Vasile Munteanu

și mie îmi pare bine să te recitesc, George; mai ales că observ (nu pretind că așa stau lucrurile, ci așa mi se pare mie) ai reușit ceea ce nu mulți reușesc, să îți conduci scrierea la un nivel superior; ai scăpat de ceea ce ți-am reproșat cândva: anume că recurgi exagerat la "pontos", transformând poeticul în anecdotic sau, ceea ce era mai nefericit, în "pontos".

la prima lectură am fost puțin derutat; în sensul că, începutul mai ales, e destul de prozaic și de cuminte; apoi subtilitățile de natură cultural-etnică, monografice, etice și... sexiste și-au redobândit firescul lor în interpretare și am recitit textul cu alți ochi.

oricum, preferata mea este a doua jumătate :)


toate cele bune

doamna, domnule... multumesc.

Șerban,

nu neg și nu am de ce să mă supăr: am zile în care sunt prost dispus; mai mult, pot da rateuri nu doar când sunt prost dispus, ci și când sunt bine dispus; m-aș bucura pentru tine dacă aș afla că ai ajuns în acel stadiu în care tu marchezi din orice poziție; dar - ești de acord nu? - asta nu scutește pseudocronica ta de mediocritate; și, dacă pot accepta oricând că la nivel ideatic poziția mea poate fi discutabilă, nu te supăra, la nivel compozițional (despre care văd că în manieră sofistică nu ai suflat un cuvânt), textul de mai sus este mai mult decât penibil.

în plus, poate recitind ai să observi un amănunt: argumentarea ta este la fel de retrogradă precum "teza"; nu există capodopere contemporane? dacă ai frecventa și altceva decât clasici, ai fi surprins să constați ce MULTE există; inclusiv în muzică; fă și tu un efort - desigur, altul decât acela al autosuficienței.

încă ceva; afirmi (cu inocența desăvârșită a lipsei de logică), printre alte inepții: "capodopere contemporane, comparabile cu (macar) una dintre operele lui Verdi nu mai exista"; dragul meu, dacă ar fi existat și altele, Verdi ar fi fost un fel de Guță pentru fasonați.

în concluzie, singura "confuzie destul de jenantă" pe care o fac este aceea că am crezut că am cu cine dialoga; desigur, și acesta este tot un rateu, indiferent dacă sunt prost sau bine dispus.

a) ideatic

daca toată lumea ar gândi la fel, multe capodopere contemporane nu ar fi existat.

departe de mine gândul că îmi plac astfel de puneri în scenă (în definitiv, cât timp există justificări estetice, totul se rezumă la gust - mai mult sau mai puțin "bun"); însă mai străin (aș spune monstruos) îmi pare gândul nivelării perspectivelor; nu am dispoziție acum pt teoretizări sforăitoare; prin urmare, am să mă rezum la a spune că, după cum spectatorii de genul tău așteaptă ca un astfel de spectacol să îi transpună în timp, există și spectatori pentru care conștiința istorică se manifestă cu intenistate echivalentă, dar de sens contrar, aceștia așteptându-se ca, dimpotrivă, personajele să călătorească în timp(ul prezent); dacă mi se permite un exemplu din alt domeniu (pentru că este mai accesibil, deci edificator), Caragiale nu este mereu "la modă" pentru inegalabilul comicului de limbaj, de situație sau al portretisticii; el este permanent "gustat" tocmai datorită perenității personajelor, putinței spectatorului de a (se) recunoaște; alte domenii? Baudelaire și Maiakovski, Dali și Picasso, Basil Spance și Gaudi; de ce nu, Isus...

desigur, mulți cheamți, puțin aleși; faptul că experimentalul variază între sublim și ridicol este cu totul altceva; dar asta nu justifică in nici un chip atitudinea retrogradă.

2) compozițional

dp-uldv al modului în care este scris acest articol, fără supărare, personal il cataloghez ca nepublicabil; am să îmi și justific poziția (desigur, tot fără poliloghie).
- comunicarea este mai mult subiectivă și prea puțin informativă
- analiticul este predominant cantitativ și puțin spre deloc calitativ
- "stilul" se plasează undeva între banal și șablonard
exemple:
a) "rolul terapeutic al spectacolului" (chiar mă mir de ce la balamuc nu se montează astfel de spectacole; probabil pentru că aceia deja izolați nu mai prezintă un pericol;
b) "realitatea cotidiană adesea sordidă și cenușie în care trăim" (asta nu numai că sună a BUG Mafia, dar te face să te întrebi cum o fi aia în care nu trăim); c) "artei antice grecești, în care arta europeană din toate timpurile își are rădăcinile" (pedagogism elementar);
d) "m-am așezat cât mai confortabil în fotoliu și m-am lăsat purtat pe valurile primelor acorduri care acompaniază scena inițială (se putea și inconfortabil? primele acorduri puteau să acompanieze și scena finală? unde mai pui că pare scris, așa, la limita dintre delir și euforic...)

șamd


Concluzie? Eseurile și cugetările tale mi-au părut întotdeauna profunde, argumentate și bine documentate. Dar (cat se poate de sincer) aș fi vrut să nu citesc așa ceva semnat de tine.

"Într-adins..."

și n-am empatizat; desigur, nu spun că este vina textului, probabil organul meu estetic e inactiv în această dimineață; formulările (și aceasta, da, este o calitate a textului, că sunt puține)sunt absolut comune și la îndemâna oricui, așa-zisul poetic încercând a fi surprins (aproape întâmplător) prin artificii de limbaj; din nefericire (probabil din nefericire), rezultatul este următorul: orice poate fi înlocuit cu orice; exemple:

i) "vine o vreme când te gândești la viitor" - până să scriem/ citim un astfel de text am trăit retroactiv?
ii) nu chiar retroactiv, pentru că autorul precizază: "ca și cum ai mânca boabe de struguri pe întuneric" - ce să zic...; a durat ceva timp până când autorul a descoperit că nu e obligatoriu ca strugurii să fie degustați numai când e senin su musai cu ochii deschiși; totuși nu mă pot înfrâna de la a mă întreba: dacă mănânc mere [de exemplu; sau piersici (alt exemplu), pt că elementul feminin, mai ales în aspectul său erotic, e mult mai pregnant; sau chiar altceva decât fructe)] pe întuneric, ce se întâmplă?
iii) apoi urmează o gratuitate de dimensiuni antropocosmice: "soarele îți răsare dintr-o rotulă și apune în alta"; nu spun că musai trebuie consultat ortopedul (bine că nu răsare din altă parte, că era nevoie de un specialist în altceva), dar cu asta textul se aruncă singur în derizoriu, deoarece cu soarele ăsta între cerul genunchilor s-a ales praful de mâncatul strugurilor pe întuneric...; app de specialist: trebuie cumva consumați de 3 ori pe zi? înainte sau după masă?
iv) șcl.

concluzie: părerea păstrată la finalul acestui text este că am citit... ca și cum m-aș fi uitat pe întuneric la un film mut.


nb. desigur, îmi cer iertare autorului si altor cititori; uneori, citind, mă apucă accese de sinceritate; posibil ca acest lucru să fie un defect, nu trebuie să vă lăsați influențați în a judeaca valoarea unui text după cele afirmate de mine; ceea ce comentez (uneori pe întuneric) se referă exclusiv la impresia pe care textul a produs-o asupra mea. atât.

(+) un text de o stranietate aparte, paradoxal, deopotrivă al trecerii și al rămânerii; al lipsei de repere și de orizont; al transformării, dar nu al devenirii; singura certitudine fiind Sinele; care se încăpățâează să măsoare dimensiunile, mai ales în plan vertical.

(-) pe de o parte, este un text de "stare", însă discursul... nu curge, este evident unul construit, elaborat; frazarea nu este liberă; pe de altă parte, textul abundă de pleonasme de natură logică, ceea ce îi răpește din cursivitate și din estetic, mai cu seamă în ultima strofă, unde verbele de mișcare abundă [oprindu-se, mergând, mișcare, încetinită (acompaniat si mai nefericit de "ușor"), plecării, regăsirea, continuă + să stea + imobilizat (aici e maxim), parcursă + curge, blocat, mișcarea]

Stefan: explicabil... - "universul așteptărilor" e în mare parte "comun" [:)]; oricât n-ai [mai] crede tu, sunt întotdeauna onorat de prezența ta.

Costin: ... explicabil: "puritanismul" [pudibonderia?], fie el [ea] și de natură poetică, nu m-a obsedat niciodată; nu am pe moment la îndemână o explicație care să satisfacă vreun criteriu estetic, dar [dacă-mi permiți analogia] îmi imaginez că orice înger, măcar atunci când e convins că nu-l vede nimeni, se scaprină [îngerește, fără doar și poate]... oriunde îl mănâncă ; desigur, aș putea elimina sau reformula - insă am optat pentru consonanță și pentru repetiție [din motive biblic-onomatopeice]; multumesc pentru semnul de lectură.

mulțumesc și ție Otilia pentru generozitatea cuvintelor.

multumesc, Ștefan, pentru semnul de lectură.

așa o fi, nu pot contrazice nimănui propria viziune asupra morții si a vieții, nici măcar asupra lucrurilor cu adevărat mici; pentru că paradoxul unei astfel de atitudini ar fi - prin dorința necontrolabilă de a mă sustrage negației - o infinită afirmare (nu doar negrul generează nevedere...); așa că pur și simplu încerc să îmi descifrez mie ceea ce chiar eu văd și cum văd; las altora ce este al altora.

toate cele bune.


nb. când am ai pomenit de Stăpânul Inelelor, primul lucru ce mi-a venit în minte a fost următorul: "Crezu că vede-un Argument/ C-ar fi Sfinția-Sa:/ Privi iar și văzu că e/ Chiseaua cu Peltea./ Cu-așa necaz, își zise el,/ Nu ai ce mai spera!" (L. Carroll)

mulțumesc, Otilia, pt lectură și pentru semn.

în general, nu agreez (nici eu, or mai fi și alții) poezia născută din "note de călătorie" - e o preocupare specifică istoricilor, nu poeților; cred, însă, că dozată estetic, orice însemnare poate fi mai mult.

am observat...


nb. clar unul dintre noi doi are nevoie sa-l recitească pe Minulescu.

dar, în definitiv, observ că, din punctul tau de vedere, este același lucru...

în sensul că [desigur, în limitele interpretării mele] puneți deasupra tuturor văzutelor și nevăzutelor "spațiul" [și caracterul său autoreglator (a la Jagues Monod, dacă îmi este permis...)].

în altă ordine a ideilor, voitul meu dezacord de politețe [care s-a vrut o glumă lingvistică, în sensul că, pe liniia generalizării pe care ai propus-o in com2, am raspuns într-un singur com celor 2 antecomentatori - ceea ce, în imaginația mea, probabil mai liberă decât e cazul, cel puțin uneori, implica nuanțe de genul: dualitatea-divesitatea nu există, 1 (unu/l) = 2, acesta = acela (aici ca simultaneitate, iata, în spațiu si ca succesiune, adică în timp samd)].

dar observ că ați citit în notă defensivă, ceea ce mă face să îmi dau seama că sunt în ipostaza aceluia care râde singur la glumele sale, așa că mă voi opri aici, nu înainte de a sublinia că nu a existat nici o clipă intenție injurioasă.


după cum spui: "o zi bună să ai!"

completare: și toate celelalte [și, de exemplu: tu, în maniera defenisvă adoptată, o să spui că "toate celelalte" succedând unei zile bune se referă la ceva rău; eu, cu ciudatul meu simț al umorului, mă refeream la totalitatea zilelor ce urmează celei de azi].

concluzieȘ se dovedeste încă o dată că este foarte important ce și cum dăm, dar este la fel de important ce și cum primim.

dacă e să fim sinceri cu noi înșine [și cu ceilalți - dacă dubla negație e permisă, nu văd de ce nu am opera și cu dubla afirmație...], toți suntem, alternativ, și pacienți și psihiatri.

și poate că am ajunge mai des la rezultate pozitive dacă o cvasicomoditate intelectuală nu ne-ar fi cuprins pe toți [fie din neputință, fie din neîncrederea în sine, fie din imposibilitatea de a surmonta conjuncturi], relativ timpuriu, și nu am începe să aplicăm metode VANDUTE [la propriu] de alții ca infailibile.

așa că, stimate Victor, poate uneori reținerea aerului nu semnifică musai ceva negativ [deși un vestic acceptă oricând, mecanic, că lipsa oxigenului la creier implică o minte odihnită]; în orient, ea se numește "retenție pe plin" și caracterizează... interiorizarea de tip superior (mă feresc de cuvinte mai mari).


toate cele bune vă doresc.

eu, de exemplu, aș fi lăsat numai înjurătura [cu întregul spectru de implcații biologice, ontologice, teologice șcl]

însă mai mult ca sigur majoritatea ar fi confundat particularul cu ordinarul și nu ar fi înțeles de ce înjur...


oricând bucuros să te regăsesc.

nu știu în ce măsură este constipare, pt ca, de exemplu, respectând tipul acesta de separare, ea este deopotrivă și multiplicare; nu mai puțin important este că, nu în puține situații, când ceva este "constipat" în afară, la interior poate fi caracterizat de implozie [ma refer în primul rând dpdv lingvistic, la suprimarea aerului...].

samd.

as putea dezvolta... nu știu dacă la nesfârșit, dar suficient încât să ne cuprindă din nou nevoia exteriorizării fiziologice; caz în care aș săvârși același păcat.

în rest..., nu îmi mai puneți întrebări atât de complicate, pentru că sunt un om fără de răspunsuri.

ați citit, ați lăsat un semn de lectură, vă foarte mulțumesc.

necesitatea întrebării nonid necesitatea răspunsului

mai simplu spus: omul comunica, nu justifica.

desigur, unii se cred "superiori" și pretind.

ce înțeleg eu de aici? că vei rămâne nelămurit în ambele cazuri; de fapt, în toate trei: bătrâna ți-a răspuns și ea într-un fel neînțeles ție...

d-nă/d-ră, n-am!

nici o legatură; cu nici o "direcție" [dp meu dv, cultura cu... direcție este o "secreție"].

despre direcția din care ați venit nu mă pot pronunța; dar direcția pe care ați avut-o sub acest text se numește... derivă.

din două [iată, apare din nou semnul îndoielii...], una: ori încercați să ajungeți la mal, ori dați-vă la fund; orice ați crede, a călca apa este de cele mai multe ori altceva decât o aptitudine mesianică.

mai multă dreptate decât vinul - pe legea mea [dar, stai, eu sunt un nelegiuit]!

cât de frumos se naște tragedia [stimată d-nă/d-ră]; și ce noroc am avut că, la nașterea acesteia, locul era deja ocupat de comic [eu i-aș spune caraghios, numai că, vedeți, acesta nu este nici măcar un concept estetic secundar... e strigător la cer!]; a, că unii nu pot să râdă din toată inima pentru că sunt debili fizic, asta nu e vina existenței; nici măcar a existentelor; cum ar veni [și abia acum puteți spune că am învățat sau nu ceva de la stoici...]: viața trece, boala nu!

hai, se ne auzim sănătoși!

[stimata] d-ră/ d-nă

cum văd că sunteți la zi cu "urbanismul", vă sugerez să îl contactați pe Botezatu; am mai mult decât bănuiala că veți descoperi "în orice timp opusul său în sine"...

pentru că [fără supărare, la așa salată puțin condiment nu strică...]: "tot ce-i pus în mișcare de o impulsiune din afară e neînsuflețit; iar ceea ce-i însuflețit se mișcă printr-o mișcare lăuntrică și proprie" - și astfel vă ajut să părăsiți programa și, dacă vreți să "clasicizați" discursul [fie și via Nietzsche - "unde dai și unde crapă!?"], apoi invocați dv pe Marc Aureliu, pe Cicero, pe Diogene Laertius [la Plato], pe Epicharmus [la Diels], pe Sophocle, de ce nu, pe Phocylides si... multi multi altii, nu mă mai scormonesc în memoria de lungă durată, pt că s-ar putea să nu-mi placă în întregime ce descopăr și să vedeți atunci impertinență, despre care un alt obscur clasic zicea: "Toate sunt făcute să îmbătranească la oameni, afară numai de nerușinare" [mai era și o completare din care reieșea că sporește, idee reluată mai tarziu de Einstein, vizavi de prostieș dar, cum nu îmi amintesc în întregime citatul, spun că e suficient atât]; oricum, ideea era, dacă vreți să vă cred mai mult decât o persoană care "face pe deșteapta la periferia culturii", să numiți autorul...; pt că, fără supărare, de clasici pe care îi găsești la cuprinsul manualului de filozofie sunt sătul.


pt că cine are ochi de văzut vede: are heraclit de-a face cu textul ăsta tot cât are Thales sau Arhimede [i-am numit pe aceștia să vă fac un avantaj, aveți unde să-i găsiți...].

o seară bună.

nb. totuși, daca simțiți nevoia să reveniți [sunt tentat să cred asta], vă recomand orice... cu apă [precizare: evident, cu cât sunt mai scumpe, cu atât mai eficiente; fac această precizare pentru a nu rămâne nedumerită ce caută lovele în "titlul" acestui comentariu...]

text nonid pretext

reiese că:

una e să te folosești de filozofie pt a scrie poezie, alta este să interprtezi filozofic un text poetic [când e, dar mai ales când nu este cazul...]

dacă stăm în continuare [tot vb lui Moromoete] "cu capul între urechi" și revedem preambulul intervențiilor dv, observăm cine a început să interpreteze pedagogico-filozofic un text care nici pe departe nu și-a propus să revoluționeze concepte sau interpretări.

am vrut numai să evidențiez cât voit-obscură este terminologia prețioasă; cu atât mai mult cu cât în majoritatea cazurilor lucrurile înghețate sunt și alunecoase [a se citi: nu ați trecut de suprafața lor].


la final, da, vă dau dreptate, acești ani în plus, chiar dacă nu mulți [dar intensitatea le amplifică... durata], mă determină să nu mai am răbdarea de altă dată, nici indulgența, nici politețea - de multe ori nici măcar bunul-simț; în mine sau intri în plin [mai ales dacă ești cu mașina], sau mă ocolești; detest... avariile ușoare.