Vasile Munteanu

ca să îmi amintesc ("poate") ceva, trebuie ca mai înainte să cunosc acel ceva (știi tu, "nimic în obiect care să nu fi fost mai înainte în subiect"...); nu-mi cere lucruri de care m-am dovedit a nu fi în stare.

pe scurt: dacă acesta este un text (așa cum deduc din răspunsul tău) care a asimilat cu atâta dezinvoltură atemporalul (totuși spațial) dintre Luceafăr și ținutul Nevermore, înseamnă că este genial, iar, vorba cuiva, (nici) la așa ceva nu mă pricep.

deduc din "tonul" comentariului că te-a agasat părerea mea; repet, nu pretind că am dreptate; îmi cer scuze; dar îmi păstrez părerea.

câine/pisică, șoarece/pisică? experiența mă determină să spun că ar fi fost... domestică.

evident că ai scris ulterior, că doar nu e vreun epitaf dictat în timpul vieții; dar, cum spuneam, această completare este stridentă; ai fi putut improviza o scriere în piatră, o placă comemoraivă, un nume de stradă sau ceva de genul; care să trădeze un elementar efort creativ; așa, par pur și simplu niște cuvinte aruncate aiurea; de fapt nu par, asta și sunt.

în ceea ce privește "hăul", da, ai dreptate, sunt sigur că e deschis 24/24; din păcate, consumatorii nu sunt astfel.

de când ești liber, ai convins:
te vindeci singur, ca un esculap;
dar a uitat recenzorul să-ntrebe
de vindecarea a ajuns... la cap

nu mă pricep la fotopoezie, deci nu pretind că am dreptate; am intrat, am receptat ce am găsit și comunic în consecință; e un exercițiu ratat pe mai multe planuri - i) fotografic: "trucajul" e strident; ii) poetic: oricât efort intelectiv ai depune, psihologia pastorală nu cadrează câtuși de puțin cu decorul; iii) sincretic: ce-au a face oaia, lupul, fotograful-vânător? unde mai pui că în decursul a nici mai mult de 5 propoziții scurte (sper că am numărat bine predicatele) din cauza faptului că ai cuprins dintr-un condei zori/amiază/noapte, borta respectivă pare mai degrabă a unei crame deschisă 24/24...

spre final se conturează poeticul, mai exact: "mai fumegă/ doar frânturi de-amintiri/ foarte greu de furat/ în fotografie." (unde l-aș scoate pe "doar", nu merge împreună cu "mai").

dar începutul nu depășește (desigur, din punctul meu de vedere, posibil unul îngust) stadiul descriptiv (despre ciori); plus câ întregul în sine, redat în manieră "vizuală", este de o grețoșenie (de acord, de dragul autenticului) sterilă, seacă, pur comunicativă (ciori acompaniate de mucuri de țigară! care mucuri, apropo, nu puteau ateriza de la un etaj inferior), nepotențată estetic.

dacă prin "final" se înțelege nu doar epilogul, ci întrega "Scrisoare III", subscriu și eu antecomentatorului; de exemplu, trecerea de la construcții de genul: "între mine și umbre s-a legat ceva trainic și nici nu contează dacă locuiesc lângă o umbră sau o ființă vie", sau: "am descoperit cu îngrijorare că pot din nou deosebi umbra de om", la retorica plată de tipul: "crize de conștiință, întrebări existențiale" sau "la ce bun efortul de a visa, prostule?" implică o diluare la nivel de idee pe care sunt convins că ați fi putut-o evita dacă nu ați fi fost dornic de a finaliza și de a posta textul (așa cred).

dar primele două sunt într-adevăr deosebite, trădează neostentativ un anume rafinament atât al gândirii, cât și al simțirii; o eleganță sapiențială deloc la îndemână acelora care îmbracă astăzi costumul auctorial.


un cititor,
Vasile Munteanu

că) învățăm cu adevărat abia când începem să uităm.

dacă m-ați pune să aleg între Paler și Cioran, aș alege Levi, Bernard-Henri (ex. "Barbaria cu chip uman").

observațiile tale, Radu, sunt valabile (într-o oarecare măsură) numai la suprafață; dacă nu te-ai lăsa infulențat de prima receptare (pur gramaticală, asumată), ai vedea că dpdv logic sunt introduse anumite nuanțe (mai simplu spus, sau am folosit anumite construcții "ca prostu", sau am vrut astfel să comunic ceva, un ceva incomunicabil în forma elementară); în plus, acele pasaje nu sunt deloc ironice (presupun că ai o predispoziție. din nou); despre "antinomii" nu am să mă apuc să combat aici ("Adevăr dincoace de Pirinei, eroare dincolo"); punct și virgulă după punctele de suspensie consideră-le (dacă academismul îți permite)... cezură. sau pauză de lectură. sau treaba ta. treaba mea a fost să scriu. astfel. și, crede-mă, știu cum am scris (și de ce); mai aveai să-mi reproșezi că nu am scris Dumnezeu cu d mare (dacă am folosit, dumnezeu, nu țin minte și nu recitesc, ceva-ceva era).

Emil: cred că, în fond, "poezia" (când și dacă o scriere poate fi considerată astfel), aceasta și este; de vresuri, de strofe șcl au nevoie cântecele (și epigramele); de acord, poezia este și așa ceva. când este.



mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Ottilia, pentru acest mereu aproape.

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Geea, pentru lectură și pentru semnul despre; da, e acolo puțină fizică, puțină geologie, pușin altceva; ce legătură au acestea cu poezia? așa cum am spus mai sus, Creația însăși este (și) un act artistic.

ți-am răspuns cum (cred eu) că mă pricep mai bine: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13991003/index.html; n-am să mai răspund nimănui altfel; oamenii nu suportă adevărul. eu nu o dată.

mulțumesc ,d-ră/d-nă Alexa, pentru lectură și pentru semnul despre.

sau nu ați găsit cuvintele care să redea adecvat ideea, sau eu (posibil și inexplicabil) nu percep poeticul acestor cuvinte; pentru că în decurs de câteva propoziții (pe care nu știu de ce le-ați tăiat sub formă de versuri) sunteți și nerăbdător (presupun că acesta a fost motivul așteptării) și plictisit (de așteptare); și "adormit" și... viril; și contemplativ (deși mai mult fără obiect) și rațional (de ce de 400 kg? de o 0,5 sau 1t ce-are?) și natural și artificial (bine, aici ați nimerit-o, întreaga construcție este de-un artificios strident).

merită apreciat pur și simplu "efortul poetic"; nu mai puțin faptul că, deși de o dimensiune apreciabilă, discursul nu își pierde coerența, iar melanjul acesta dintre declarativul erotic și contemplativul social nu deranjează; altminteri, dincolo de "păunescianism" (aspect pozitiv/negativ, nu discut), cred că sunt unele elemente care ar merita revăzute:
i) rima este una extrem de facilă.
ii) construcții și eprimări stângace, redundante: ex. "Uneori cînd timpul ni se scurge de pe oase" - mă rog, că timpul stă pe oase, e acceptabil, dar sau se scurge mereu, sau niciodată, acel "uneori" este alogic; sau "zeci de vorbe ne usucă cerul peste tot" - a) de ce zeci? b) al cui cer? c) "cerul peste tot"?; sau "să-ți tresară din capot"(deși acest obiect vestimentar numai unul erotic nu este...) - ori spuneți "să sară din", ori tresare în, sau sub; sau "să-mi ceri tristeți" - nu înțeleg, vă sună bine: - Dă-mi o tristețe? sau "false crize și președinți crizați" - alăturarea crize/crizați este total nfericită; sau "sensuri scoase din abecedare" - abia în abecedare se regăsesc acele noțiuni "elementare" din s2v1; sau adresativul intercalat din s2v4d; sau (aceasta e rarisimă) "habar te rog să n-ai" - cum dumnezeu să implorați habarnamismul? poate să nu îi pese, să nu se teamă sau altceva; șamd (în fiecare strofă - fără exagerare).
iii) alocuri construcțiile sunt aritmice.

micile obsesii... "sfârșitu-s-a"; cum vine o vreme pentru orice sportiv (amator sau profesionist) să se gândească la retragere, să spunem că mie această dată mi se pare a fi cea mai potrivită.


mulțumesc pentru prezență.

și

în general

mulțumesc.

ai dreptate, Ottilia: poetul nu merită...; de ce? pentru că ori "se merită", ori nu contează.



mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

deși în ultimul timp mă încearcă un fel de apologie a ipocrizismului, nu știu dacă totul e fals, dar, da, simt (a se reține implicația verbului) că în mare măsură totul e iluzoriu; pentru că, de data aceasta nu am scris dinspre idee, ci am lăsat starea să-și caute cuvintele necesare expimării (cu oarecare reținere, pentru că există posibilitatea ca, astfel, acestea să mai fi fost spuse...) pentru ca, în final, să observ că ideea era că, oricât ar încerca Poezia să coboare în om ("horn copleșit de zăpadă"), nu prea reușește să treacă de festivismul parcă anume dezvoltat întru satisfacerea animalului...


așadar, dacă este adevărat că are nevoie de "întărituri de imagine" (?!)... treaba lui (a textului).



vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

tot am explicat ideea de la care am construit textul anterior, să spunem că, aici - și asta deoarece se pare că traversez o "criză științifică" - am inserat într-o manieră sper că nu doar curajoasă principiile termodinamicii; cum ar veni, nici un cuvânt nu se pierde, se transformă în energie [glumesc (oarecum), fiecare "strofă" cu principiul ei + unul general)].


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

aspirină? nu te contrazic nici pe tine; cu ce nu încearcă omul....

dacă are tălpi peste tot (de soție zic), e bine - nu te poate lua la palme; dar o talpă, așa, mai poate pune; sau, pe românește, să îți dea la gioale; sau să pună piciorul în prag; sau să te calce; pe coadă, fie chiar și... în...crucișat.