Poezie
Arheologie odioasă
1 min lectură·
Mediu
lângă pământul drept pământul stâng
ochiul drept urechea stângă
un tunel săpat la mare adâncime
de șobolani furioși
am stat cu ei în cușcă
ne-am învârtit
până n-am mai știut de noi
am văzut cum sângele
ne țâșnea de sub unghii
rodeam cu poftă
pământul de la un capăt la altul
până n-a mai rămas decât un fel de ieșire
restul meu de tăcere
lipit în cerul gurii stângi
064829
0

o poezie bună și care explică, cel puțin psihologic, reacția ta: oamenii sunt „șobolani furioși”. Regret că viața te-a constrâns să generalizezi („am trăit printre ei”)și că nu mai poți „empatiza” cu semenii tăi Oamenii.
Și, crede-mă pe cuvânt, nu îți spune acest lucru unul „crescut în puf”, nici „copilul lu\'”, nici unul lipsit de experiențe (!) fundamentale.
Cu sinceritate și cu speranța că ești, totuși, „caldă”,