National Hate

Acest text te remarca ,iti scoate in evidenta realismul inlantuit in tine,simplitatea cuvitelor mirifica cliseul expus din acest poem,in launtrul tau se intampla ceva..eu unul am observat!
Cu stima Radun

deși cred că ura este un sentiment care anihilează toate gândurile frumoase, aici sunt de acord cu revolta ta interioară. cu sinceritate,

Capitala moldovenilor este Iași. Chișinăuul, precum bine se știe pe plan local și internațional, este capitala Republicii Moldova. Frate Cornel Ștefan, a-i urî pe moldoveni \"pentru limba lor\", care nu-i decît limba română, ar însemna să-i urăști pe Miron Costin, Ureche, Asachi, Conache, Alexandri, Creangă, Eminescu, Mateevici, Topârceanu, Sadoveanu, Gr. Vieru, Aurel Dumitrașcu, Em. Galaicu-Păun, ca să trec doar așa, pe deasupra ultimelor dicționare ale scriitorilor români...

În rest, poemul tău are apucături de poem bun: incită, provoacă, testează, debusolează („urăsc dimineața în care se trezește și prostul / și poetul /și românul”), frapează (urăsc inginerii care scriu poezii / și psihologii care nu se bărbieresc”), face mintea trează („îi urăsc pe cei care nu știu decât să muncească /iar noaptea / nu știu decât să sforăie printre betoane și sfinți”), ba chiar și detronează („îi urăsc pe țigani pentru că știu să fure / spre deosebire de români care știu să tacă”), ca să nu mai zic, virgulă, că ameliorează: „urăsc figura lor de stil” Deci, cam asta era. Oricum, sînt chestii reparabile. Te asigur!

iti spun ca o parere tertminata cu o gluma (ca ce spui tu se poate privi si cu da si cu nu, in egala masura, si serios si cu umor) asta, cum s-ar zice ante-commo din antescriptum. Ura este copilul dragostei neimpartasite (daca nu cumva o fi chiar geamana ei) si de aici zic ca tu ai iubit fara masura. si daca le-ai cam iubit pe toate, zic sa inveti sa faci noduri alunecatoare... ca sa nu doara... :))))) Exista unul numit 8 alunecator pana la Infinit...

Radun,

înlăuntrul meu se întâmplă același nimic care se întâmplă înlăuntrul fiecărui om; e aceeași realitate care ne orbește sau ne întunecă pe toți. conștientizarea ei o resimțim (însă) în cele mai indecise momente, atunci când (se pare) hotărâm o anume atitudine (repetabilă până la obsesie).

cezara,

nu știu dacă există (cu adevărat) gânduri frumoase sau bune, știu doar ca acestea pot fi mici sau mari; știu doar că ura este un anestezic care poate paraliza (mult sau puțin, rapid sau lent) fărâma de rațiune.
cât despre revolta mea: prefer să fiu și prost și român și poet în casa mea, să mă consolez cu gândul (mare sau mic) că nu deranjez prostia și România și poezia altora.

vă mulțumesc pentru trecere și pentru citire.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

domnule Popa,

poemul meu cu \"apucături\" are o adresabilitate precisă (din umilul meu punct de vedere). Sunt realități care nu-mi folosesc, pe care nu le caut și pe care nu le vreau; din contră, mă deranjează toate aceste desfășurări de zile naționale (ostentative), toți acești vecini tradiționali, toți acești moldoveni de peste Prut (căci despre ei este vorba) și toate celelalte elemente (mai mult sau mai puțin) sociale.
\"Chestiile\" se repetă tocmai pentru că sunt obsesii la nivel de masse.

domnule Popovici,

mă întreb, din acest zâmbet, răsucindu-mă în jurul cifrei 8, unde s-ar situa virtutea (și cum s-ar numi ea?) dintre glumă și seriozitate; mai multă glumă și mai puțină seriozitate? mai puțină glumă și mai multă seriozitate? cine știe?...și care-i măsura?

sunt onorat de prezențele domniilor voastre.
vă mulțumesc pentru trecere și pentru citire, domnilor.

cu respect, Cornel Ștefan Ghica

de fapt, ceva este urât în inima celui care urăște...

și, pentru îndulcirea \"ochiului din afară\", numai obiectivat în versuri, Poetul renaște, se reactivează emoțional.

cu plăcerea lecturii,

masura-i in punctul de echilibru care-i o poveste cu multe variabile si cu foarte multe conexiuni. nu exista retete... asa cum bolnavi sunt mai multi de cate boli figureaza in retetarul armatei albe al medicilor...

prea multă ură și la propriu și la figurat, redundant, voit șocant, neprelucrat

e o modă deja ura asta, sunt mai puțini cei care iubesc decât cei care urăsc, eu mă bucur să fiu printre cei puțini

numai bine, vecine, numai bine

și nu te mai urî atâta, nu meriți, părerea mea

salut

maestre,

În opinia mea, TOTUL este bovarism …sau nu există (DELOC) bovarism. Nu sunt convins că omul poate, nemulțumit de realitatea propriei sale condiții, să își făurească o personalitate fictivă. Nu sunt convins că omul poate fi altceva decât ceea ce este (sau pare). Natura sa (sau naturalul său) cuprinde genetic orice posibilitate de manifestare, de aceea (cred eu) putem „mima” (mai mult sau mai puțin) altceva-ul.
De fapt, ceea ce suntem (în percepția noastră imediată) este un cumul de factori externi, o sumă a ceea ce „iese” din noi, pentru că „a priori”-cul și „a posteriori”-cul sunt, în umila mea părere, sensuri, și nu esențe; iar sensurile nu pot decât să exteriorizeze (la un moment dat), să iasă, să depășească o „limită” fals creată.
Revenind la text și la com-ul domniei voastre, aș păstra (doar) ideea de experiment, mai mult stilistic, decât tematic. Este un sentiment (sau un cumul de senzații precise) pe care am încercat să-l văd și din „exterior”; și fiți sigur că această ură (în general) nu cuprinde și particularul.

onorat de prezența dumneavoastră.

cu respect, Cornel Ștefan Ghica

domnule Popovici,

Măsura ține, mai degrabă, de șansă (iar șansa e un element care trebuie înțeles dincolo de probabilități și variabile) decât de capacitate. Dacă ai șansa să nu te „îmbolnăvești”, atunci înseamnă că ai găsit un „sens” prielnic structurii tale exterioare, pentru că în interior capacitatea rămâne (nu știu din ce motiv) neexplorată, neprelucrată, în forma sa (aproape) primară.
Sigur că (întotdeauna) ne putem orienta (și aici intră multitudinea de factori cu „foarte multe conexiuni”) dar nu ne putem elibera (și aici eliberarea trebuie înțeleasă ca o putere de a ne „scutura” de inter-dependențe)


dragă vecină,

Întotdeauna am preferat o ură sănătoasă și sinceră unei iubiri bolnave sau false, pentru că ura este un sentiment cât se poate de simplu (nu implică multe elemente sau factori), pe când iubirea (așa cum o înțelegem și o trăim noi) este un sentiment care te obligă (prin structura „voit” complexă) și te face dependent de anumite manifestări.
(yo) aț spune altceva: că cel mai folositor ar fi să iubești acolo unde este nevoie de tine și atunci când este nevoie de iubirea ta și să urăști acolo unde este nevoie de ura ta și atunci când este nevoie de tine. Ambele sentimente trebuie să le înțelegi, să le stăpânești și să le dăruiești cu măsura rațiunii tale, suficient de mult și suficient de puțin. Treci dincolo de bine și de rău.

vă mulțumesc pentru trecere, pentru citire și pentru com-urile voastre.

cu respect, Cornel Ștefan Ghica