înger de fum

Frumoasă dezbrăcare de tine și de aripi mi-ai prezentat Cornele...
și totuși poezia ta m-a făcut să mă gândesc... oare întrebările merită puse? oare merită să stingem focul cu picături? și atunci oare cu fumul acesta nu ne înecăm?...

foarte bine punctată sugestie... multumesc de întrebare

cu drag,
Cristina

dezbrăcarea de zgomot, omul între aripi și fumul arderii filosofale, fereastra ca loc de închidere-deschidere... mi-a plăcut.

Dincolo de zbaterea în îndoială, cu răspunsuri arse în fumul deznădejdii, remarc simetria dintre incisiv și final. De asemenea, ambiguitatea primelor două versuri, pe care mie îmi place să le citesc așa: \"un om închis între aripi/ zâmbește în fereastră dincolo\".
Frumos text!
Cu stimă,
george pașa

\"incipit\" î.l.d. \"incisiv\"

cristina,
e o dezbracare de zgomotul unor aripi cu care nu ne putem obisnui. nu putem duce fericirea, inchisi intr-un zbor de fum.

florin,
ma onoreaza si ma bucura prezenta ta (cam scumpa la vedere) in pagina mea. marturisesc ca omu\' intre aripi arata precum un inger rastignit intr-o lume de fum.

va mutumesc pentru prezenta si pentru citire.

cu stima, Cornel Stefan Ghica

cuvantul \"inchis\" poate determina ambiguitatea fericirii. zambim incadrati intre divinitati obosite, intreband/raspunzand fara urme; doar distantele (si dimensiunile) mai creeaza urme - in rest oftam si ne dezbracam privind in fereastra....

cu stima, Cornel Stefan Ghica

Cred ca este intr-adevar important sa invatam sa zambim , chiar daca suntem prinsi \"dincolo\" si in felul acesta sa avem aripile cu care sa putem stinge orice fel de focuri , chiar prin picurare.

sunt obosit de-atatea paradigme care ne macina impreuna, separat, de-odata, de-o parte si de alta a unui pacat re-cunoscut pana la indurare. suntem atat de simpli (pana la urma) incat nu ne putem ridica nici (macar) pan\' la Dumnezeu.

neasteptata (si placuta) aceasta stea. nu prea sunt obisnuit cu \"inaltimile\" astea stelare.
sunt onorat ca tocmai dumneavoastra m-ati apreciat. va multumesc.

cu stima, Cornel Stefan Ghica

când totul e fum

ioana,
zambetul ne (poate) prinde oriunde; oricum suntem prinsi (deja) in zborul nostru intre aripi, ca niste ingeri de fum dezbracati (neincetat) de zgomote.

onorat de prezenta ta (pentru inataia oara) in pagina mea.

silviu,
semnul (tau) de frate l-am primit si l-am asezat. am zambit: singuratatea noastra e tot fumul care ne (mai) poate naste foc.
incantat de re-venirea ta, prietene

va multumesc pentru trecere si pentru citire.

cu stima, Cornel Stefan Ghica

Între tine și el, fereastra de fum,/ oprește o clipã o umbrã în drum/ și chipul ciudat sub giulgiu ascuns/ rostește un singur rãspuns… S-a mai spus…/ pãstreazã-n apus orice sens nepãtruns!/ Lasã-l acolo-n niciunde și treci,/ cenușa nu construiește poteci!

superbe versuri - mai ales \"cenușa nu construiește poteci!\"
am apreciat (in mod deosebit) acest \"raspuns prin fum\", venit din partea unui suflet prins , ca un contur, intre \"coloanele din Timpul in deriva\", coborand intr-un \"Timp epileptic\", aratandu-mi cum \"adoarme in Timpul ramas\" ingerul prin \"Casa din marginea lunii\".

onorat de prezenta. multumesc pentru tot.

cu stima, Cornel Stefan Ghica

potzitie ginduri despre zbor si singuratate, ai un ceva care atrage cititorul chit ca apoi iar se gindeste la moarte