Poezie
anotimpul înecării
(42)
1 min lectură·
Mediu
eu nici înalt nu sunt nici prea
obișnuit ca lumea să mă bage-n seamă
cobor vâzduhul cu anonimatul
cățărătorului plecat pe munte-n zori
pe o potecă ce pornea pe după casă
nu o să mint am degustat și eu din cețuri
din voluptatea gândului că nu-i nimic mai sus
desigur în scurt timp divinul
e convertit în frici în lenevie și negoț
e o schimbare-a feței întru urâțire
încât mă-ntreb deși e prea târziu
de ce n-am căutat pe unde locuiesc sihaștrii
să înțeleg cu-adevărat pustiul
din mierea sunetelor ce ne zumzăie pe la urechi
cu amăgiri de poezie și de cântec
din cărțile îngălbenite voi porni
un foc în care mă voi azvârli cu toate
cenușa somnului-fără-de-vis lăsându-mi
fără vestire ceața grea
timpul e-o pâlnie prin care toamna
revarsă apă-n gurile de greieri
033.675
0
un titlu care poate fi interpretat în mai multe feluri, spre exemplu ca anotimp pluvial ori ca anotimp al botezului (la mulți ani!) - iar așa mi se pare deosebită metafora, ca timp care se adună în cantitate mare - ca număr de ani adică, ca umplere interioară cu emoțiile adecvate anotimpului etc.
îmi place cât de subtil parcurgi traseele vârstelor, cu specificul lor.
m-au făcut să revin asupra lor două versuri deosebite:
"din mierea sunetelor ce ne zumzăie pe la urechi
cu amăgiri de poezie și de cântec" - foarte poetic. am vizualizat și m-am lăsat dusă de poezie și de cântecul acela zumzăit!
ce să mai zic de final: ce imagine și ce sensuri!