Poezie
Cântec
1 min lectură·
Mediu
de câte ori mi-ai zis ți-au spus că tu nu esti eu si că nici nu-ți pasă
am aruncat cuvintele pe geam și am venit să te îmbrățișez
nu m-ai așteptat cum nu mă aștepți niciodată si nici nu
măcar că toți fulgii de nea înfloriseră a dragoste pentru tine
încă nu era timpul pentru o nouă cădere îți doreai cu foc
să mă vezi răstignit înțelepțindu-ți fruntea cu riduri
renaște renaște cântă-le bucuria
alungă-ne și primește-ne înapoi mai nesmeriți ca niciodată
strig pentru ca glasurile mele să trezească revolta nisipurilor
furnici cu mușuroaie în spate căutându-și lumina
aleargă aleargă și vestește-le freamătul
niciodată nu mi-ai plans marginea hainei ca acum
mizerabila-mi revoltă îngropată în cine știe ce valuri de scrum
doar tu mi-ai rămas numai tu mi-ai fost vreodată
și eu nici nu știam că mângâierile mi te dezbrăcau de întuneric
o lumânare doar și e de ajuns să gonească tot întunericul
Nu e minunat cât de mici și totuși?
043
0
Cu prietenie,