Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

giulgiu alb

2 min lectură·
Mediu
copacii au erecție într-un prezervativ de gheață. e anotimpul în care microbii sunt avortați.
la primăvară specia aceasta cretinoidă va plăti singură pensie alimentară. pentru că sunt
frumoși sunt buni pentru că mugurii ascund în ei harul. foamea vine din rădăcină. a trăi
înseamnă a te smulge de la sânul pământului pentru a fugări plin de salivă zburătoarele.
găinile da dintre toate cel mai mult își merită soarta. și-au vândut zborul făuritorului de
frigărui pentr-un pumn de grăunțe și apa clocită în care Cristofor a găsit echilibrul oului
spărgându-l. blestemat fie-i nume prenumele renumele. fala lor ascunde lăcomia ipocrizia
și norocul chior. moartea pe care o înghiți laolaltă cu semințe de sticlă. pentru că e târziu.
romul nu te mai vindecă. doar te îmbată. te constrânge să uiți cine ești și spre unde. chiar
și pe Peter Pan l-au zvârlit foștilor lupi. un fel de mâțe azi care ba scheaună ba latră și care
dau din coadă prevăzătoare neștiind dacă mâna ce se îndreaptă spre ele va mângâia sau va
lovi. vai ție specie cretinoidă specie resemnată! te-ai ancorat în Lege asemenea copacului în
liană. bestiile sunt condamnate la întuneric la frig. abia dacă maimuțele află pentru câteva
secunde sinistre puțină lumină în vârf. de unde sunt smulse de crivăț și sparte în fulgi. oricât
de ospitalieri am fi e momentul să întrebăm: - ce morții voștri căutați morților în paturile
noastre în femeile noastre în copiii noștri în somnul nostru profund? aici încă nu s-a terminat
prezentarea de modă. lumea aceasta e unica rochie de mireasă iar în afara ei tare mă tem că
Designerul nu a croit nimic. șapte dintr-o lovitură da la aceasta se rezumă totul. iată cum
timpul dezgolește chiar pe podium bietele manechine din plastic. în care mâna lui glumeață
a ascuns lumânări. cu cât ard mai intens cu atât se vor stinge mai repede. descoperi că Viața
e o carmangerie prin a cărui vitrină porci vaci oi găini pești privesc întrebându-se întrebându
-l în zadar pe dumnezeu ce dumnezeu fac animalele acelea bipede cu cadavrele lor
iartă! dă! vede-l! auzi-l! da dumnezeu în sus dumnezeu în jos da dumnezeu trece
printre onaniști deghizat
în femeie cu buze vulgare cu piept siliconat cu picioare incredibil de lungi
doar proștii mai speră la ziua în care va întoarce capul după fluierături
043337
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
385
Citire
2 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “giulgiu alb.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/13999763/giulgiu-alb

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

DLDeliman Leontin
În primul rând al textului(de altfel unul din cele două citite) nu l-am recunoscut pe talentatul Vasile Munteanu. Îmi pare rău! Asta nu înseamnă că în puținul timp pe care mi-l permit pentru suflet în acest mod, nu voi căuta să recitesc ceea ce m-a încântat la Vasile Munteanu. Cu stimă Deliman L.
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu

domnule Deliman L., sau ora este înaintată, sau eu nu deslușesc sensul intervenției dv (prea criptică pentru mine, dar mai ales eliptică din multe puncte de vedere); "în primul rând al textului"... ce? că despre text nu ați pomenit nimic în prealabil; că nu v-a plăcut, asta e ok; "din cele două citite?"; dar sunteți dispus la "recunoaștere" (a talentului); unde ați "cunoscut" (pentru a-l recunoaște) acest talent, în celălalt text? nu este cam puțin? mă rog, maniera în care vă raportați la un text vă reprezintă; criteriile mele (pe care le-am mai expus în câteva situații) sunt simple: despre ce este vb în text (semantic), cu ce mijloace (stilistic), se reușește sau nu (estetic); abordați textul în această manieră și am să vă dau dreptate; în caz contrar, permiteți-mi să rămân la părerea că nu am înțeles ce doriți să îmi comunicați.


oricum, mulțumesc pentru semnul de lectură indiferent la ce s-a referit el.
0
DLDeliman Leontin
Din lipsă de "nerv întru răbdare", în ultimul timp... încep discuțiile în care mă angajez, de cele mai multe ori, cu concluziile(asta-i treaba mea de altfel). Așa că încep cu finalul răspunsului d-voastră: Recunosc pentru că am cunoscut talentul d-voastră în poeziile de început de publicare pe acest site (Ecoul ploii, Prea târziu, Subacvatica și alte zeci de poezii). Apoi cu toată părerea de rău(din oricare sens ar veni aceasta), "primul rând al textului" înseamnă la propriu primul rând din cele "n" rânduri ale textului, și ca atare se deduce ce înseamnă "din cele două citite?". M-ați dezamăgit puțin citind primul rând al textului "giulgiu alb". Cam asta am vrut să transmit prin comunicarea mea prin comentariul la textul "giulgiu alb". Cu respect, Deliman L.
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu

una la mână, pentru că nu văd motivul pentru care ați judeca texte scrise în 2011/12 prin prisma textelor din 2004 (de fapt postate pe acest site în 2004, pentru ca ele au fost scrise mai înainte, unele chiar cu mult); secundo: dacă spuneți că "în primul rând" se referă la v1 (unul dintre cele două citite din acest text), la fel, nu văd cum puteți pretinde că aveți o părere despre un text din care ați citit primele două rânduri (nu sunt ironic, eu nu mi-aș permite o astfel de afirmație); terțo: probabil ceea ce v-a împiedicat să mergeți mai departe au fost cuvintele "dure"; de exemplu, erecția o consider ceva divin, sau "avortul" (o compensatie divina de natura psihologica - ceea ce ar implica discuții complexe și... grave, nu este cazul aici).

în concluzie, înțeleg și accept oricând că nu puteți merge mai departe de primele două rânduri ale textului; dar nu mai înțeleg ce vă determină să pretindeți că puteți la rândul dv să trageți o concluzie asupra-i.

regret că simțiți dezamăgire, dar ar trebui să identificați cauza reală.
0