(La urma turmei)

acum plec din poem e mult prea multa liniste aici vroiam sa mai spun doar ca
am murit decent la 33 de ani
cand lumea se astepta mai putin
Biserica s-a spart in doua a inceput sa ploua strasnic
tuna fulgera la marginea lumii
De atunci pamantul s-a transformat intr-o mare baltoaca
In care Dumnezeu inoata cu placere
Alaturi de fratii sai de cruce.

- nu poti sa treci indiferent pe langa versurile astea care vin si incheie atat de frumos haina destainuirilor de mai sus.
- nu poti sa nu zabovesti macar o clipa prin gandurile acestui incomod interlocutor

spunea Arghezi: \"Dumnezeu nu se arata pe toate potecile odata, el apuca pe una si merge intr-o singura parte, acoperit si descoperit cateodata de salcii\"

felicitari, d-le!
Sarbatori fericite si un An Nou mai bun!

M-am odihnit domnule omule intre versurile acestea. La matale in comuna versurile cresc pe gard, aduna simboluri, ploua frumos si cand ninge, se aduna gamada, cer varf, se intind pana la mine, ma spala pe picioare, apoi te spala pe picioare, vezi tu se simte ca dau bine la radacina de bard, iar ludicul amarui, di-amantele care fac cu ochiul in joaca de v-ati ascunselea simbolurilor, a trimiterlor, si a altor soferi ai cuvantului facand exercitii de dexteritate mi-au picat asa de neasteptat ca m-am dus la arhiva sa te citesc si m-am intors sa fac recomandarea asta tuturor.

Poezie care, dinspre interpretul care încerc să fiu, se scrie și se citește cu un \"ochi interior\", decelată între sinceritate și delir eretic, intersectare de la \"marginea\" căreia se întrezărește diversitatea existenței care precede Nimicul.
Dincolo de verbalizarea resemnificată estetic, încântă alteritatea numerică, în care eu-l, devenit \"cifră\", are propriul limbaj și propria \"cheie de interpretare\".
Inexprimabilul și, totuși, nediferențaitul dintre ființe nici nu putea fi mai bine redat decât de transpunerea în simboluri poetice a însăși Iubirii, care devine, astfel, singurul raport cu divinitatea căreia i se respinge orice \"tipologie\", oricare altă convenție cu caracter uman.
Prin urmare, Viața e Nuntă, e Destin, nimic nu există acolo unde nu există \"ethos\", precum nu poți fi om dacă nu există \"eros\".
Fatalism și resemnare, înțelegere și asumare, semnificare și resemnificare - iată marea dramă a omului devenit limbaj.

Cu respect,

pana vine \'di-amanta\' imi permit sa las si eu un gand de apreciere in linistea asta prea mov, nu?,

textul impresioneaza prin aceasta incercare de empatie cu eternitatea, un vers elastic, un puls nevrotic, un lirism amarui;
si mai este acolo ceva din cineva din cineva;

nu sunt de acord cu finalul, dara asta e alta poveste;

este unul din cele mai tulburatoare texte de \"sezon\" desi nu e (doar) de sezon il recomand si eu cu apreciere;