Vasile Munteanu

din punctul de vedere al \"pinguinilor roz\" (a se citi Dorin Cozan); deocamdată,

dați-i Elenei, albe, cuvântul spre purtare...; la bună (re)găsire :).

mulțumesc pentru lectură și pentru apreciere; prin sondaj, Diana, prin sondaj (poate... 6/49 :) ).

Silviu: da, conștiința... acest animal straniu; mulțumesc pentru semn.

Anni: o să scriem împreună primul tratat de \"poezie proz_elitistă\" :); mulțumesc pentru \"îndoitul\" semn al zilei de azi.

(mulțumesc, Ela)

Anni: nu pot să te contrazic, \"vitalitatea\" este un atribut esențial... :); mulțumesc pentru semn.

Răzvan: dincolo de geamul aburit nu poți privi decât ștergând aburii cu palma...; mulțumesc pentru lectură și pentru interpretare.

Elis: nu știu dacă întâmplător sau nu, găsești forțate tocmai versurile pe care le subliniează Răzvan; mulțumirea mea vine din faptul că, oricum ar fi, ele nu trec neobservate :); dacă \"textul funcționează în rest\", ce pot să spun, regret că am ratat \"funcționalismul\" :); îți mulțumesc pentru lectură și părere.

viii îngropați devin fantome ale trecutului prin morții dezgropați; somn, trudă, hrană... desigur, viața e frumoasă.

mulțumesc pentru semn.

Silviu: dezechilibrul nu poate aparține vidului...; mulțumesc pentru lectură și semn

Anghel: îți mulțumesc; atât pentru apreciere, cât și pentru observațiile pertinente; poezia (aceasta, dar și altele de până acum) e ne-măsurată; poate, secând într-o zi izvorul, așezat în albia lui, voi număra și pietrele; îți promit că le voi număra așa cum tu spui: \"de mai multe ori răspicat\".

Vasile: știu și eu, tizule, dacă se poate depăși cu adevărat copilăria? mă tem că am să spun o enormitate, dar aceia care afirmă că și-au depășit copilăria probabil că, în realitate, nici nu au avut parte de una, ci numai de \"durata\" ei; mulțumesc pentru lectură și semn.

și numai deșertul necuprins își șuieră nisipiul, scuze

navigatori

navigatorii printre lucruri solide, printre \"esențe\" lipsite de \"adâncime\", ne îmbătăm de iluzia mersului pe apă...

și într-o zi, fără ca măcar să băgăm de seamă, corabia de sub noi devine cămilă, cămilei i se albesc și ei oasele în soare și numai nisipul deșertului necuprins își șuieră nisipul printre degetele picioarelor noastre deja ostenite.

și când te gândești că totul începe ca o poveste spusă de sărbători la gura sobei...

cu plăcerea lecturii,

răspunzând cu o mulțumire: prin locurile în care am copilărit eu, oamenii spun cam așa: când nu ți-a mai rămas nimeni de înmormântat, înseamnă că ai trăit destul...

pierderile sunt întotdeauna ireparabile, dar și \"trestia\" asta denumită om (sisif pre numele lui de domnișoară) multe greutăți poate să ducă (de unde și \"nu-i da omului cât poate...\"); în definitiv, soluția este inevitabil una bivalentă: te oprești sau mergi mai departe.

univers al claustrării, obscur al plecării amânate, de ce nu, frământare a unei speranțe nemărturisite; totul sub un unghi (perspectivă) la limita internului și a alternului.

cu plăcerea lecturii,

nici măcar emoție, tizule, nici măcar; în vița oricui se întâmplă nopți în care doar ideea contează; ceea ce mă face să amintesc aici de observația lui Croce, anume că în sălile de concert germane există inscripția: \"Interzis cântatul împreună cu cântărețul\"...

mulțumesc pentru semn și pentru (în)călcare.

pentru mine (deci nu pentru tine :) ) abia Elian este (pseudo)numele tău de ființă; poetică, evident; ceilalți sunt; oameni, evident; așadar: de la tine s-o fi văzând elian, dar la mine se vede cum văd eu, adică Elian.

în ceea ce privește basca artistului (de teatru), înclin să îți dau dreptate; măcar pentru că am auzit că haina face pe om; dar eu nu cred; pe haină cine o face?

Elian, spune-i eLian-lui că, pre limba mea, ființele se scriu cu majusculă; mai spune-i că piticii din împărăția mea (convențional denumită creier) au convenit că, deși greu de încadrat, ești o creatură poetică; cât despre bască, dă-mi voie, ca drept purtător ce mă aflu, să mă mainfest asupra ei așa cum consider de cuviință; descoperit și desculț, de exemplu, se intră într-un templu... teatral, prea teatral gestul de a izbi basca de podele...

Liviu: când părăsești limbajul comun, riscul echivocului este inevitabil; îmi cer scuze că am vrut să recurg la o figură de stil pentru ca, generând TENSIUNE între titlu și conținutul comentariului, să transmit că am găsit poezia ta (prezenta, ca și multe dintre textele vechi aflate încă pe site, retrase sau publicate) o reușită poetică.

pentru exemplificare: n-o fi Roșiori port, dar stuful nu crește numai la Chilia; precizare: cine nu știe despre ce este vorba nici să nu își pună întrebări. :)

cu aceeași apreciere,

Liviu Nanu e bun; Liviu Nanu e enervant de bun; accesezi pagina lui, citești... tragi (invariabil) concluzia: bun (și textul, nu numai Liviu Nanu); dar la ce mă așteptam?!

Liviu Nanu e trist; rareori Liviu Nanu e înfiorător de trist (ascunzându-și stările în spatele merceologiei poetice, știință care, nu există, dar pe care el are de gând să o breveteze peste vreo 50 de ani; deocamdată culege material și face statistici).

când Liviu Nanu e nostalgic, vorba lui Elian, politicos este să intri cu basca într-o mână și cu pantofii în cealaltă; nu din motive de igienă, ci din motive de liniște și de rezonanță.

\"nu ești normal, sau visezi?\"; cine vrea să îi tulbure perenului elev Nanu Liviu înțelesurile ar trebui să elucideze inițial rostul acestor virgule...

cu apreciere,

iartă un răspuns pe care zăpada din inima Făgărașului nu îl putea face auzit la timp; mulțumesc de urare: \"am fost am văzut am păscut\"; Lumină și ție; Lumină și lor.

Paul: aprecierea unui persoane înzestrate poetic este recomandarea potrivită; pentru care îți mulțumesc.

Vasile: a recunoaște că există un zid la care Poezia (sau unii reprezentanți ai ei...) poate (pot) fi așezată (așezați) legată (legați) la ochi, înseamnă a recunoaște autoritatea plutonului de execuție; pentru mine, nimeni nu este autoritar în Poezie; aceia care se pretind sunt simplii veleitari; cuvinte vechi sunt uitate, limbajele mor și verbul lucrează mai repede (nu implicit mai bine) în aceia care vorbesc decât aceia care tac; nici unul dintre noi nu va pune punct acestei rostiri, cum nici o tăcere nu ne va împlini ca oameni; cuvântul meu a fost sădit în mine de aceia care au murit în Poezie, deci socoteală acelora voi da; puțin îmi pasă de viii care se cred un fel de Cătălin Botezatu ai literaturii; cât despre vasul acela, spuneam undeva: \"spărgând ulciorul upanișadic ce rămâne din el?/ forma vasului contopindu-se cu spațiul fără de forme/ cât de frumoasă poezie a mecanicii cerești newtoniene\"; dincolo de plin este un plin mai mare...; mulțumesc pentru cuvântul tău (din) nou.

George: domnului munteanu îi place să i se spună Vasile :); mult mulțumesc pentru în_semn.

Romulus: și eu subscriu; Valery, de exemplu, era convins că muții exprimă adevărul; mulțumesc pentru lectură și pentru semn.

iertat fie-mi păcatul banalității, Mihai, și dator în altă viață celor cărora le-am înșelat așteptările.

asemenea,

Ela: mulțumesc pentru lectură, interpretare și pentru apreciere.

Mihai: viața însăși este, după cum tu spui, un \"kitsch\"; dacă ai parte de altceva, mă bucur pentru trăirea și creația ta \"originale\", dar permite-mi să nu te invidiez pentru o simpllă iluzie; cât despre societate, greșești din nou (sau, mă rog, cum tot tu spui, \"te repeți\"...) - ea nu este o \"frustrare\", ci este o stare; am să te las pe tine să remarci nuanțele; te asigur că ele nu sunt numai de ordin lingvistic; în altă ordine de idei, îți mulțumesc pentru prezență și pentru semn.