dimineața îmi trece prin cap

Frumos, țeasta lui Yorik încă mai produce gînduri și spaime! Și tu le vezi!

... frumoase folosesti aici. ca de obicei :).
craniul a fost descoperit pt ca la timpul potrivit prin acel craniu nu a trecut un vierme.
/o lovitură de bici
acoperă distanța mai repede decât picioarele/

Un text logic, rațional, chiar și umpulutura (altă poveste) are locul său. De comentat ar fi multe, mult prea multe, Vasile știe să ne dea temă pentru acasă poezia. Am văzut mai multe căi de interpretare, mă bucur că le-am descoperit. Cred că mai sînt și altele. De aceea poezia devine matematică, soluța unică prin multiple metode de a fi descoperită. Figurile de stil doar creionează poetic textul. Cred că e și efort aici, spre perfecțiune.
LIM.

O săritură peste abis, care îmi amintește de cartea lui William Hodgson, \"The house on the borderland\". Mi-a plăcut mult penultima strofă!

nicidecum prin tine, căci ești prea-plin de complicații, chiar și când te trezești din somn. doar cele patru versuri care povestesc echilibristica umană ar mai putea da de înțeles că ai surprins vreodată splendoarea metafizică a oricărei dimineți. în rest, doar un balast, inevitabil de altfel, ce încearcă să acopere cu ieftină colonie de poezie duhoarea zilei ce-și trădează dimineața.

De reținut un singur vers, care salvează totul, inclusiv pe noi, de la marșul funebru al zilei: \"dorința de a ajunge înfrânge teama de a cădea\".

nu eu văd, Ioana, ci șarpele din mine; pentru că, da, uneori, otrăva pătrunsă prin ureche afectează timpanul; o astfel de otravă nu este letală, dar te urmărește toată viața; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

mulțumesc, Ștefan, pentru prezența ta constantă; așa este, prin acel craniu, „la timpul potrivit”, a trecut otravă.

există, Liviu, după cum bine ai sesizat, atât textul, cât unii dintre derivații săi cu sufixe și prefixe; și, da, efort există, însă (o spun cu toată sinceritatea) perfecțiunea nu știu ce este și nici nu am să o ating vreodată; după cum spuneam altă dată, dacă aș crede că am scris ceva perfect, aș înceta să mai scriu.

Elena: mulțumesc pentru lectură, semnul despre și miniexercițiul de literatură comparată.

Domnule Cozmescu: raportându-ne la cele mai elementare legi ale naturii, aveți dreptate (desigur, pe jumătate): da, dimineața trece (și) pe lângă mine; pentru că, dacă nu s-ar întâmpla astfel, totul mi-ar fi necunoscut, fapt care m-ar determina (în cea mai carteziană manieră cu putință) să cred că nimic în afara mea nu există; dar (și mă văd nevoit să vă dau dreptate din nou), cum nu sunt atât de metafizic precum domnia voastră, am să vă fac o mărturisire: ideea acestui text (îl numesc astfel pentru că am înțeles că nu ați fi de acord că este poezie) mi-a venit în timp ce săpam niște banale găuri pentru gard și am găsit un craniu de câine; cu acest prilej, m-am întrebat cine de cine simte nevoia împrejmuirii, pentru că (uf, aveți dreptate din nou), în viață nu este la fel ca în poezie, unde refugiile aparțin interiorului, în timp ce toată agoniseala este expusă și dată lumii (sau luată de aceasta, de la caz la caz; dacă nu greșesc, și în cazul de față); acestea fiind spuse, concluzia se poate trage simplu: eu am scris cum se vede dinspre; de asemenea, domnia voastră ați scris cum vedeți; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

ești fix la fel de metafizic ca mine și ca orice alt om.
și pentru că, după cum lesne ai băgat de seama, \"eu\" am dreptate mai tot timpul (un cumplit disconfort de-al meu - și remarcă ghilimelele), o să-ți dedic - nu în mod exclusiv ție - povestea despre splendoarea metafizică a dimineții (o voi posta pe pagina mea, să o pot avea oricând la îndemână pentru a o putea retușa până la dispariție).

sunt fix la fel de om ca orice metafizic; cat despre intentia declarata de a dedica o... impersonala neexclusiva, vorba ceea: \"scrieti, scrieti, ceva tot o sa ramana (n.p. probabil.. de scris)\"

operatiune: pelerinaj

destinatia: ceeacevinedupamoarte, atunci cand pt a putea sa te identifici cu absolutul, trbuie sa dizolvi constiinta, iar o data acest traseu parcurs, constiinta revine ca un bumerang

traseu: se porneste de la Moarte, ca forta/terminus al existentei (si toate fortele au ele o devenire a lor)- Moartea-ca-Tata (stare pura)- se sapa drumul pana la Moartea-ca-Fiu (forma in care putem sa o intelegem)

atitudine: nu prin cunoastere apriori, ci prin intelegere- lupul care nu poate sa-si adulmece propria urma(poti sa intelegi lucruri fara sa le cunosti = Moartea-ca-Duh(constiinta)
intelegerea analoaga creatiei, e o traire
l\'apres-mort= locul unde se recastiga trairea

putem parafraza un principiu pascalian [nu ai cauta ceva daca nu l-ai fi gasit]
constiinta care nu se activeaza de una singura, ci trebuie sa o pierzi mai intai ca sa poti lupta sa o regasesti

s-ar putea sa se spuna ca e un comm cam risque,
dar imi asum total riscul.

toata placerea lecturii,
V.V.

Vsile,
un text meta/fizic, un perelinaj inves, introspect. felicitari!


n.b.privesc înapoi probabil că moartea
pândește la o lungime de coadă
inutil să muști
o lovitură de bici
acoperă distanța mai repede decât picioarele

cu prietenie,

mulțumesc, Veronica, mulțumesc, Petruț, atât pentru lectură, cât și pentru semnul despre; și, nu, Veronica, nimeni nu riscă nimic atunci când citește; cel mult să nu îi placă și/sau să considere lectura pierdere de timp (dar, după cum spunea cineva, mai bine să fiu optimist și să mă înșel, decât să fiu pesimist și să am dreptate...)

\"ninsorile aleg numai ele știu cum
fructele în care soarele își va depune sămânța\"
Aceste versuri pline de metaforă ale poemului, m-au încântat de-a dreptul.
Cu stimă, Deliman