Poezie
cartea de imobil a lui Gyges
(cronică republicană.ro)
1 min lectură·
Mediu
10 uși pe stânga/10 uși pe dreapta
bloc împeșterit cu susu-n jos –
care adevăr și care soare?
platon a fost mare mincinos
toată viața am sperat să urc o scară
dar mă ispitește liftul tot mai des
și pornit spre păsări mi se pare
că din aer în pământ eu ies
țevi cu trup de șerpi întortocheate
șobolani cu rât de porc mistreț
gingii vinete rânjind la fiecare ușă
puradei cu părul nespălat și creț
miros de tămâie și de naftalină
molii otrăvite pe icoane
damfuri dulci grețoase tronca-tronca
plasticul din tocul unor dame
parc-ar fi un cimitir în care viii
au fost îngropați orizontal
însă apa când se scurge din veceuri
le revarsă cerul la canal
voi ieși... spre cine? nu contează
zeul invizibil nu ne vede
camuflând pereții-n calendare
sub atâția sfinți cuvântul pierde
023.538
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “cartea de imobil a lui Gyges.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/242356/cartea-de-imobil-a-lui-gygesComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Viața se diluează într-o atmosferă funestă și funerară, populată cu animale imunde, se amestecă cu moartea și pasta omogenă formează substanța cu care se modelează vii îngropați într-un “cimitir” existențial.
0
viii îngropați devin fantome ale trecutului prin morții dezgropați; somn, trudă, hrană... desigur, viața e frumoasă.
mulțumesc pentru semn.
mulțumesc pentru semn.
0
