Vasile Munteanu

nu mor caii când vor criticii...

poetul ca un planton lângă liniștea bocancilor...

neexprimatul spune chiar mai multe.


cu plăcerea lecturii,

mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru (fel de fel de) cuvinte.

vă mulțumesc pentru semnul de lectură.

Nicolae: asemenea.

Dorin: (de)cad, deci (ex)ist

Tizule: toate-s vechi și nouă toate...; mulțumesc mult pentru cuvinte.

Cornel: tu ești supărat pe mine, bag seamă - mă numesc Vasile (Munteanu); cât despre diferența invocată de tine... aparține Poeziei, această femeie frumoasă, care îl ridică pe bărbatul de lângă ea în ochii privitorului; însă ea, cum bine se știe, azi a fost pe la mine, ieri pe la tine, mâine cine știe la cine va găzdui...; mulțumesc; cu reciprocitate.

mulțumesc, George, pentru un dincoace, dar, mai ales, pentru un dincolo de cuvinte.

mulțumesc George, mulțumesc Dorin (atenția ta din ultimul timp mă onorează).

plăcut surprins că mai lasă cineva semn la \"poezia cu rimă\".

\"(...) adevărații înțelepți (...), adevărații cunoscători ai naturii umane, au considerat pur și simplu inutil să scrie ceva pentru posteritate (...) s-au abținut toată viața (...), de la orice manifestare în public\"

nu contrazice textul în sine ideea de la care se pornește?

mulțumesc celor văzuți (on-) și celor nevăzuți (offtopic) pentru cuvinte.

Dorin: mod de propagare a erorii: zvonul...

Luna: \"foaie verde foi ca vița/ pe-aici curge dâmbovița\" (folclor)...:)

Mihai: uneori, rolul unui text e numai un pre_text (în cazul dat, cel semnalat de tine)

George: subscriu celor exprimate.

încă o dată, mulțumesc.

de fapt, ceva este urât în inima celui care urăște...

și, pentru îndulcirea \"ochiului din afară\", numai obiectivat în versuri, Poetul renaște, se reactivează emoțional.

cu plăcerea lecturii,

efectul pe care îl au asupra personalității...

îmi cer scuze

rodul unei (pre)dispoziții în cadrul căreia ereditarul e incorigibil, iar dobânditul ține de conjunctural...

însă rezultatul, uneori, implicit cazul de față, poate fi remodelat prin efort personal, anulându-se efectul pe care îl are asupra personalității ereditatea, habitatul, educația.

ispita majoră: un astfel de om sfârșește a se crede creatorul voluntar al propriei ființe.

spectacol: realitate vs interpretare.



cu plăcerea lecturii,

mulțumesc răgazului vostru de cuvânt și scormonirii întru sensuri.

poate că, uneori, oamenii o iau înaintea cuvântului; când tânjești la puritatea poeziei, pozitivismul și formalismul nu sunt totdeauna instrumente potrivite; dimpotrivă, sunt ancore ale unui prezent fad prin necesitate, masticabil și eliminabil fiziologic; da, limbajul se poate învechi, Poezia nu.

am citit-o și în așezare clasică și nu mi-a displăcut; cred că ai dat prea mult obol cezarului (con_temporanilor).

e atitudinea

și, când mă gândesc la faptul că, din cauza v9 și v10 puțini vor comenta, eu, parafrazându-l pe clasic, îmi spun: \"nu știu alții cum sunt\".

însă nu întotdeauna atitudinea e resortul unei fericiri.

cred că mai puțin \"conceptual\" ar ajuta mai mult \"starea\" acestui text, autentică.

matinal,

nu puțini au fost (și îmi place să cred că mai sunt) aceia care au considerat că în prăbușire se întrezărește Cerul; paradoxal (sau tocmai de aceea), regula unei astfel de prăbușirii este una logică, ce respectă magia corespondențelor, psihologicului, ritmului și figurativului verbal; nu, nu suntem în fața unei oglinzi, dar suntem în fața unui tablou ce se deschide, în prezența unui suflet către care gura ține loc de poartă, iar ochiul loc de încuietoare; Pământul nu e un simplu atelier de forme și culori, dimpotrivă, acestea sunt amăgirile; numai lepădându-ne de ele, ca de propria ramă, vom percepe propriul cuvânt și propria muzică, vom atinge, dacă mi se permite, \"unisonul poetic\" .

cu plăcerea lecturii,

mulțumesc, Răzvan, pentru lectură și pentru semn.

mulțumesc tuturor.

tu vrei să mă lași fără cuvinte, Nia; au nu mai e măsura desăvârșirii moartea? :)

Cristina: despre Rucăr nu se poate minți; cel puțin, nu atunci când îl porți pe dinăuntru.

Leonard: deși nu se cunosc, uneori, oamenii văd cu aceiași ochi; iar asta mai mult se tace în cuvinte...

Sorin: mulțumesc pentru prezență și pentru cuvintele generoase.

mulțumesc, tizule, pentru lectură și pentru cuvinte.

Dana: ca întotdeauna, onorat de prezența ta; mulțumesc.

Petre: la fel de bine poate fi (și) un monolog; mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.

Gabriela: spun unii că tocmai cârcoteala ar fi esența progresului, deci... cârcotește, dar să o știm și noi; posibil să ai dreptate: metaforizarea, nici măcar atunci când e descriere cu mijloace proprii a unei realității comune să nu mai poată fi acceptată drept sinceritate; eu îmi asum acest risc; de ce? pentru că, altminteri, între o poezie și un articol de ziar bine scris nu ar mai fi nici o diferență; cât despre cele două versuri cre spui că ți s-au părut o forțare (lă-, la-, la-, la-, lu-) ele s-au vrut un fel de refren, mai precis, un bocet; oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru observații; nu știu dacă forțăm, dar trebuie să împingem mai departe :).

Carmen: un nasture încheiat în plus denotă, uneori, exigență; alteori, un nasture în plus descheiat denotă vulgaritate; suntem, iată, \"cumva\" între nasturi; mulțumesc.

Mihaela: \"vreme e pentru toate\"; mulțumesc.