exil în neverland

Un poem al sonorităților grave, melodice, al lirismului ludic (dacă nu e forțată sintagma). Un spectacol existențial. Reiau ideea lui Claudiu și salut poezia.

poate că unul nu e trei, poate că trei sunt amândouă și între ele „conștiința” îți toatnă-n trup „gândirea nouă”;

departe de a-mi dori (nu mi-am dorit niciodată) să fiu „călăul care-ți ține predici” - :) - am să îmi permit numai să îți spun că am găsit deosebită această „dialectică” a înfrânării și a desfrânării;

oricum, îți doresc să ai grijă „cum conduci”: unii văd în orice mișcare, o dezolantă deplasare terestră, alții văd deplasarea prin cer; observ (și nu de acum) că tu ești unul dintre aceia care le vede pe amândouă și chiar și Noica îi admira pe aceia care „vedeau” cercuri;

concluzionând (în măsura în care „analiștii” vor considera că am comentat suficient), e încă o poezie în care Poetul, Liviu Nanu, un veritabil cronicar psihologic (printre altele), conferă comportamentului uman individual, guvernat de micile lui împliniri și neîmpliniri, bucurii și neaczuri, căutări și rătăciri - inclusiv rătăcirea de sine - un aspect antropologic universal.