Vers reluat după surprinzătoarea mea reîntoarcere acasa, răstimp în care am cedat gândului de a petrece câteva zile la cârciumă

starea de bine...după toate cele. Cu stimă!

Da. Starea de bine (adică Starea din bine). Rezonez cu rezonanța ta.
Onor Dvs, M.A

n-avem cuvinte pentru de doi, drept pentru care (facem și noi ca mulțimea) le zicem "îngeri" (nu-ți smulge părul, nu e o acuză, e o constatare, tot de doi); ascultă la mine, nu știu cum a fost cu tâlharul ăla grecotei, dar abia acela este "patul lui Procust"; iar, în cazul în care picioarele îți sunt tot înainte, singura grijă e să nu dai din cap la hopuri.

am rămas setat tot pe "umoristice", n-am știut cum să-ți altfel că am fost măcar aproape de text, foarte aproape (dacă nu chiar întru el).

eu nu zic, o fi bine dimineața, dar - părerea mea - tot mai bine e seara; că de nu e bine, nu poate însera ceea ce mai dinainte se arăta la față ca fiind astfel.

“Ah, moartea viitoare”, vorba Poetului. Dimineața când se arată că, de fapt, în ordinea lumii nu s-a schimbat nimic – copiii dorm, nevasta așijderea, arătura e tot acolo, pomii, cerul, dimineața ai vrea să te trezești, să constați “că totul e bine”, dar, ah, moartea viitoare. Procust ăsta avea meteahna, pe lângă cea știută de a tăia (capul sau picioarele), de a întinde, de unde și pornirea spre cârciumă când “te întinzi”. Beau o bere și plec. A trecut o zi, s-a făcut dimineață, dar n-am observant; mai trece una, încă o bere și plec, e seară, vin mușterii; abia a doua zi dimineață, nu mai ai bani, a închis la cârciumă (pe unde-oi fi dormit?), deci hai acasă. Și totul e bine, și, vb Zeitgeistului, Dumnezeu te iubește. La dracu!

nu-ș de ce am impresia că poliloghia asta a ta de mai sus nu a fost pentru mine; ci s-a născut, așa, dintr-o incontraolabilă teamă că textul nu este înțeles (dă doamne!).

în plus, mă enervează că mă contrazici; ce-i dai înainte cu dimineața când eu am spus seară doar jumulind ceasul de pene; la nivel de manifestare umană (vezi mai sus) am spus "înserare"; iar aceasta începe musai dimineața; desigur, motivele invocate de tine sunt juste (și insuficiente, dar nu asta contează).

în minus cu minus (să nu mă repet, că "plus" am zis), gândind astfel, viziunea asupra lui Procust se schimbă radical și putem da cu ușurință dreptate acelora care vedeau în el, în realitate, un adevărat profesor de estetică (dumnezeu să-i ierte: pe Procust și pe estetică).

la final, da, numai cui îi pasă de tine îi poate trece prin cap să te trimită la dracu (probabil că ceea ce primește în schimb rentează).