Vasile Munteanu

\"Eu vă urez o veșnicie
Cu tot ce vreți, fără nevoi!
Mie-n modesta-mi dărnicie,
Un pic mai mult decât... la voi!\"

Tu ne urezi o veșnicie,
Ba, chiar ades, m-ai colindat,
N-ar fi mai bine ca surplusul
Să ți se-adune la \"păcat\"?

La Mulți Ani, Andreea. Inimă de zăpadă.

semilimbă, semilună...
ce umblați cu jumătate?
sunteți sau nu pui de lei
cu căciulile pe-o parte?

Mi-am amintit (și azi) că atunci când am venit pe site ne-am salutat politicos în catrene. Prin urmare, am considerat că e la fel de politicos să vă urez, atât ție, Sorin, și ție, Ion, precum și tuturor \"mucailților\" de pe site un firesc La Mulți Ani și \"pușchea pe limbă\".

Cu respect,
Moș Geriatrilă

La terțienele tale, al 13-lea cititor :). Expresive și frumos stilizate. Însă, așa cum le văd eu la prima lectură, nu prea \"rezonează\" unele cu altele; nu toate doar câteva (de exemplu, catargul cu scufița roșie, decembrie cu buburuza). Sper să nu te supere că mi-am permis să îți spun. Îmi este total atipic să fac astfel de observații, dar chiar mi-au plăcut mult \"personalele\" tale și cred că ai aici un colier delicat dacă reușești să creezi un \"tot unitar\".

La Mulți Ani!

Cu respect,

La Mulți Ani, Geea, și fie-ți departele aproape, atât de aproape încât să fii tu.

Cu drag,

Remarc, din această poezie, dar și din alte câteva pe care ți le-am citit astăzi, ușurința ta nu numai de a versifica, dar și de a esențializa ideea, căutând acele \"cuvinte potrivite\" și rare (lucrul poate cel mai de apreciat la un poet) care să acopere de explozie metaforică, rigiditatea și puținătatea versurilor.
Cel puțin pentru mine poeziile tale au fost mici lecții de limbă română.
Sper ca \"remarcarea\" pe care am să îmi permit să o fac acestei poezii - ca o \"stea\" în Maramu - să atragă atenția celorlalți poeți de pe site mult mai cunoscători și care te pot îndruma mult mai bine decât mine.
Am să te mai citesc.

La Mulți Ani.

Cu respect,

Marile și simplele adevăruri le spun poeții. Da, Virgil, suntem cu toții niște suflete măcinate de atonia lumii care ne zârcolim ca niște serpi de neputință spre energiile oculte ale existenței.

Ce putem face altceva decât să transpunem într-o grafie proprie imobila noastră zvârcolire, arderea noastră întru \"nu știm ce și nu știm cum\".

Nu credeam că am să am puterea și sinceritatea să recunosc și să îmi recunosc acest lucru, dar, în afara faptului că acest site m-a \"disciplinat\" (într-o oarecare măscură :)), mi-a oferit posibilitatea unică, poate, de a vă citi pe unii dintre voi Acum. Uneori, suntem ca niște copii care se ceartă cu părinții, alteori ca niște soldați care mormăie în formație. Dar adevărul este că aici avem un \"acoperiș poetic\".

La Mulți Ani și ție și tuturor \"prietenilor de pe poezie.ro\"

Cu respect,

La Mulți Ani și ție, Alex, și... programare ușoară :).

Cu prietenie,

cele de mai sus m-au convins că Maria este de zăpadă, ca un bulgăre rostogolit prin sufletul oamenilor ninși din Cuvânt.

Vă urez, atât Mariei, cât și tuturor Prietenilor ei să descoperiți împreună \"Tiparele adânci și obscure ce se află în păstrarea Mumelor\".

Cu drag,

din sufletul poeziei aruncăm toate minunile copilăriei; zmeul poveștilor (\"moartea\") întârzie, încurcat în naturalețea inocenței, dar, când totul devine gol absolut, pentru că poetul și poezia una sunt întru rânduială, nu mai radiografiem clipe, oase și solzi, ci înțelegem că trebuie să iubim indefinit, fără motiv și fără obiect, că trebuie să ne mutăm din conștiința suprasolicitată de fantasmele realității în chiar realitatea reprezentată metaforic, atât de multiplă în unitatea ei și atât de inepuizabilă.

te amăgești; nu te va întreba nimeni ce porți în geantă; de fapt curele genții ți-au fost tăiate de \"îngeri-șuți\" în autobuzul poeților, iar tu, acum, ții de o curea de piele elegantă și iluzorie; ai întrebat în rai dacă a găsit cineva niște acte?

La Multă Fericire Poetică

Cu drag,

Să nu ne mire iarna, să nu ne mire nimic, să încetăm a mai vedea deosebirea dintre: oameni și sensuri, păsări și orizont, lumi și răspântii.
Să furăm \"uimirea\" neliniștii gândului, să facem din ea o \"stare\" a inimii.
Alb fără de alb, Poetul, și deasupra lui un alb fără cuvinte.

Pur și simplu,
unul dintre colegii lui Bobadil,

Domnule Hălălău,

demersul pe care îl faceți merită felicitări; precum și punctul de vedere exprimat.

Întotdeauna am fost intrigat de atitudinea critică \"prin clasificare\" și de pseudoretorismul de tipul \"Bruce Lee îl bate pe Van Damme?\". Poate că da, dar cum unul este în viață și unul nu, e greu de \"presupus\". Dacă nici unul nu este în viață, cu atât mai bine. Nu \"risc\" nimic dându-mi cu părerea. Istoria literaturii a dovedit nu o dată că cei mai apreciați critici au fost aceia care au avut curajul să \"valorifice\" contemporaneitatea. Dar pentru asta îți trebuie lectură, stil și încredere în \"unitățile de măsură\" de care dispui. \"Oportunitatea\" de a scrie la un ziar de cultură nu este suficientă. Prin urmare, în manieră referato-academică, criticii noștri repetă la infinit ceea ce alții au avut curajul să exprime inițial. Riscul unui compromis este inacceptabil. Nu m-aș mira ca, pentru poeți, să se găsească o unitate de măsură de genul \"calului-putere\".
Dar, ca să nu mă lungesc, am să accept în nota fatalistă specifică poporului nostru: asta e. Rău cu rău, dar mai rău fără rău. Întotdeaua a existat breasla care, neputând sau
nedorind produce, și-a câștigat existența din ceea ce au produs alții. În definitiv, fără \"poliție\", fără \"forță coercitivă\" un Stat nu poate fi funcțional.

n.p. vă felicit (absolut \"subiectiv\") pentru faptul că îl apreciați pe L. Dimov.

Cu respect,

Poezie care, dinspre interpretul care încerc să fiu, se scrie și se citește cu un \"ochi interior\", decelată între sinceritate și delir eretic, intersectare de la \"marginea\" căreia se întrezărește diversitatea existenței care precede Nimicul.
Dincolo de verbalizarea resemnificată estetic, încântă alteritatea numerică, în care eu-l, devenit \"cifră\", are propriul limbaj și propria \"cheie de interpretare\".
Inexprimabilul și, totuși, nediferențaitul dintre ființe nici nu putea fi mai bine redat decât de transpunerea în simboluri poetice a însăși Iubirii, care devine, astfel, singurul raport cu divinitatea căreia i se respinge orice \"tipologie\", oricare altă convenție cu caracter uman.
Prin urmare, Viața e Nuntă, e Destin, nimic nu există acolo unde nu există \"ethos\", precum nu poți fi om dacă nu există \"eros\".
Fatalism și resemnare, înțelegere și asumare, semnificare și resemnificare - iată marea dramă a omului devenit limbaj.

Cu respect,

e o maladie care se tratează prin cuvântul alopat, dincolo de semne și semnificări, de pretenția „obiectivității”;

bolnavul de sine are o singură dorință: a elimina din conținutul său particularul, pe care îl consideră absolut real, de fapt, singurul real și realizabil;

viața este un imaginar care doare și, paradoxal, această suferință îi conferă valoare ontologică; prin urmare, el, bolnavul, nu mai vrea să viseze că este treaz, vrea să se trezescă și să viseze - „vreau să fiu pur și simplu/ amară și rea și nebună” - vrea să se renască din sine prin cuvântul exprimat.

Cu drag,

poate că unul nu e trei, poate că trei sunt amândouă și între ele „conștiința” îți toatnă-n trup „gândirea nouă”;

departe de a-mi dori (nu mi-am dorit niciodată) să fiu „călăul care-ți ține predici” - :) - am să îmi permit numai să îți spun că am găsit deosebită această „dialectică” a înfrânării și a desfrânării;

oricum, îți doresc să ai grijă „cum conduci”: unii văd în orice mișcare, o dezolantă deplasare terestră, alții văd deplasarea prin cer; observ (și nu de acum) că tu ești unul dintre aceia care le vede pe amândouă și chiar și Noica îi admira pe aceia care „vedeau” cercuri;

concluzionând (în măsura în care „analiștii” vor considera că am comentat suficient), e încă o poezie în care Poetul, Liviu Nanu, un veritabil cronicar psihologic (printre altele), conferă comportamentului uman individual, guvernat de micile lui împliniri și neîmpliniri, bucurii și neaczuri, căutări și rătăciri - inclusiv rătăcirea de sine - un aspect antropologic universal.

„cine vrea să dobândească în viață recunoștința semenilor săi, acela trebuie să meargă în pas cui ei. Dar prin aceasta nu se realizează niciodată ceva mare”. (A. Schopenhauer)

Maria, Maria, speram (fără să îmi recunosc nici mie) că nu este atât de evident faptul că îl consider pe Virgil un „caz poetic”. Mai ales pentru că, uneori, îi „invidiez” reușitele, alteori îl „detest” pentru că, de exemplu, nu o înțelege pe Cristiana.
Și, gândindu-mă la Virgil (și cu ajutorul tău, pentru care îți mulțumesc), mi-a venit în minte una dintre multele ziceri ale lui Bacon: „Este un semn sigur al unui spirit demn și nobil, când o onoare îl face mai bun.”

Fie, dar, onorat, poetul Virgil!

interesantă abordarea ta \"filosofică\"; posibil să nu am dreptate, dar cred că, pentru a suprima cantitativ diversitatea, era mai potrivit \"cuvintele erau litere\", \"literele erau idei\". În rest, numai de bine.
Cât despre subtitlu: tu-i ousia ei de roată infinită :).

Cu respect,

anghelina, draga mea,
pe cuvânt că ai dreptate,
dar să rogi pe cineva
să ți-l tragă mai în spate.

cântă, iov al mușuroiului uman!

Cu prietenie,

\"rezonanța\" ușilor paralele cu eternitatea sau cu singura clipă de față; simetria e dată de analogia macrocosmos - ușa principală, intrarea pentru oaspeți - microcosmos - ușa secundară, ușa din spate, folosită de \"familie\" sau, uneori, de \"personalul de serviciu\"; este ușa care \"deschide\" spre curtea interioară, spre grădina din spatele casei, spre intimitate, spre înțelegerea valorilor \"proprietarului\" care el însuși a intrat și urmează să iasă în acorduri de clopot.

Cu respect,