am început să (mă) uit

în această poezie am simțit sinceritatea spunerii, ca o dezbrăcare a sinelui pe hârtie și rămânerea ființei adevărate, acolo, în cuvinte. mergerea până la capăt în confesiune și defularea fricilor aduce un plus de sensibilitate necesar, mai ales când forma poietică de îmbrăcare a textului nu pare să aibă cusururi.

p.s. nu sunt sigură, dar cred să lipsește un \"a\" în fața lui \"spune\" în versul \"n-am știut niciodată spune mulțumesc aceluia care mă înjură\".

mulțumesc, Katy, pentru semnul de lectură și pentru cuvinte; nu cred că \"defularea fricilor\" este completă; posibil ca multe dintre ele să nu le conștientizez; de altele, posibil să îmi fie prea... frică; în plus, după cum se poate observa, am încercat să vorbesc despre un \"la început\" (o formă a debutării... genetică), despre \"mai apoi\" (cum ar veni, pe sărite, nesistematic) și despre \"ultima oară\" (deci nu \"la urmă\", adică nu este un ciclu încheiat).

încă o dată, mulțumesc.

da: \"pudoare\" este mai puțin consonatic decât \"pudicitate\" (implicit \"mai poetic\" după anumite criterii estetice).
nu: \"implacabil\" exprimă altceva decât \"incontrolabil\"; prefer ideea de a tinde către în locul ideii de resemnare; precum și ideea aceasta de joc al fulgilor, aparent dezordonat, o ordine în plin proces definititoriu (nefinalizată), asemănător \"ravagiilor\" săvârșite de copii.


mulțumesc pentru prezență.

Mi-a plăcut gândul de a nu spune mulțumesc celui care te înjură, chiar dacă te „ghicește” sufletește.

de reținut (chiar dacă nu e în context cu \"am început să (mă) uit\"): \"n-am știut niciodată spune mulțumesc aceluia care mă înjură
pentru că m-a citit\".
uitarea de sine, uitarea/privitul prin sine, uitarea ca o boală sunt
greu de suportat, precum \"rozul zilelor aprins ca o boală de piele\".
frica de acestea \"ticăiește mai tare\"...

\"mi-e frică de faptul că întâmplându-se astfel voi privi
la ceilalți ca la niște morți petrecând pe ultimul drum
ultimul viu\"!

sper să nu uit prea devreme că am trecut pe aici,

Ottilia Ardeleanu

mulțumesc, Ottilia, mulțumesc, domnule Mălăescu, pentru lectură și pentru semnul despre.

foarte echilibrat text, vertical interior si exterior, stare aproape de boala, dar limpede prezentata. cu invidie il recitesc, ma intereseaza, bineinteles, \"formula infrunzirii\"...

bine ai revenit, Mihaela; \"formula înfrunzirii\"? parafrazând o formulă clasică, să zicem: F (frunză)= Uv(unda unui vis)Cr2(pătratul constantei realității); ea este validă numai în cazul în care (îți) poți demonstra ce este este real și ce este constant :).

mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

Ceasul parca bate in poema ta un ritm prea alert... respira adanc dupa fiecare cuvânt si adu timpul la dimensiunea lui... fiecare are dreptate inclusiv tu... prinde niste fulgi de zapada in palma racoreste-ti stresul priveste-ze in oglinda: existi! Si ziua chiar e minunata, dincolo de ritmul alert... Sarbatori cu lumina...

poate că nu există decât ritmul, Geea; mulțumesc pentru semnul acesta prin timp.

asemenea.

As crede ca citesc \"Memoriile unui revolutionar sub vremuri\" \"Cat de putin as fi atipit visam ochi...\" Visul se centreaza pe o autoscopie multipla, autorul o numeste cu numele \"fulgilor incontrolabili\".Vin apoi nelinisti care au oroare de precar \"alura mea de spargator s-a impotmolit printre radacini\" Reantoarcerea catre sine se izbeste de antipatia pentru banal caci \"as fi vrut sa depasesc varfurile vesnic inghetate\" Dezamagire? Plictiseala? Poate si una si alta, o mirare obosita niveleaza trairile, domesticul repugna. \"ultima oara am uitat de ce ma iubesti..\" Ce-ar mai urma?

de exemplu, cum ar fi că în ciuda acestei/or uitări, continuăm să trăim; deși ar exista motive suficiente să spunem că tocmai de aceea.

mulțumesc pentru semnul de lectură.