copilelor mele

totul imi place dar mai ales incheierea.Nu stiu de ce am tresarit ca o ciută auzind un scârțâit in zapada, cand am citit acolo miorița. Poate ai vrut sa spui asta, poate numele s-a banalizata de folosire repetată legat de toata cultura româna, poate ca era mai simplu, o mioară.Nu știu.Iubesc ce scrii si respect criteriile tale.Am zis doar o părere.

mulțumesc, doamnă Malec, pentru matinalul semn de lectură și mai ales pentru cuvinte; sunt conștient de percepția pe care o are "Miorița" în prezent; dar este un motiv în plus să mă raportez astfel la (criteriile majorității, pozitive sau negative, îmi dau fiori); cu atât mai mult cu cât perspectiva mea asupra acestui aspect este una... interioară; singurul argument pe care vi-l pot aduce (exceptând faptul că rădăcinile mele acolo sunt) este următorul: http://agonia.ro/index.php/prose/1813303/Din_lung_prelung_de_Câmpulung

zic ca, da, place ochiului martian. e un adanc sentiment de "eterna reintoarcere" amestecat cu paternitate. ceea ce da bine orl-ismului meu.un cui: "vino! primăvară mai curând"

mulțumesc, Claudiu, pentru apreciere; rară, dar consistentă în cuvinte :).

MA, ai uitat să-mi spui căruia dintre ochi - ăl de râde, sau ăl de plânge? ai rețineri viazavi de anotimp, pentru că (așa cum m-ai obișnuit) dincolo de sensul propriu al grafiei ajungi mai greu; faptul că, deși nu folosesc punctuație, acolo apare, ar trebui să-ți dea de gândit (nu-mi mulțumi pentru compliment); mai simplu spus: ai ratat obiectul invocării, dar nu-ți fă griji, crede-mă pe cuvânt, poți citi textul și fără.


încă o dată, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

imi voi asuma mereu faptul ca e posibil ca uneori sa fiu partial, complet, sau mai putin pe langa un text pe care-l apreciez pozitiv sau negativ. important este insa ce ramane in tine dupa citire. sunt sigur ca multe din poemele lumii au fost interpretate foarte 'departe' de adevaratul lor sens sau doar putin mai departe, insa au nascut in oameni sentimente nobile si frumoase. pe mine poemul tau m-a facut sa ma gandesc la o fetita si la o mama. si m-a facut sa vad un om leganandu-se pe un scaun in dreptul unei ferestre slab luminate, dincolo de care ninge, un om care din cand in cand soarbe din cana de ceai fierbinte ingandurat si priveste in spate la cele doua 'copile'. in cazul in care poemul tau nu vizeaza interpretarea mea tot este bine pentru ca eu am resimtit asta intai la nivel afectiv, si de abia apoi la nivel rational. in cazul in care interpretarii mele i-a scapat numai un aspect atunci tot la fel de bine e. de-a lungul prezentei noastre aici pe site-ul asta nu am dialogat foarte mult si foarte consistent dar sa stii ca esti una din persoanele pe care mereu le voi citi cu placere, maresale. pari usor carunt in poemul asta, iar aparenta mi-a placut :)

iarna

Imperatore: neglijența mea în exprimare a generat o confuzie; îmi cer scuze; al doilea paragraf nu îți este adresat; el începe cu "MA" de la Marțian Alexandru (Marian Vasile).



nu-i ca vara (scăpăm noi și de asta; dar și de ăsta - Marțian, la Băsescu mă refer, să nu te aprinzi într-o manieră caracteristică lui...)

:)))) haha. m-a busit rasul. sunt ametit azi. am mult de lucru, din cauza asta cred.

"comoara pe care-o las lor este cantecul....."
comoara cea mai de pret!noptile albe se uita,
cu stima carmen lumiere

... este satelitul natural al creierului; ideea era că această comoară, cântecul (ce să zic, nici banii pentru viitoare studii n-ar fi de lepădat...) se scrie în amiaza nopților; cum ar veni, al lor cântecul, ale mele nopțile albe; pentru că și amintirea se naște din uitare (din negarea acesteia).


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

un tablou minunat ce ma infioara...
nu stiu ce-mi place mai mult ...fac din tot un bulgare alb si-l strang la piept...
topindu-se il voi cunoaste treptat...superb: "cearcănul nopților albe"
cu mult respect, indraznesc eu Diana slavu

mulțumesc, Diana, pentru lectură și pentru semnul despre.