Poezie
tomnatovenerice
1 min lectură·
Mediu
nici primăvară nici vară
a mai rămas
dintr-un copac un pumn de frunze
alături un morman de vreascuri
pentru un foc mereu neaprins
icoanele până mai ieri fructe lucioase
gem de funingine
izinite jilave carcinomatoase
și-n timp ce pe scoarța cerului
înfloresc acantoze
intru-n mormânt cu lenea pisicii
lui hagi tudose
tu îți tocești unghiile
pe rufe nespălate pe mobile prăfuite
pregătești viitoarea pomană din vase
sufletului meu câine
pe care Cuvântul prin rostire-l castrase
023.325
0
bine condus discursul prin cele 4 anotimpuri ale vieții, două în urcare, două în coborâre și, mai ales, subtile, inteligente modalitățile de realizare.
frumos inserat verbul “a rămâne”, ca o delimitare clară între partea care crește, urcă, se înalță, devine/ (se) construiește, dobândește, rodește, dăruiește, hrănește, creează etc. și cea care urmează sensurile inverse, cu alte cuvinte, suișul/ coborâșul existențial.
pe hagi tudose îl leg de acest cuvânt: "funingine". la nivel de vocabular, mi se par potrivit alese atributele (și) în sensul puterii de sugestie: "izinite jilave carcinomatoase".
m-aș mai lega și de starea de tremur interior pe care o produce această figură de stil: “pe scoarța cerului înfloresc acantoze”, pentru cât de pictural este cerul comparativ cu aspectul bolii de piele, senzațională realizare, aș spune. nemaivorbind de finalul în care “Cuvântul” are rol determinant. și originalul titlu…
Ottilia Ardeleanu