Vasile Munteanu

Dragă Idelia,

o poezie bună și care explică, cel puțin psihologic, reacția ta: oamenii sunt „șobolani furioși”. Regret că viața te-a constrâns să generalizezi („am trăit printre ei”)și că nu mai poți „empatiza” cu semenii tăi Oamenii.
Și, crede-mă pe cuvânt, nu îți spune acest lucru unul „crescut în puf”, nici „copilul lu\'”, nici unul lipsit de experiențe (!) fundamentale.

Cu sinceritate și cu speranța că ești, totuși, „caldă”,

Plăcut impresionat de paradoxala asociere geometric-lingvistic, îmi permit și eu să îmi dau cu părerea.
Respingând perspectiva tridimensională, cauza empirică a sărăciei epistemice, poemul „azvârle” citadiul în „circularitatea” ontolgică. Universul devine, astfel, multidimensional sau, mai bine zis, adimensional, ca și cum ar sta „suspendat nicăieri în vid”. Lumea, cu diversitatea ei de determinații este „reprezentarea” Poetului, care trece de realitatea imediată, grosieră și atinge planul miticului, al basmului, al imaginarului refuzat prin
„cunoaștere empirică”.
Poetul devine, astfel, un „arheu” care deslușeșet, decodifică matematica sferelor sau, după cum s.a mai spus, „ecuația universală”.
În această poezie, Poetul percepe întregul (aș spune „einsteinian”), adică atinge „cunoașterea celor patru dimensiuni”.
Singurul lucru ce îl mai leagă de realitatea sensibilă este „nomos”-ul, faptul că „intelectul oniric” păstrează amintirea lui „a fi aici și acum”, adică a avea un nume.
Ele, numele, sunt cele care ne „constrâng” să recunoaștem „individualitățile”, diferitele stări de agregare a materiei percepute tridimensional. Poetul își dorește „o nouă gramatică” a numelor, în care „să uite” cuvintele descriind „realitatea ireală”.
Oamenii „aceștia” se vor „topi” și vom cunoaște și vom numi cu mintea „noilor oameni”.

Cu regretul perspectivei singulare exprimate de către mine aici și cu speranța că nu am citit ceva și am comentat altceva,

Îmi cer iertare, nu e „treaba mea” să îți răspund, însă sunt sigur de faptul că, prea delicat, Liviu nu o va face: dar dacă ai reuși să citești fără „prejudecăți”, poate ai remarca faptul că poezia lui Liviu își merită intrinsec aprecierea. Dacă îți doreai doar să îți vezi numele de foarte multe ori pe site, cred că ai reușit. Deși nu merită răspuns această atitudine, probabil că vei stârni reacții. Felicitări! O adevărată doamnă și un mare caracter!

Absolut sincer,

De vorbă cu Dyonisos

maestre, apa nu se face vin,
deși în vin adesea este apă
eu am citit, m-am îmbătat:
e-o tărie-n vers care m-adapă...

„Afumat” de lectură,

Dragă Ioane,

am să-mi permit o precizare pentru cei care nu pot citi poezia de pseudo-cacofonia flamingo/„falmenco” cascadorii.
Pentru înțelegere, am să împart în propoziții strofa:
1. prin părul tau ce-adoarme norii dansau flamingo(,!)
2. cascadorii (,!) cuprinși de doruri, ucigașii (,!)
îți numărau în șoaptă pașii.

Deocamdată, atât. Dacă nu te-am supărat, mai vin.

Dragă Geea,

zice-se că e mai bine dacă ești pesimist decât optimist: pesimistul zice: „M-ai rău de atâta nu se poate!”, dar optimistul: „Ba se poate! Ba se poate...”.
Și când te gândești că nici nu a început bine „Primăvara”...

Sensibilizat (da\' cinic),

Dragă Liviu,

să încerc o analiză pe această poezie mi s-ar părea o impietate. Aproape mut de admirație, te rog permite-mi să spun doar atât: un poet, un om, un mare caracter - Liviu Nanu

Profund sensibilizat,

„peste câteva ore va fi pur și simplu mâine”,
peste câteva poezii va fi pur și simplu totdeauna...

cu fericirea că am citit și respectând în continuare dorința ta de „mai puțin”,

ce să zic, tu le zici bine,
parcă ai fi Stan Pățitul
crede-mă, de vrei să-nveți,
îți spun eu cum e iubitul!

TU...

ești leagănul
ofiuridelor care au mințit
inima că sângele este
marea neagră
și valul
mut...

un pic mai frumos ca dracu\',
e destul (am și „hârtie”!),
ce nu pot, însă-nțelege:
sincer, tu n-ai poezie!

Gânduri „în dorul lelii”:

1. ce este viața?
2. ce este moartea?
3. de ce este „trist” ce este trist?

Cu afecțiune pentru „sufletul” rătăcit „pe aici”,

Dragă Sirenă,

dă-mi voie să port „fructiera” „Poeteselor” care înveșmântate plutesc în „rochia” purei copilării, compromis între „sine” și „sine însăși” („cineva dintre noi întotdeauna a trebuit să cedeze”), compromis amăgitor ca un „nufăr” crescut în „noroiul” vieții având gust de „cafea”, unitară în diversitatea-i („trei sute șaizeci boabe de cafea”)copleșitor de „realistă” („dar nici un vis”).

Purtătorul uleiului pentru răni,

Gabriel,

fiecare dintre noi strigă iubirea „primul”. Sunt convis că și tu ai reușit sau vei reuși acest lucru.
Îți mulțumsc mult pentru apreciere și promit că în cel mai scurt timp voi trece pe la „strigătele” ( a se citi poeziile) tale.

Cu sinceritate,

Dragă Mae,

sper că nu mă bănuiești că nu aș avea idee de „căpruiul” lui Nichita, însă ce să fac? Soția mea are ochii atât de căprui și o iubesc atât de mult...

Cu afecțiune,

Dragă Martin,

nici măcar nu știu ce anume ți-aș putea răspunde; ce este sigur este faptul că nu îți răspund numai „din politețe”, însă realizez că există, dă-mi voie să le numesc astfel, „probleme de reciprocitate creațională”.
Te asigur că și eu te citesc și că nu aștept din partea ta comentarii „laudative” sau ceva asemena. Simplul fapt că mi-ai lăsat „un semn” pentru mine este suficient de prețios.

Cu respect (sper reciproc),

Dragă Mae,

dacă reușesc să mă fac pe deplin înțeles, cealaltă „mână în cinci stele” oferită lui Miriam îți aparține,

Cu afecțiune pentru empatie,

Dragă Lavinia,

ar trebui să mă bucure, probabil, „supraevaluarea” pe care o afirmi în legătură cu Bacovia. În realitate, sincer, mă întristează - te rog nu te supăra - aproape „personal”.
Poate că nu ai încercat o „identificare” a stării bacoviene, poate că nici nu ai fost nevoită să experimentezi o astfel de stare (îți doresc din suflet nici să nu te constrângă viața la astfel de stări), însă sunt sigur că acolo „este o stare” și este „un substrat”. Poate recitim împreună și poate că vedem lucrurile „mai poetic”.
Cu aporape adorație pentru sinceritatea ta încă nereciprocă în ceea ce mă privește,

Gabriela,

mulțumesc mult pentru generozitate; m-am bucurat mult că te-ai bucurat și că „te-ai împrimăvărat acvatic”, dar m-aș bucura și mai mult dacă ai încerca să îmi spui ce dereanjează la a doua parte.

Mulțumesc mult pentru apreciere,

același,

Felix,

nu e treaba mea, dar e regretabil că unii țin mai mult la ceea ce sunt decât la ceea ce ar putea să fie. Poezia ta arată că poți, reacția mă pune pe gânduri.

Cu sinceritate (că „prietenia” îți pare perimată...),