Poezie
cântec pentru două coarde. una masculină
(sau despre originea înjurăturii de morți)
1 min lectură·
Mediu
la mal aduce apa saci de haine
în ei zăresc
sub chip de mărunțiș prin mii de buzunare
puzderie de ochi colțați ca niște stele
căzute dintr-un cer aclamideu
poate au fost cândva răsaduri
și-o lopată
destul de neîndemânatică le-a risipit
punându-le pe toate în aceeași groapă
Refren 1:
îmi pipăi ceasul de la mână
îl aud: a stat
tristeți virgine mă cutreieră
am trup de internat
în ușa bucătăriei gutural din toți rărunchii
zbiară o bucătăreasă flocoasă:
- la maaasăăă!
dar pân-atunci e timp destul să număr stele
să gust din viață cum ai bea aperitiv
privesc femei
ce chef nebun m-apucă
să-mi plimb pe sânii lor palma fierbinte
iar pielea lor îndată s-aburească
indiferent ca eticheta sticlelor ținute-n gheață
respectă jocul: nu rata nimic!
pe ratangii nici dracu nu-i respectă
iar când expiră timpul te transformi în melc
zbârcit bălos și fără de potență
Refren 2:
deci iată-ne încolonați
fără să știm:
aceasta-i ordinea în care-o să murim
fierți bine și condimentați
a! fără doar și poate îmbuibați
moment în care sacii-și trag fermoarul
și mă conving că morții-s niște bulangii
063406
0
se ridica ceata o data cu sfirsitul dar tot ramine un semn de intrebare : esti obiectul amuzamentului sau toata constructia asta, aparent aiuristica, stilul asta eclectic, jocul cu rima, poticnelile deliberate au un scos si spun de fapt ceva
haosul asta are, pina la urma, un scos - haosul
si de la un punct este echivalentul ordinii
sau despre raspunsuri cautate neconventional acolo unde nu s-au pus intrebari
ori veto mortii (lor)
(interesanta fascinatia asta pentru cuvinte rare, ciudate - aici, de ex. aclamideu)