Vasile Munteanu

ce face zaibărul din ochi...; e bine că ai luat și-ul; rău e că n-ai făcut nimic cu alăturarea aia cacofonică.

am revenit (scuze pentru amânare, dar, știi tu, la ce temperatură e afară la ora aceasta mai pun și altceva decât paie pe foc; altfel riscam să am aceeași temperatură și la interior).

uite, exceptând faptul că sunt consecutive, părând astfel că alambicul acela (în care îți schimbi starea de agregare, elimini materia, te esențializezi) s-ar găsi în mașina de tocat (dispozitiv care, având vreo legătură sau nu, mi-a amintit de mașinăria lui Raymundus Lullus).

dacă ținem cont de faptul că, așa cum este unanim acceptat, istoria se repetă, este admirabil curajul tău de crede că vei ajunge la un numitor comun al limbajului acestor... viețuitoare; însă ar trebui să ții cont că experimentul inițial a eșuat din cauza femeilor (sic!) și a neșcoliților, a oamenilor de rând, care n-au fost de acord să renunțe la singurul limbaj la care aveau acces.


asta la nivel meta(ta)fizic; la nivel fizic, îmi place cum împerechezi simbolurile fructelor și al mamiferelor, că aici câinele nu mai latră să-ți întoarcă din drum conștiința plecată către Peru, ci întruchipează cumva o "călăuză" terestră; după cum, acvatic, te călăuzește cașalotul (sau de obsedează, te domină, te posedă?), această întruchipare a Leviathanului, acest paradoxal "foc în apă" (după cum se știe, această creatură scuipând flăcări).


ciudat (cumplit?) ce ne mai trece iarna prin minte, stând cuminți la fereastră, prvind cum ne îngroapă zăpada în timp ce decojim idei, conștienți că nu există nici început și nici sfârșit (podul cu ambele capete în apă).



sunt convins că nu am epuizat interpretarea (nici nu mi-am propus); am scris mai mult așa, să mă conving pe mine că mai sunt texte în care suntem aproape.

"(și) lângă care".


revin. te-ai autodepășit (:D); deși m-am întristat să constat că enumerarea nu include balauri.

neața, dere; tot cu ciocanu, tot cu ciocanu...; credeam că deja filetantele și/sau șurubelnița electrică nu mai au nici un secret pentru tine.

n-a murit, dere (cel puțin n-am auzit); în schimb, cică ar fi înviat Yorick.

da, domnule, oi avea dreptate pe ici, pe colo; dar cu debutul n-ai; la urma urmei, după cum se vede, nici creația divină nu-i perfectă, de ce ar fi a omului?


mersi.

nu înțeleg ce vă face să credeți că este vb despre dv; ca pretins cititor de literatură engleză în original, personajul-cheie mai mult ca sigur vă este cunoscut; iar numele poate la fel de bine să însemne Munteanu; de ce nu luați în calcul că textul poate să fie un autodafe?

a, că eu pot reacționa astfel, iar dv preferați să întrețineți (în text) raporturi sexuale cu rațe și cu un dulap, trebuie să acceptați, e o diferență pe care orice titulaturi veți invoca nu o puteți acoperi.

mai exact, ca să vă parafrazez, domnule, "faceți o confuzie". probabil bine evidențiată de zicala: ție ce nu-ți place altul poate și îți face.

mulțumesc tuturor pentru prezență și pentru opinia exprimată.


Anca: comicul este un concept estetic, de cele mai multe ori chiar mai greu de exprimat decât tragicul, de exemplu; dacă te-ai amuzat, scopul a fost atins; după cum spunea Amza Pellea, e bine să fie și unul de care să râdă lumea.

Adrian: mi-a trecut prin cap să încerc una de factură populară, dar experiențe recente mi-au arătat că lumea le consideră perverse (!)

Ștefan: ce pătrat roșu, domnule? de exemplu, ai cenzura un astfel de text: "Și-și geme-n sine universul beția stearpă de hașiș. Mă doare surd, mă taie versul cum simți nevoia să te piși" (na, că e contagios! ce ne mai plac comparațiile!)? din punctul meu de vedere, sub aspect fonic, mie mi se pare mai vulgar micționez sau urinez. lasă, domnule, că e bună și supa reîncălzită; de exemplu, câinele meu nu are nimic împotrivă.



încă o dată, mulțumesc tuturor pentru semn.

de situație și de sens; când o să te trezești, o să realizezi că, în vis, nu erai oglindă, erai ușă; și că, deși ai balamale, ți-ai pus clanța pe interior; dar asta numai din cauză că te-ai îmbrăcat cu dulapul pe dos; pentru că lumea asta s-a găsit să stea dreaptă taman când te-ai trezit cu curu-n sus și, deși în fața oglinzii tu credeai că e un gâscan imperial, a dracului oglindă tot timpul îți întorcea un papagal. băutor de cafea și ăsta, nici vorbă.

"Amu cica era într-un sat un țăran. Și țăranul acela a eșit odată în țarină să samene niște păpușoi." (I Creangă)

felicitări, ți-a reușit un fel de "Povestea pulei", numai că, în loc să analizezi problema dinspre rădăcină (bine, pentru așa ceva ar trebui să fii cunoscător de folclor), ai găsit de cuviință să abordezi problema dinspre cap. mă refer, desigur, la capul din oglindă.

ai dreptate, desigur; ceea ce reușești a sesiza și nu poți înțelege este gândul; știi cum ești tu? ca un chirurg care operează pe creier; ți-ar putea spune aproape totul despre conținut, structură, reacții chimico-fizice șamd (mai ales dacă are un tratat la îndemână în care să-și mai arunce din când în când ochii, poate un laptop, sau ceva de genul); dar, dacă-l întrebi ce e și unde e gândirea, n-are nici cea mai vagă idee (e ca-n bancul ăla cu jucătorii lui manchester la meciul cu dinamo care au întrebat în toate limbile pământului un polițist unde este aeroportul și n-au primit nici un răspuns - la ce le-a folosit?).

Glina? Glina din mână și Peru de pe gard? Cecul Polar și Peru Nord? ți-am spus că ai simțul umorului eliberat pe cauțiune...

noroc cu Adrian Pop; al cărui punct de vedere îl împărtășesc; și încă ceva place: trecere dintre strofe - ninge, viscolește, urlă și brusc liniștirea; nu spun că prima parte ar fi "nepoetică", sau că rolul ei de strofă condițională strofei finale nu este bine gândit, dar parcă e asamblată din ceea ce se numește "locuri comune" (aritmetică, răstignire, câini - iar?! - "mama și tata cu frunțile grele ar scuipa pe versurile mele", versuri, înghițire de fii; chiar și Peru-șul ăsta al tău, aici, amintește de "frumoaso, eu n-am văzut Bosforul niciodată "); mai simplu spus, atât ai conceptualizat-o, ai îmbăiat-o și dichisit-o pentru drumul lumii de apoi, încât e moartă, nu transmite nici o stare.


între noi fie vorva, ar fi bine să nu dai Glina din mână pentru Peru de pe gard.

avioane? parcă măgarii dispăreau în ceață... :). deocmadată rămâne așa; nopți albe, da; cum ar veni: "degeaba melcul se privește/pe sine din afară -/ lumina uneori orbește".

mulțumesc pentru.

2/3 - 6/49; în rest, rămâne așa; zic să dăm și imaginației șansa ei.

a, m-am prins, plosca e pentru nedeplassabili...

e politicos când lumea îți spune pe nume, să-i răspunzi numelui pe lume.

nu vreau să las impresia că vorbesc singur; nici nu am să mă leg de faptul că, în loc să comentați textul, comentați comentariile (mă abțin să spun de ce, nu vreau să mă credeți malițios); pentru că acele așa-zise considerații despre ce textul nu este (după cum se știe, ceva poate să nu fie orice în afară de ceea ce este) sau nu are, nu conțin nimic despre ce textul este sau are.

prin urmare, vin și vă cer iertare public dacă, pentru a avea credibilitate, demonstrați că nu vă este străină definiția poeziei (cu tot ce implică aceasta ca mijloace), și, mai ales, pe un text al dumneavoastră (!), vers cu vers, demonstrați că scrieți poezie în cunoștință de cauză.

a, că nu vă place..., sunt de acord cu (virgulă, nu? să evităm cacofonia) conia voastră; e uman să ai simpatii și antipatii, pasiuni și resentimente, preferințe și aspecte față de care să manifestăm reținere etc; dar asta nu înseamnă că, atunci când degetul acuzator nu a răsfoit conținuturi prin a căror parcurgere să ajungeți la oarece sinteze, nu riscați să vă scoateți singur ochii.


Romeo și Julieta..., uite, mă prind pe ce vreți (nu e nevoie să recunoașteți aici, dați o bere când ne vedem) că n-ați citit niciodată opera lui Shakespeare; noroc că există ecranizări, puneri în scenă...


nu în ultimul rând, conu Silișteanu, dumneata ești ca Manea ăla din balada Toma Alimoș, care cu stânga plosca întindea, dar cu dreapta ce-mi făcea?

un șanț, în funcție de conjunctură, poate fi în egală măsură o tranșee; după cum la fel de important este dacă drumul pe care îl ai de parcurs este în lungul său ori perpendicular pe acesta; de ce zăpadă? pentru că reușești să parcurgi acest drum pe la suprafață numai atunci când ceea ce te compune te depășește cantitativ în exterior.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

atunci când am recomantat acest text știam că textul meu "bilet de adio" este ultimul în lista de texte recomandate și urma în mod automat să iasă din această listă; probabil că nu este atât de important, am vrut numai să îți spun că nu am ezitat nici o secundă.

excelsior!

treceri înspre și dinspre; poduri mari și poduri mici; căderi și prăbușiri; uitări și amintiri; nu în ultimul rând, orbită și neputință a întoarcerii.

și totul cântă sau tace.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, domnule Agheorighiesei, pentru semnul de lectură; ați mai evidențiat un aspect al acestui text, lucru ce nu poate decât să mă bucure.

ba da, MA, ba da - fiecare pe sine; cum s-ar spune, ca să pricepi și tu, noi între voi; ce e, te-a certat soția? că văd că simți nevoia să strigi după mama; ori mai frumos decât în limba ta maternă nici eu nu m-aș exprima; cum ar veni, între mine.

a, să nu uit...: când am citit asta, "o absolută elucubrație (np - da, ce, există și elucubrații parțiale?). E o fantasmagorie asupra unei alte (posibile) fantasmagorii", mi-am dat seama că te numeri printre aceia care regretă că SF-ul s-a inventat înainte de nașterea lor; ar fi intrat în istorie remarcând genul atunci când ar fi citit orice text banal, cum ar fi: "Mamă dragă, ce-aș putea/ Să-ți aduc de ziua ta?". Ai fi "deborat" de inspirație...

nu strică, MA, nimic; e o soluție ad-hoc la prohibiția declanșată în centru istoric; ce, iar n-aveți semnal satelit?

lasă, asta, nu-ți mai bate capul (degeaba), mai bine spune-mi dac-ai fost și tu la Glina, să ajuți la dezăpezirea adăpostului pentru animale; că rămâi fără câini care să te tragă cu punga în Peru ("până la moarte, până la moarte"..., dinamoperistule!); oricum, dacă nu te grăbești, în ultimul Ice Age metroul o să circule pe la suprafață... pe sub gheață; "în rest, de bine"...; bine că ți-a rămas și restul ăla!

nu știu cât de mulțumit ai fi tu dacă aș șterge comentariul, dar noi, "păcătoasa treime", amanții frivoli ai "argentinului celor 30 de halbe" despre care textul face vorbire am fi de-a dreptul nefericiți; pentru că a gândi în Lorca și a vibra în Esenin este dumnezeiesc și demonic deopotrivă; iar aceasta este Poezia.

oricât de frig va fi la noapte, când voi ieși (voluntar și/sau din motive administrativ-domestice am căpătat acest obicei), mă voi descoperi oferindu-ți respectul cuvenit. iar gestul nu va fi deloc teatral. nici virtual. iar, dacă la noapte este adevărat că nu vor fi trei căciuli care să facă asta, te asigur că, în momentul respectiv, în capul meu vor fi trei capete (toate mai mult sau mai puțin balauriene).