calamea ciorlui

nu pot decat sa-mi plec capul si sa te felicit
curge atat de frumos, ca zbuciumul apelor prin cheile salbatice
e greu sa te egaleze ceva, Tedi
un text desavarsit
un poet pe masura

\"doar primăvara îl puteai zări printre aluni ca o dezăpezire de suflet
pândea săptămâni întregi clipa
în care mugurii izbucnesc prin lemn\"

te regasesc in acest poem; sigur ca acest pasaj este unul al fiintei tale, trait si respirat in intregime. bia

si sufletul ficiuoarului. de aici, dintr-un titlu in aromana si o trecere dincolo de varsta, asa trebuie citit poemul.

stii ca te citesc constant si ca te apreciez ca poet. asadar nu mai e nevoie sa spun ca si aici m-am oprit cu drag.

uite un poem despre imbatranire, un poem despre pierderea copilariei. de obicei multi scriu astfel de lucruri, trairile nostalgice de acest tip sunt intotdeauna dragi noua. ne coboram fiecare in propria pivnita cu amintiri si extragem fel si fel de intamplari si personaje. aici insa tonul e grav, autorum mizează pe imagini care sa seduca din prima, precum oglindirea cerului in apa

privit în apă cerul părea dintr-odată adânc
un vânt stelar îi sufla în fluierul piciorului atât de prelung încât iernile
șchiopăta asemenea unui urs ce a știut cândva să joace

aici nu-mi dau seama daca e un typo la șchiopata(u) sau e finalizat intentionat in suspans versul anterior, cert e insa ca are efect.

am mai remarcat numarul kilogramelor si setea care (a) fost.

din nou o nostalgie a acelor vremuri, cand probabil din cauza regimului de atunci, toti citeam pe rupte din lipsa de televiyor, din obisnuinta, din dragoste apoi pentru carte, era un altfel de formare atunci. vasile il stia pe de rost pe esenin atunci, ce folos, acum tot asa va ramane... sper sa nu m,a insel, insa ma gandesc nu la copilarie aici, ci la adolescenta cea frumoasa cu focuri de tabara, cu spirt trecut prin paine, cu chitara si focul vanat paraginit de vant... asa vad eu lucrurile..

pana la coada, ma mai gandeam la o chestie. scrierile acestea personale implica intotdeauna o nuditate, o deybracare pana la filtrul dens al sinceritatii. si acest lucru imi place mie aici. co poti activa mai multe niveluri ale sinceritatii, de la stadiul de realitate pana la cel de vis, si sa miyeyi pe ele. mie mi se pare, desi cu o usoara amaraciune, ca vasile ne spune bă, asta e, vroiam să fiu geniu, iaca va cant din fluierul piciorului si intelege-ti-ma dracului odata, atat pot.

reflectarea profunda a spatiului suportat de la un capat la celalalt.
dureri marcate sau ingnorate, ca un suprem necesar.
revendicare macar a iluziei ca traind ajungi sa te stii.
valoare si acuratete.

mulțumesc tuturor.

tu vrei să mă lași fără cuvinte, Nia; au nu mai e măsura desăvârșirii moartea? :)

Cristina: despre Rucăr nu se poate minți; cel puțin, nu atunci când îl porți pe dinăuntru.

Leonard: deși nu se cunosc, uneori, oamenii văd cu aceiași ochi; iar asta mai mult se tace în cuvinte...

Sorin: mulțumesc pentru prezență și pentru cuvintele generoase.