Vasile Munteanu

sincer, dintre toi aceia care ar fi putut comenta la tine m-aș fi așteptat cel mai puțin să abordezi textul astfel; de ce? pentru că te bănuiam de mai mare apropiere de ideea de "copil divin" (o trimitere certă ar fi Jung/Kerenyi) din perspectivă mitologică (aspect care ți-ar lămuri fără cuvinte inutile "stângăciile)"; nu știu dacă are importanță sau nu (și probabil implicit în defavoarea unora dintre scrierile mele mai vechi), am ajuns să consider "tușele groase" din poezie pur și simplu isterie.

ți-am răspuns acestea încercând să înțeleg ceva din comentariul tău (din care, între noi fie vorba, mare lucru nu am înțeles).

între stări, tot o stare; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre, domnule Mira.

m-am bucurat, altfel nu aș fi comentat (singurul argument în favoarea acestei afirmații ar fi acela că există cu siguranță "autori" pe acest site pe care nu i-am comentat și nu îi voi comenta niciodată; nu sunt lipsit de modestie, știu, mulți nu mă vor comenta nici ei); prin urmare, nu îmi luați în nume de rău observațiile de mai sus; deși mulți cred lucrul acesta, ceea ce eu comentez nu este cum trebuie un autor să scrie (abia dacă știu cum să scriu eu); pur și simplu comunic cum citesc (din păcate, de multe ori nota în care comentez este dată de dispoziția de moment). atât. poate nu contează, dar un alt argument ar fi acela că am recitit.

nu-ș de ce am impresia că poliloghia asta a ta de mai sus nu a fost pentru mine; ci s-a născut, așa, dintr-o incontraolabilă teamă că textul nu este înțeles (dă doamne!).

în plus, mă enervează că mă contrazici; ce-i dai înainte cu dimineața când eu am spus seară doar jumulind ceasul de pene; la nivel de manifestare umană (vezi mai sus) am spus "înserare"; iar aceasta începe musai dimineața; desigur, motivele invocate de tine sunt juste (și insuficiente, dar nu asta contează).

în minus cu minus (să nu mă repet, că "plus" am zis), gândind astfel, viziunea asupra lui Procust se schimbă radical și putem da cu ușurință dreptate acelora care vedeau în el, în realitate, un adevărat profesor de estetică (dumnezeu să-i ierte: pe Procust și pe estetică).

la final, da, numai cui îi pasă de tine îi poate trece prin cap să te trimită la dracu (probabil că ceea ce primește în schimb rentează).

n-avem cuvinte pentru de doi, drept pentru care (facem și noi ca mulțimea) le zicem "îngeri" (nu-ți smulge părul, nu e o acuză, e o constatare, tot de doi); ascultă la mine, nu știu cum a fost cu tâlharul ăla grecotei, dar abia acela este "patul lui Procust"; iar, în cazul în care picioarele îți sunt tot înainte, singura grijă e să nu dai din cap la hopuri.

am rămas setat tot pe "umoristice", n-am știut cum să-ți altfel că am fost măcar aproape de text, foarte aproape (dacă nu chiar întru el).

eu nu zic, o fi bine dimineața, dar - părerea mea - tot mai bine e seara; că de nu e bine, nu poate însera ceea ce mai dinainte se arăta la față ca fiind astfel.

(neepigramistică, lucru pentru care îmi cer scuze) în cazul exemplarului de față, între mitoman și meloman nu este nici o diferență - minte și când fluieră...

să nu confundăm trepiedul (sau, în general, orice are trei picioare) cu stabilitatea și nici poezia cu cinematografia (într-adevăr, R. Vasilescu e "pictorian" în rolul acela); mă bucur că ți-ai păstrat simțul umorului, eram convins că vei primi commul de mai sus cu ariceală.

"Roduri și sens când pula belește" e detașat cel mai bun vers scris de tine vreodată; mai ales că, astfel, descoperim conceptul de "oală"; căreia, între noi fie vorba, nu am înțeles de ce i-ai asociat noțiunea de poezie; să redai astfel o idee este ca și cum ai șchiopăta când mergi deși nu ai nici o boală; a, desigur, nu încalci nici o lege...

mulțumesc, Emi, pentru semnul de lectură; cu siguranță om; am curaj să afirm acest lucru după mulțimea defectelor și a viciilor.

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre; orcine îl poate scrie, Ottilia, pentru că fiecare scrie despre sine.

pentru că orice vorbă împotriva-i împotrivă-mi este; în plus, toți avem zile mai inspirate și zile mai puțin inspirate, în care abia lipsa muțeniei reprezintă păcăt; când nici nouă înșine nu ne plac imaginile care ne păresesc, dar nici nu ne putem împotrivi și nici că le putem constrânge.

cât despre a mai ține vreodată în mâini un instrument muzical, o să țină; că nici n-a murit, nici n-a ciungit :).

un (con)frate, Gabriel Tudorie, zdrăngănea ceva la chitara poetică și afonia sa m-a stârnit; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; și, desigur, pentru efuziune.

aia cu "bonsaiul de crăciun" o pot accepta (mai ales că te consider capabil de), la aia care pretinde că "sună a colind" o condiție este obligatorie pentru a-l putea cataloga astfel; dacă ai intra la mine-n bătătură colindând astfel, te-aș privi lung, ca pe un om ce nu l-am cunoscut niciodată, dar sentimentul că-l ști dintotdeauna persistă, și, pentru a te putea înțelege: sau ți-aș da să bei până a-i ajunge în starea mea, sau aș bea eu până aș ajunge în starea ta; fără o "identitate a stării", colindul ăsta parcă mă latră; iar eu sunt... nevricos.

pentru că, indiferent de identitatea reală (profit de ocazie pentru ca părerea mea asupra acestui aspect să fie univocă), ești unul dintre puținii autori de pe acest site de al cărui cuvânt scris (text sau comentariu) îmi pasă, se cuvin următoarele precizări: pe de o parte, în cazul în care antecomentatorul nu s-ar fi semnat Marian Vasile (întru care măcar o vreme am păcătuit până la frăție), nu mi-aș fi permis niciodată o adresare cu "ăla de mai sus" (a fost ca și cum m-aș fi admonestat singur); pe de altă parte, chiar dacă tu crezi că eu am fost cel mai puțin vizat, rog a se observa că acest alter ego al meu recurge la un exemplu: "Suspect de poezie", text la care, întâmplător sau (mai degrabă) nu, am comentat primul.

de acord că (și chiar preferabil) la un text, pe lângă aspecte care se referă strict la acesta, se pot dezbate, așa cum tu frumos apreciezi "idei/concepte sau chiar se clarifică anumite aspecte"; sper că ești de acord cu mine că nici vorbă de "idei/concepte" în intervenția etern revoltatului comentator; dar se încearcă într-adevăr clarificarea unui aspect; nu de domnia sa, desigur.


nici de această dată despre text,
Vasile Munteanu

am citit.

când am ales titlul acesta pentru comentariu, nu am făcut-o pentru a demonstra "piticienia" comentatorilor care reproșează că ceva există în altă parte, dar cuvântul lor abia face să existe ceva la un text prezent - ăștia mi se par cei mai neputincioși comentatori (dă-ți, domnule, măsura academismului, cine te oprește?!); ci am intitulat comentariul pe care sper să îl duc până la capăt pentru că centrul acestui text găsesc a fi următorul: "ba împușcîndu-se ba tăindu-și căpățîna stas down ba halind mere" - unde mărul respectiv l-am gândit musai otrăvit; dar nicicum un element al implacabilului (prin raportare la poveste, e lesne de presupus de ce).

pe de altă parte, nu mereu, dar se întâmplă frecvent ca multe texte bune și foarte bune să nu primească atenția cuvenită; sunt ele astfel mai puțin valoroase? iar, din fericire (subliniez, din fericire!), multe dintre textele lui Adrian Pop reclamă comentarii destul de greu de sintetizat, care să depășească mediocritatea unor platitudini de genul: "text viguros, scris măiastru", apoi abracadabrisme despre ce nu fac alții - inutil să explic de ce.

nu în ultimul rând, am luat decizia de a nu mai recomanda texte; e foarte la îndemână oricui a observa cine a recomandat totalitatea textelor din lista actuală cu "texte recomandate"; nu aș fi precizat acest lucru (pentru că nici acest lucru nu conferă unui text mai multă sau mai puțină valoare, eventual mai multă "vizibilitate"), dar "m-a secat" superficiliatatea ăstuia de mai sus.

a! despre text? revin cu ceva aplicat când o comenta ăla de mai sus ceva despre; evident, ceva care să depășească psihologia de grup și analiza literară de tip gimnazial.

dar masele sunt importante (atât ca mulțime de oameni, ca mulțime de elemente, cât și molecular, atomic și specific); de unde reiese că și coada balurului și barba pictorului au aceeași caracteristică anecdotică: nu sunt ele virile, dar ce frumos atârnă!

"nu s-a auzit nimic și pe care nu i-a văzut nimeni"; pe zei, sunt zei!(?)

la astfel de răspuns, am cam roșit; dacă aș fi fost iepure, aș fi fost mai mult roșu decât înalt; din fericire, sunt astfel numai în scris; se pare că am luat în serios îndemnul lui Andre Gide de a trăi din plin viața (știți dv: "Ardeți cărțile!"); din nefericire de această dată, nu îmi este de mare folos, ce să fac, lipsa urechilor lungi este compensată de o memorie bună; așa că, deși poate părea paradoxal, am să spun că am roșit până în vârful memoriei.

mulțumesc.

doamnă Silvia, eu, de la celebrul autor am reținut mai ales aceasta: "copiii singuri la părinți sunt cei interesanți"; presupun că, atunci când începi să îți împarți imaginația cu alții, urangutanii sunt mult mai interesanți (apropo de pasiunile autorului invocat de dv); pentru că (pentru a parcurge drumul înapoi la text): "Odată ce ai trecut dincolo de toți zeii pe care i-am creat cu bărbi mari și trăsături omenești, acolo, de cealaltă parte a fizicii, se poate să fie o structură ordonată din care curge totul".

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; și, mai ales, pentru că nu ați privit acest text (cum, de altfel, presupun că majoritatea) drept un afront adus "tradiției".

mulțumesc, Adrian, pentru lectură și pentru semnul despre; în afara aplecării mele, așa cum ai observat, pentru cuvinte... mai rar folosite, mai am una; îmi place să decriptez "stilul" de scrie (inclusiv comentarii); evident, acest lucru nu înseamnă că nu mă pot înșela uneori; ideea era că judecând după anumite elemente, persistă sentimentul că ceea ce comentezi am mai citit sub alt nume și altă formă pe site; nu am nimic împotriva personalităților multiple (atât timp cât scopul este dialogul literar); regretul este cauzat de alt motiv, credeam și eu că am câștigat un cititor nou :).

domnule Dachin, îmi voi permite o singură precizare: dacă am scris "cărora" (am verificat, așa am scris), cuțitele (prin acord gramatical, desigur) sunt pentru Găini; indiferent de arma pe care o vom concepe și indiferent de natura acesteia (puteam să zic și acestuia, referindu-mă la ce urmeză, dar iar provocam echivocul), omul e prea mic pentru a-și permite o confruntare cu un Creator; în rest, desigur, fiecare citește un text cum crede de cuviință; oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.