vreodată o formă de protest [fie ea (și) la adresa bisericii; sau poate de aceea...?], implicit un text cu tematică socială (din ce în ce mai greu de elaborat) mai clar exprimată, fără artificii metaforice sau exagerări lingvistice; evident că mai putem discuta despre discurs (alocuri mai relaxat), despre construcții (de exemplu \"când îs suspendat\", unde forma populară de indicativ prezent a verbului contrazice restul exprimării) și alte câteva aspecte (poate mai găsesc timp), dar despre ce nu se poate discuta (îmi permit să afirm) nici nu are prea mare valoare.

dar indiscutabil un text excelent.

și mie \"îmi vine să râd\"; nu musai de reacția domnului Ioan-Mircea Popovici (deh, ultimul dv recenzat), care, pentru că rareori își găsește cuvintele, dar pentru că, deh, moral se simte dator să ia atitudine, alege să dea 3 citate (serios, domunle Popovici, am suficiente cărți în casă - inclusiv Biblia - pentru a vă da 3 citate/zi toată viața; evident, tematic; și, evident, corelate; nu am trecut comentariul dv la offtopic pentru a nu crede că luarea dv de poțizie are vreo relevanță); de ce îmi vine să râd? pentru că, amintindu-mi că, atunci când v-am recomandat un text (lucru pentru care mi-ați cerut argumente - pe care vi le-am oferit), am descoperit că, accidental, îmi amintește de un text de-al meu; ei bine, ce credeți că mi-am amintit aseară? că, la fel de accidental, și acest text îmi amintește de unul de al meu (stați liniștit, nu insinuez nimic - nici de această dată): http://agonia.ro/index.php/poetry/170419/te_iubesc,_dar_abia_pot_s%c3%84; mai ales de formula de încheiere: \"ai grijă de tine până mâine în locul meu\"; eu cred că diferența dintre a potența o formulă ordinară (cazul meu) și pur și simplu a prelua una (cazul dv) este evidentă; prin urmare, aștept din partea dv texte care să se încheie după cum urmează (aleatoriu sau în ordine alfabetică): bună dimneața/ ziua/ seara; noapte bună; somn ușor; vise plăcute; sănătate; la mulți ani etc; despre ridcolul mărinimiei de a mă lăsa în pace atunci când nu doresc nimic este inutil să mai pomenesc ceva; observ că unii sunt satisfăcuți intelectual astfel, iar eu, la fel de evident, nu pot avea nimic împotrivă.

primul rând (mă refer la comentariul meu), care este o \"declarație de intenție\", dintre cele 4 paragrafe, 3 fac referire la text; prin urmare, nu văd cum și de unde ați tras concluzia că aș confunda autorul cu textul; ultimul paragraf are rolul de a sublinia că opinia mea nu pretinde a fi, vezi doamne, \"critică\"; exprimă părerea unui cititor; a unuia care, perfect uman, manifestă preferințe; atât vizavi de texte, cât și față de autori; încă o dată: am aceste preferințe în calitate de cititor; în calitate de redactor, am căutat (îmi place să cred că în mare parte am și reușit) să nu mă las influențat de aceste preferințe.

din nou despre text; mai exact, despre obiecțiile răspuns/urilor dv; sunt de acord, dacă aș fi vrut, aș fi putut scrie laudativ despre acest text (pentru că așa este, orice text, indiferent de autor, poate fi lăudat și/sau blamat în egală măsură); dar, lăudându-l, nu aș fi fost sincer cu mine; ca în atâtea alte situații, am citit, am receptat negativ, dar mi-aș fi văzut de treaba mea; repet, imboldul de a exprima ceva-ul meu despre acest text a devenit incontrolabil abia citind comentariile; înțelegeți de aici ce doriți.

decizia este precedenta: rămâne așa.

mulțumesc pentru lectură și pentru revenire.

aveți dreptate, domnule Dediu; acum vă puteți culca (sau orice) liniștit.

domnule Pașa: nu are sens... ce? de ce? și... \"pe ce vă bazați\"? (am pus ghilimele pt a vă sugera să considerați întrebarea de tip moromețian).

dacă îmi arăți pe cineva care, atunci când bea:

1. (nu) se enervează
2. (nu) enervează
2. (nu) este enervat

înseamnă: eu sunt sticla!

decât să întrebați, n-ar fi mai util să analizați textul; măcar pentru simplul fapt că acest text nu reiterează (câtuși de puțin) libretul sus-menționat; acesta, libretul, este numai un pretext; evident, dacă textul, în maniera în care este construit, v-a stârnit cât de cât de curiozitatea; dacă nu, lăsați-l în plata domnului.

nu, domnule Dediu, de ce ar fi (doar) vina dv? evident că vina este în egală măsură și a mea; mai exact, nu am reușit să scriu un text care să satisfacă așteptările singurului comentator; lăsând gluma la o parte, să spunem că textul v-ar fi mult mai accesibil (cel puțin aceasta a fost intenția mea) în cazul în care libretul lucrării muzicale \"Trubadurul\", semnat de Salvatore Cammarano, nu v-ar fi străin; mai mult, acceptă că, în cazul în care libretul acestei opere nu vă este necunoscut, atunci vina îmi aparține exclusiv.

(din experiență, antecomentatorul are mai mult revin ca mine, așa că nu o să mai aștept reacția sa, oferindu-i astfel un pahar spre reumplere, prin urmare și o revenire mai consistentă, fără dureri de cap...)

îmi place că, deși pare un text biografic (ca majoritatea), este mai mult de atât; impresionează rafinamentul cu care împletește motive biblice (încă din titlu) cu sugestia de natură estetică; prin urmare, vorbim de o vârstă a inocenței, dar o inocență deloc (sau atât de puțin, încât acest aspect este anulat) biologică; aceasta înseamnă că, așa cum am spus, deși pare nu suntem în prezența unei evocări, ci a unei (h)ermetizări; una care apelează, printre altele, atât la psihologie, dar și la heraldică; la numit și la nenumit; la plin și gol; la unu și multimplu

iar, de aici încolo, cine are plăcere să interpreteze astfel textul, se poate raporta la cuvântul pe care l-am ales să-mi sintetizez comentariul: serigrafie (plecând evindet de la \"fabrica de picturi\").

am citit cu plăcere.

mie s2 mi s-a părut \"strong\"; chiar dacă nu știu de ce; dar, dacă se lămurește antecomentatorul cum e cu s1, sunt sigur că mă lămuresc și eu cu s2.

până atunci

spun de ce nu îmi place prima (subliniez - ce nu îmi place; pentru că sunt și aspecte care îmi plac, dar care dp meu dv nu salvează strofa): în primul rând,
se vrea (nu se vrea, ar trebui să fie) o introducere; dar se lungește nepermis de mult; apoi, pare focalizată mai mult pentru a justifica utilizarea \"englezismelor\" (atât de criticate de unii); mai mult, în loc să sugereze, definește, ceea ce plictisește, tehnicizează discursul; printre altele, nu face exact ceea ce mărturiusește că ar trebui să facă: nu înjură; iar reprimarea emoției reactivează justificativul.

re și eu vin.

știu și eu (ca toată lumea) că... \"despre morți numai de bine\"; însă observă că morții aceștia au autonomie (își trag singuri fermoarul); vorba lui Adrian Pop, nu sunt morții noștri, sunt... morții lor!

îl las cititorului; în schimb, am să spun despre aceste cuvinte (în cazul de față, \"aclamideu\") că am fost întotdeauna fascinat de maniera de compunere și de justificarea semantică a noului sens rezultat.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

(pentru că asta cu \"n-am înțeles dacă ți-a plăcut\" așa o consider), am să răspund cu un fel de cochetărie masculină (bleah...): n-aș putea să spun sigur dacă mi-a plăcut sau nu, dar cert este că am găsit ceva-ceva dacă am simțit impulsul de a lăsa un semn (pam, pam :D )

de data aceasta, deși am citit cu bunăvoință, n-am găsit decât platitudini; altceva... nimic; a, ba da, gratuități; pe la jumătate, am fost tentat să renunț; ultimele 2 versuri abia-abia dacă potențează textul.

în general, nu numai în acest text, încerci să feliezi portrete/ conjuncturi/ locuri; numai că această condensare nu ajută generalizarea; mai simplu spus, încerci să exprimi prea mult în prea puțin, ceea ce nu este deloc rău, numai că nu este atât de ușor de realizat/ receptat/ analizat; prin urmare, scrierea ta tinde să devină una elitistă sau chiar să se rateze din cauza acestui preaplin.

sper să nu fiu înțeles greșit, departe de a vrea să spun că nu îmi place (ce îmi place? de exemplu, maniera în care debutează textul: \"după aceea\", lucru care solicită pozitiv cititorul; sau \"retorica\" din jurul umbrelor personajelor), am vrut numai să atrag atenția asupra unui posibil risc (așa cum îl văd eu) la care îți expui voluntar scrierea.

a se citi \"dedicație\", nu \"declarație\"

cu Leonard (ceea ce mi se întâmplă destul de rar :) ), mai puțin prima strofă, care mi se pare de un suprarealism dubios (mai degrabă exagerare; adică, bine, doamnă, dacă ai gheare, ce, n-ai bani de-o ungheră, de-o forfecuță, de-o trusă de unghii...); plus că e suprasaturată consonatic (mai ales că \"d\"-ul pare omniprezent - \"da deodată drumul/ doar pata aceea/ doar atât\").

îmi place că textul propriu-zis începe cu sinceritate (adică... \"aici începe\"); preambulul nu numai că este incoerent [a se (re)vedea titlul comentariului meu], dar pare un fel de (să-i spunem) declarație, care exclude cititorul \"neinițiat\"; dar textul spune; ne vorbește despre eșecuri transformate-n experiență, despre împliniri născute din pierderi; o anume trăire luxuriantă (\"ierburile crescute/ înăuntru\") pe care și-o permit numai spiritele nobile (sau cinice - sunt... răutăcios!); o trăire care, evident, anulează cele coordonatele măsurării... convențional-umane (\"gaura de vierme\").

tocmai, pt că am văzut biografia (e drept, ulterior primei mele intervenții, aspect care nu schimbă cu nimic lucrurile) și luând atitudinea dv drept o formă de partizanat, am tras concluzia (acum, după ultima dv intervenție, accept, eronată, dar justificată) că ați fi persoana care îi redactează și postează domnului Bucinschi textele.

prin urmare:

i) mi se pare impardonabil din partea dv, mai ales ca unul care aveați cunoștință despre pasajul de mai sus ca, în loc să găsiți o modalitate prin care să îi recomandați autorului să renunțe la acesta, ați găsit de cuviință să apărați formule defectuoase sau de-a dreptul nefericite (repet: indiferent de cine a mai formulat astfel, de ocupația pe care o are sau de notorietate).

ii) solicit domnului Bucinschi indirect, direct terței persoane (respectiv persoanei care redactează și postează textele domnului Bucinschi) să justifice pasajul respectiv.


cât despre numărul de lucrări publicate... cu tot respectul, ținând cont de condițiile actuale de publicare, este un aspect care mă lasă rece; analizez și exprim o părere despre un text pe care îl am în față, nu după titlurile pe care le are publicate un autor.

în speranța normalizării dialogului,
Vasile Munteanu

este în propriile-ți comentarii: roagă-l pe Pictoru\' să-ți dea restul (la ăia \"2 bani\"...).