de ce nu mai vreau să fiu visător

Liviu Nanu e bun; Liviu Nanu e enervant de bun; accesezi pagina lui, citești... tragi (invariabil) concluzia: bun (și textul, nu numai Liviu Nanu); dar la ce mă așteptam?!

Liviu Nanu e trist; rareori Liviu Nanu e înfiorător de trist (ascunzându-și stările în spatele merceologiei poetice, știință care, nu există, dar pe care el are de gând să o breveteze peste vreo 50 de ani; deocamdată culege material și face statistici).

când Liviu Nanu e nostalgic, vorba lui Elian, politicos este să intri cu basca într-o mână și cu pantofii în cealaltă; nu din motive de igienă, ci din motive de liniște și de rezonanță.

\"nu ești normal, sau visezi?\"; cine vrea să îi tulbure perenului elev Nanu Liviu înțelesurile ar trebui să elucideze inițial rostul acestor virgule...

cu apreciere,

Dana, vorbeam cu un prieten, zilele trecute și constatam cu oarecare tristețe că cititorul de azi găsește din ce în ce mai puțin sentiment în poezie, din ce în ce mai puțină emoție, și aia, disimulată foarte bine. Și atunci se îndreaptă spre poeții din secolul trecut și regăsesc acolo și emoție și idee. Poate ăsta este și motivul pentru care nu se cumpără poezia de azi, cărțile se prăfuiesc prin rafturile librăriilor, iar site-urile de profil nu reușesc să dea o direcție clară, în ciuda manifestelor de tot felul. Rămîn la părerea că tot ce se publică în spațiul virtual este experiment mai mult sau mai puțin reușit.

nu există cititori de azi și de ieri, nu există frontiere și limite decât în imaginația noastră, eu cred încă în lucrul acesta și când îți spun asta sunt la limită, la pământ, la podea, nu vreau să știu și nu vreau să cred că poeții adevărați și poeziile lor mor într-o zi, asta nu se întâmplă, eu trăiesc(încă)în secolul acesta, am să scot încă o carte în curând, nu se va vinde, asta nu înseamnă că nu exist sau că experimentez, că nu respir și trăiesc, eu cred în cititorul perfect, ăla care citește și tace și bagă la cap, eu cred în puterea de spune cu voce tare că da, sunt un poet, nu înțeleg în lumea asta virtuală, teama, frica și experimentele, eu știu că sunt un cititor care trăiește în secolul acesta și dacă aș găsi o carte scrisă de tine în oricare librărie reală aș cumpăra cartea și asta îmi e îndeajuns

pentru că eu sunt un poet viu și un om(cititor) real nu virtual

cam atât

Dana, pe mine m-a luat valul, și în loc să-ți spun că prezența ta m-a onorat, am debitat tot felul de prostii. Ideea era că în palidele mele demersuri lirice, încerc să fiu sincer și să transmit o emoție. Uneori reușesc, alteori nu. Pentru mine asta face diferența dintre poezie și un alt fel de text, gînduri de exemplu. Mă mai joc și cu metafora, sau mai degrabă ea se joacă cu mine, cum făcea Creangă cu mîțele. Eu recunosc faptul că îmi place să experimentez, dar de multe ori am surpriza ca un text scris direct în fereastră, să fie mai bine primit decît altele, mai elaborate, de obicei revin de mai multe ori pe texte. Probabil cititorul simte sinceritatea discursului și emoția, iar avantajul site-urilor este feed-back-ul și comunicarea. Despre cărți numai de bine aș spune, și mie mi-ar face plăcere să citesc o carte scrisă de tine, așa cum am în bibliotecă peste 60 de volume ale colegilor de site. Păcat că librăria virtuală nu funcționează așa cum ar trebui, la cei 20.000 de membri, nici n-ar trebui să existe cărți pe stoc, și aici poate am partea mea de vină, a fost ideea mea, proiectul meu. Dar aici, pe agonia (cu unele excepții) lumea vine mai mult pentru socializare, pentru comunicare, partea strict literară parcă ar rămîne undeva, în fundal. Promite-mi că mă anunți cînd vei face lansarea, eu dețin recordul la participări, cred că am fost la cel puțin 17 lansări ale colegilor de pe agonia, îmi sînt dragi cărțile și oamenii care le scriu.
Ted, onorat de prezență, am înțeles mesajul, în ciuda titlului :)

pentru Vasile Munteanu, se scrie elian nu Elian și basca nu se ține mână se aruncă la podea cu un gest larg, majesuos și impecabil

Liviule, rezonez cu ceea ce spui tu aici: \"cititorul de azi găsește din ce în ce mai puțin sentiment în poezie, din ce în ce mai puțină emoție, și aia, disimulată foarte bine.
Și atunci se îndreaptă spre poeții din secolul trecut și regăsesc acolo și emoție și idee.\"

Pai cum sa nu fie asa, de vreme ce criticii de azi promoveaza a-lirismul? E logic sa ajungem aici.

Poezia a fost la inceput emotie pura.
De aceea nu putea fi exprimata prin niciun alt gen literar.
Am ajuns sa ne ascundem in spatele cuvintelor, de teama ca vin vanatorii de lirisme...

Dar psihanaliza a mai identificat o cauza a diluarii emotiei in arta: societatea occidentala insasi cenzureaza exprimarea libera a sentimentelor, care sunt refulate si nu se mai pot deversa decat atunci cand barierele inhibitoare cad, de pilda, prin droguri.
De aceea e atat de importanta betia (ca dezinhibare) pentru inspiratia poetica...
:)
Dar ar trebui niste eseuri elaborate pentru a dezvalui mai bine articularile dintre emotie, poezie si betie.
Ceea ce Khayyam, Li Tai Pe si Hafez stiau mai bine.

Iacob, ai dat pagina mai departe și bine ai făcut. Ai dreptate, un rol, îl are și critica, și chiar foarte important. Cititorul rămîne de cele mai multe ori derutat citind un poem recomandat de critică. El rămîne surprins, își zice în sinea lui \"ok, înseamnă că e un poem bun, criticul X sau Y îl laudă, apare și în R.L. sau Luceafărul, nu sînt eu în stare să-l pricep, mă duc la clasici, acolo e nivelul meu\". Despre beție, am scris și eu ceva într-un comentariu mai vechi, mult prea vechi pentru a-l mai sta să-l caut. Acolo spuneam că poetul trebuie să fie într-o anumită stare de spirit pentru a putea scrie ceva deosebit. dacă starea aia nu există în mod firesc, atunci o poate autoinduce prin drog. Iar cînd spun \"firesc\", de fapt greșesc, e vorba de cele mai multe ori de stări patologice, eu nu am văzut pînă acum un poet de geniu să fie normal la mansardă.

Elian, spune-i eLian-lui că, pre limba mea, ființele se scriu cu majusculă; mai spune-i că piticii din împărăția mea (convențional denumită creier) au convenit că, deși greu de încadrat, ești o creatură poetică; cât despre bască, dă-mi voie, ca drept purtător ce mă aflu, să mă mainfest asupra ei așa cum consider de cuviință; descoperit și desculț, de exemplu, se intră într-un templu... teatral, prea teatral gestul de a izbi basca de podele...

Liviu: când părăsești limbajul comun, riscul echivocului este inevitabil; îmi cer scuze că am vrut să recurg la o figură de stil pentru ca, generând TENSIUNE între titlu și conținutul comentariului, să transmit că am găsit poezia ta (prezenta, ca și multe dintre textele vechi aflate încă pe site, retrase sau publicate) o reușită poetică.

pentru exemplificare: n-o fi Roșiori port, dar stuful nu crește numai la Chilia; precizare: cine nu știe despre ce este vorba nici să nu își pună întrebări. :)

cu aceeași apreciere,

elian e un pseudonim, numele meu de ființă e Dana Banu, recunosc, uneori sunt o creatură aproape poetică,

despre bască...a mea e naturală și întru\' totul teatrală, mă reprezintă

dragi editori, vă rog eu, nu mă aruncați în offtopic, promit că nu mai fac:))

Liviu Nanu, scuze, gata, am plecat nu mai vin, promit, jur pe bască:)

de fapt doar asta mai vrei
sa ramai visator
ca sa ramai tu
daca asta inseamna sa lasi emotia sa iasa bruta si neslefuita si totodata sa o si intalnesti in altii
e normal ca cititorul apreciaza sinceritatea discursului in detrimentul fasonarii dupa toate regulile artei

eu n-am inteles prea bine de ce domnul nanu nu mai vrea sa fie visator, am inteles doar ca are o restanta cam lunga la taxe si impozite, ca obisnuia sa umble cu capul in pamant pentru ca picioarele refuzau aceasta responsabilitate, ca are relatii amicale cu persoane cu trecut controversat , dar harnic in obtinerea celulozei atat de necesare ziarelor de la chiosc si ca odata, de mult, cerul putea fi privit fix in ochi, fara sa-ti vina sa plangi

pentru mine (deci nu pentru tine :) ) abia Elian este (pseudo)numele tău de ființă; poetică, evident; ceilalți sunt; oameni, evident; așadar: de la tine s-o fi văzând elian, dar la mine se vede cum văd eu, adică Elian.

în ceea ce privește basca artistului (de teatru), înclin să îți dau dreptate; măcar pentru că am auzit că haina face pe om; dar eu nu cred; pe haină cine o face?

romy - m-ai ghicit, onorat de comentariu.
noemi - nu m-ai ghicit. Aici trebuie să dezvolt ideea. Îmi spunea un critic literar că indiferent de text, poate să scrie despre el de bine, de rău sau neutru. Iar cititorul poate să-și dea și el cu părerea la fel. În funcție de sensibilitate, desigur, de lecturi, de starea de moment ș.a.m.d. Dacă vrei luăm cea mai frumoasă poezie și o facem praf. Te bagi? Eu cred că poezia poate fi comparată cu un puzzle. Luată pe bucăți nu-ți transmite nimic, dar văzută în întregime poate fi ceva de capul ei. Dacă ție nu ți-a transmis nimic, este evident, vina mea. Dar nu pot împăca pe toți, tocmai de aceea spuneam că am un segment restrîns de cititori, cu care intru de obicei în rezonanță.

esti un un Visator, definitiv si irevocabil, stiam prea bine asta, dar n-am rezistat tentatiei intepator delicioase de a te pune (putintel) la proba....
ce vrei, am si eu dreptul la metehne femeiesti, din cand in cand...:)))