ce-am învățat de la părinți

Cuprins(ul unei vieți) paharul întâi (încă rațional) ……………………….. al doilea pahar (întâia sinceritate) ………………. in veritas ………………………………………….. adevărul nerostit tace împotriva-mi. în orice oglindă sunt copilul decăzut. pe atunci visându-mă astfel m-aș fi rușinat chiar și de gândul sinuciderii. pretențios am fost! și încă…; dacă aș fi vierme nu l-aș mânca pe unul ca mine; mai ales că oferta compensează întotdeauna cererea. dumnezeiesc înseamnă că oferta satisface pretenția; în cel mai rău caz nesatisfăcând-o nu-i anulează potențialul. pur și simplu îi impune o normă. și un timp. întotdeauna nepotrivit. mama și-a scormonit pântecul de dorul lipsei de mine. apoi a trebuit să se suporte întreaga viață. e inuman să iubești dar să nu-ți exprimi dragostea pentru că nu te poți împiedica să nu te detești. am iertat-o abia după ce am mutat-o în gând și am posedat-o trupește. n-am suportat să am alt tată în afara mea. și nici alt fiu. de aceea toți mă cunosc din profil. un fel de vultur într-un picior și-ntr-o aripă. în gheare cu o inimă și în plisc ferind un ou. al nu se știe cărei păsări. nici un părinte nu moare. el trece în ceea ce suntem și ne ajută să repetăm greșeli. fără perpetuarea aceasta am deveni neoameni. în loc să ne iubim copiii i-am mânca. în plus păstrându-i în viață le putem purta sufletul. ne putem ierta pe noi înșine încurajându-le visele dar însoțindu-le neputința. oferindu-le un alibi pentru clandestinitate. fără să înțelegem că mașinăria aceasta îi poartă către o enclavă a nezdruncinaților în credință. fără ieșire la mare și fără drept de trecere. decât prin viață. mai ales prin viețile altora.