Poezie
Poemul pursânge
1 min lectură·
Mediu
m-am crucificat pe tine cu palmele în palmele tale
sângele ni se schimbă prin tălpi ca și când am face dragoste cu pașii
ne hrănim ca lupii pe la încheieturile mâinilor
sunt numai simțuri, nu mai am nicio legatură cu literatura
respir, miros, gust din sângele tău
ca dintr-un vin citit de preot în zi de sărbătoare
cumva cu teamă, oare ce mi se v-a întâmpla după
este felul meu de a avea aripi, acum înțelegi
de ce nu renunț la tine, e vorba de zborul acela pervers
prins între filele unei cărți ca-ntre picioarele unei femei
părem un sicriu în care dorm doi sinucigași
aici încap doar cele trebuincioase vieții de apoi
trupurile goale ca niște biserici nepictate încă
și-un fluture de noapte pe lumina frunților
multe nașteri inconștiente vor mai avea loc
pe foaia asta de hârtie, unde tu ești, ba nu ești
e șase dimineață, din lipiciunea noastră
se desprind poeme în șir de păsări călătoare
respir, miros, gust din sângele lor
0144.142
0

cred că unele elemente/constucții care nu ajută textul:
- "stau": într-adevăr este un verb static, dar implică o anumită poziție a corpului (fie așezată, fie în picioare) care nu se potrivește cu această "crucificare";
- "bat palmele în palmele tale": înțeleg ce anume ai vrut să redai (și cred că înțelege oricine), dar prea sună a "bate cuba!".
- "intru în tine", "mă apropii de moarte" (inclusiv această crucificare, căreia i se adaugă întregul cortegiu de cuvinte specifice: trup, sânge) sau "lup", "sicriu", "foame de apoi" sunt superuzitate; deisgur, va exista întotdeauna (și) o viziune estetică asupra creștinismului, însă, cred eu, ar trebui un efort intelectual complex pentru a (re)valorifica astfel de elemente; efort pe care, cu tot respectul, textul de față nu pare să îl realizeze.
- șamd
din acest text, personal, rețin penultimul vers.