Vasile Munteanu

primul lucru ce îmi vine în minte când aud de locația respectivă este: "Aici zac și sunt mort eu./ Ce n-aș da să fii în locul meu."

cred că textului nu i-ar fi stricat puțin umor (negru, sec), clasicul "haz-de-necaz", hâtroșenia specifică; altminteri este un text reușit, unitar, care nu numai că reușește fără emfază să inducă cititorului starea de contemplare, dar care chiar construiește o anume stare, o participare aproape empatică (lucru destul de anevoios unui text despre cimitir - atât de numeroase).

cred că formularea următoare pur și simplu trage textul în jos: "să-mi înfig pixul în inimă,/ cu sângele meu să te scriu,".

în rest, un text care, în exact atâtea cuvinte câte are nevoie, reușește să demonstreze aproape matematic cunoscuta egalitate bărbat = porc; dar nu dinspre animalitate, cum am fi tentați să credem; dimpotrivă, dinspre raționalitatea de tip economic (un calcul exact, lucid), ca și cum ai desface o carcasă (de om, de porc, de om-porc...) cu briciul lui Occam.

cred, doamnă Chindea, că, prin scris, toți (ne) îMbogățim; în mare parte, ați sesizat esențialul, ceea ce nu cadrează datorându-se unei erori de tastare: în loc de "marțian", trebuie citit (am operat corectura necesară) Marțian (Alexandru), fiind vorba despre un (con)frate și, concomitent, despre un autentic trăitor al cuvântului, autor pe care sunt convins că nu veți regreta dacă îl veți citi.

era să uit: desigur, pre limba noastră, este Argentin, motiv pentru care, în varianta sa demitizată, este pomenit cu numele propriu; el apare la început și la sfârșit în forma Arhentin, pentru că sugerează un ideal (poetic, desigur), cu trimitere evidentă la "Divan del Tamarit" (F.G. Lorca).

mulțumesc pentru matinalul semn de lectură.

pentru că numai un individ aflat în acest cataclism sentimental se poate supune de bună voie ridicolului, fără remușcare sau resentiment; dar pentru că suntem, totuși, în prezența unui act artistic, nu îl putem bănui pe autor că nu ar fi conștient; prin urmare, este de apreciat tocmai faptul că a avut curajul a jongla pe marginea acestei teme perene recurgând tocmai la acel instrumentar (considerat de mulți vetust) care a eternizat respectiva temă; nu sunt sigur cine (parcă E. Ionescu) spunea că acela care scrie poezia momentului deja a trecut; de aceea, acest text, asumat, riscă să nu placă pasionaților de neologisme sau de bombastică; dar, (mă)întreb, ce este rău în aceasta.


o singură obiecție: cele două apusuri ar merge mai bine (cred) plasate la o oarecare distanță (chiar în strofe diferite, ca și cum drumul ar fi fost parcurs - oricum o parte din el a fost parcursă; acesta nu este un reproș, este simplă observație); folosite astfel, dă senzația de aglomerat.

doamnă Chindea, părerea mea este că apropierea de poezie nu se face dinspre teorie ("academismul" de care pomeniți), ci dinspre uman; nu spun că este un limbaj la fel de universal precum muzica, dar am văzut cazuri de recitări de poezie într-o limbă necunoscută de cineva din auditoriu care a emoționat ca și cum ar fi fost înțeleasă de către toată lumea; desigur, acest lucrur nu înseamnă că universul poetic, fie la nivel de exprimare, fie la nivel interpretativ, nu are nevoie de instruire specifică, de excercițiu și de răgaz; pntru că, în caz contrar, fără acestea măcar, nu numai că nu vom reuși să ne apropriem de poezie, dar nici măcar nu o vom putea traduce; cel mai grav este că, deseori, nici măcar din limba maternă în limba maternă. prin urmare, eu nu pot decât să vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre (despre care, dacă nu mă înșel, este întâiul).



"domnu' Pop": nu m-am îndoit nici un moment de verticalitatea domniei voastre; nici de competență (prin urmare, nici de pertinența analizei); desigur, uneori "dinspre noi" se vede altfel decât "înspre noi"; după ce ne (auto)depășim, privind înapoi (mai ales fără mânie), lucrurile își redobândesc dimensiunea lor firească.

nasul. în două direcții (capitalism vs democrație, desigur).


cu un surâs ușor lăsat pe-o parte (a gând),
Vasile Munteanu

desigur, insist să nu dai; dimpotrivă, o cedez fără nici o remușcare cunoscătoarelor de folclor; o sintagmă din fotbal le numește "folcloristele lui Chivulete"; sincer, nu am căutat amănunte despre această expresie, dar am mai mult decât bănuiala că se referă la caracterul oral al acestuia, al folclorului.

în altă ordine a idilor, ce voiam să spun; un text pe măsură atrage după sine comentarii similare; cu alte cuvinte, e cel mai bun comentariu al tău de pe acest site (:D); sau, după cum spune o vorbă, ție ce nu-ți place altul poate și îți face.

în loc de încheiere: mi-ar părea oarecum rău să nu-l atace și să nu-l ningă; nu întreba cine, că nu văd.


la fel de invidios pe un astfel de comentariu,
Vasile Munteanu

Adrian: și eu sunt adeptul simplificării construcțiilor în poezie, mai ales în eliminarea părților nenecesare (gen pronume, elemente de legătură ș.c.l.); recunosc, uneori, furat de momentul elaborării, omit acest lucru; drept pentru care m-am gândit la observațiile tale, și am ajuns la următorul rezultat: i) "ajungi și pe acolo" (unde accentul cade pe posibilitate, pe alternativă, pe cale, pe "de parcurs") vs "ajungi pe acolo" (unde, formulat astfel, există posibilitatea confundării cu destinația, cu "de ajunsul", sau chiar cu lipsa de alternativă, pe acolo, nu prin alt parte); ii) "în care chiar fotografiile" - inițial, (și) aici formulasem "chiar și", pentru că simțeam nevoia unui adverb sau locuțiuni adverbiale de întărire, care să evidențieze caracterul simetric al "întregului" (cimitir) observabil inclusiv prin această "parte"; este și motivul pentru care, deși întărește o idee, este antepus fotografiilor, nu postpus (caz în care accentul ar fi căzut pe fotografii, nu pe simetrie); mă rog, sunt aspecte la care am să mai reflectez, sunt convins că se pot găsi exprimări mai adecvate; cât despre "ceva"-ul din ultimul timp, deși mărturisirea nu mă avantajează, ea survine provocării de un anume tip pe care am ținut să o lansez... "liricii marțiene" (sunt convins că înțelegi la ce mă refer), iar joaca aceasta a stârnit în mine ecouri mai profunde decât mă așteptam; ecouri acompaniate (sper) fewricit de contextul meteorologic, precum și de cel să-i spunem monografic; mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.


Doamnă Diana, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; știu și eu, tare mă tem că, nu de puține ori, privesc spre universul respectiv cu telescopul orientat invers.

inițial, la o prima lectură, am vrut să las un comentariu ironic (cred că m-aș fi legat de ticul nervos al acelui deget și de expresia "pac, pac", care, împreună, portretizează într-o manieră deja generalizată pe multimediatizatul personaj din Pipera); dar aproape instantaneu m-a speriat propria superficialitate și-am tresărit la amintirea acestui mod "preșcolar" de "a ucide" ceea ce îl agresează din exterior (de regulă, tot ce mișcă) pe copilul nedeprins încă a ucide în scris; scris care devine astfel (în s2) mai mult împărtășanie, decât împărtășire.


cu respect,
Vasile Munteanu

"simpotomatolgia" acestui tip de comportament (mi-aș permite să-l numesc "sinucigașul îngrijit") e mai degrabă o formă pervertită de narcisism (dramatică prin excelență), decât motiv de amuzament; dar, mă rog, comicul se numără și el printre categoriile estetice, putând fi declanșat de cele mai ciudate și/sau neașteptate reprezentări ale receptorului.

desigur, putem să râdem, nu este interzis; medicul chiar ar spune că e recomandat.

ați construit cu atentă la detalii și fără a scăpa textul de sub control; dar nu i-am înțeles "miza"; e ca și cum, dacă s-ar întâmpla, mi-ați pretinde să mă emoționeze faptul că Oana Zăvoranu s-a sinucis fiind iubitoare de ocultism. nu spun că psihologicul acestui text este excesiv de banal ("-am mai suportat absurditatea acestui trai!"), dar pur și simplu nu își depășește condiția.

nici eu nu am mai scris unul asemănător :).


mulțumesc pentru lectură, pentru semnul despre și pentru cuvinte.

dacă aș glumi (cu scopul evident de a viscoli și mai tare urmele acestui text), aș spune că femeia despre care se face vorbire în text este lopata de zăpadă; e un privilegiu a fi îngropat în fața porții; abia apoi ești adus și menținut în viață de oameni deseori mai prețioși decât rudele: ginecologul, bucătarul, cizmarul, croitorul..., ultimul pe listă (în ordinea gândită de mine acestei lumi) bărbierul.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

majoritatea omitem un lucru: moartea fizică nu are cu adevărat importanța pe care obișnuim să i-o atribuim; atunci când survine, mulți suntem morți de multă vreme; pentru că se moare în mai multe feluri (aspect pe care nu doresc să îl dezvolt).


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

una la mână, pentru că nu văd motivul pentru care ați judeca texte scrise în 2011/12 prin prisma textelor din 2004 (de fapt postate pe acest site în 2004, pentru ca ele au fost scrise mai înainte, unele chiar cu mult); secundo: dacă spuneți că "în primul rând" se referă la v1 (unul dintre cele două citite din acest text), la fel, nu văd cum puteți pretinde că aveți o părere despre un text din care ați citit primele două rânduri (nu sunt ironic, eu nu mi-aș permite o astfel de afirmație); terțo: probabil ceea ce v-a împiedicat să mergeți mai departe au fost cuvintele "dure"; de exemplu, erecția o consider ceva divin, sau "avortul" (o compensatie divina de natura psihologica - ceea ce ar implica discuții complexe și... grave, nu este cazul aici).

în concluzie, înțeleg și accept oricând că nu puteți merge mai departe de primele două rânduri ale textului; dar nu mai înțeleg ce vă determină să pretindeți că puteți la rândul dv să trageți o concluzie asupra-i.

regret că simțiți dezamăgire, dar ar trebui să identificați cauza reală.

să știi că și din bucăți poți forma o grămăjoară...

oricum, mulțumesc pentru semnul de lectură și pentru atenționări; "potop e-napoi și-nainte..."; nopți albe, adică.

mulțumesc, Diana, pentru lectură și pentru semnul despre.

doamnă Viorica, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Deliman L., sau ora este înaintată, sau eu nu deslușesc sensul intervenției dv (prea criptică pentru mine, dar mai ales eliptică din multe puncte de vedere); "în primul rând al textului"... ce? că despre text nu ați pomenit nimic în prealabil; că nu v-a plăcut, asta e ok; "din cele două citite?"; dar sunteți dispus la "recunoaștere" (a talentului); unde ați "cunoscut" (pentru a-l recunoaște) acest talent, în celălalt text? nu este cam puțin? mă rog, maniera în care vă raportați la un text vă reprezintă; criteriile mele (pe care le-am mai expus în câteva situații) sunt simple: despre ce este vb în text (semantic), cu ce mijloace (stilistic), se reușește sau nu (estetic); abordați textul în această manieră și am să vă dau dreptate; în caz contrar, permiteți-mi să rămân la părerea că nu am înțeles ce doriți să îmi comunicați.


oricum, mulțumesc pentru semnul de lectură indiferent la ce s-a referit el.

... este satelitul natural al creierului; ideea era că această comoară, cântecul (ce să zic, nici banii pentru viitoare studii n-ar fi de lepădat...) se scrie în amiaza nopților; cum ar veni, al lor cântecul, ale mele nopțile albe; pentru că și amintirea se naște din uitare (din negarea acesteia).


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.