Vasile Mihalache

"vestea mă sperie.../ dacă va găsi goală ieslea sufletului meu,/ fără niciun mănunchi, uscat ... de fânul faptelor bune?" Acestea spun multe.

"Avea cuvintele secate/ literele erau ciugulite de corbi.// Nicio propoziție alcătuită cu ochiul/ nu spune nimic nimănui," Acesta este un început bun.

"ferice de acel om care pune mâna pe lemn/ și nu bate în el ca inima", un vers fericit!

"Dați-mi voie să nasc... (să) expulzez sentimente anapoda fără judecăți prealabile", "mi-a crescut/ O membrană în plus peste ochi care permite să văd în adâncuri", "pieptul meu nu există, e un mare gol, un mare concept/ Păsările vor plonja aici ca într-o mare ireproșabilă", "Vreau să merg desculță prin camera ta, să aerisesc, păsările să intre buluc/ Să pigulească rămășițele de femei uscate ca pe feliile de pâine uitate noaptea în bucătărie/ Să-ți deschid geamurile, cămașa, să văd ce mănânci, ce bei și cu ce faci dragoste/ M-am hotărât să mă îndrăgostesc și pentru asta mă dezbrac de luciditate și mai ales de corp"- acestea mult mi-au plăcut.

Mărul spintecat c-un cuțit ar însemna ceva, dar "împlântat c-un cuțit"? "ȋți desface șalul de pe umeri și părul cochiliform", acest vers este aproape de ceea ce voiam de la poezie.

Octav Luca Simota, Bodea Diana Mihaela, vă mulțumesc pentru citire și notarea impresiilor.

Îmi place stilul povestirii accelerat de propozițiile scurte și urmărirea cu mare fidelitate a succesiunii acțiunilor notate: "Bună dimineața. La Constanța. Pe Aurel Vlaicu, vă rog.Mă așez în față. E prima oară când fac asta. Întotdeauna ocup locul din spate, pe diagonală. Pornim. Eu cu figura mea temătoare, el cu viteză de taximetrist. Ieșim printre străduțe. Gropi, câini visând la cel mai mare os, tomberoane. Atenție denivelări! Trecere de pietoni. O rampă lină. Magazinul chinezesc deschis numai de o săptămână. O terasă pustie la ora asta matinală. Măturătorii stând pe bordură cu țigările aprinse. Spre fier vechi 200 m. Uite și capăt de linie. Lume peste lume. Miroase maritim. Capul podului. Troița. Intersecție. Nu vine nimeni." . Calitatea scrierii, deasemenea, uneori poematică: "În stânga, un matiz culoarea țărmului fierbinte", "Teama, o femeie cu ochi de cenușă, deschide și intră.","Ploaia a făcut un viraj periculos pe lângă liziera pădurii, a trecut în trombă peste câmp, călcând tot ce era verde cu roțile miilor de picături, a culcat la pământ o sperietoare, a înfipt câteva fulgere ici-colea din viteză și, ca și când nu ar fi fost de ajuns, a dispărut într-un curcubeu care ștergea de zor fereastra azurului." umorul mucalit -"Are chipul unui tânăr. Nu mai mult de douășpatru-douășcinci. Nu numai puștan, dar și cu pitici pe creier. Rânjetul lui este diavolesc. Taximetristul gonește. Piticii, după noi."

Această scriere fracturată , mai mult virtuală în sensuri, asemănătoare scrisorilor anonime cu decupaje din texte reale poate fi apreciată referitor la lungimea sensurilor reținute în cioburile gândirii poematice, de aici riscul de a fi socotită deseori fără sens, are o notă de originalitate dacă reușește. Dar se poate vedea și rețeta, de aceea și de aici vine riscul major.Aici remarc versurile:"ferestrele sunt deschise într-o gură de lup", "mă retrăiesc metodic/
sunt îmbolnăvit de culoarea galben/ în care mă aud/ mă văd/ mă caut de toate răscrucile"

LIM, multumesc pentru citire si opiniile sincere,

Octav Luca Simota, multumesc pentru citire si notarea impresiilor.

Mult succes, felicitări!

O analiză lucidă a singurătății ca stare, sentiment și personaj- meditativă, ludică, astrigentă "nici nu-ți dai seama cum singurătatea te aruncă în stradă în mijlocul iernii/ se anunță una dintre cele mai aprige din ultimii o sută de ani"

Este un poem de o maturitate excepțională, rod al meditației profunde cu un final care spune tot.Las în urmă metafore grele cum: "Am mîzgălit oameni îngenuncheați din vreo pricină./ Am lăsat urme adînci pe hîrtie cărînd cadavre/ de la un cimitir la altul." "Cuvîntul care... învie" ne-aflat nu poate fi în contrapondere cu "o scînteie (care) scapără-n beznă", existența umană, este însă un țel de aleasă curăție sufletească; cât despre cuvântul care ucide, nu merită atâta căutare...

Nache Mamier Angela, mulțumesc pentru comentariul consistent și pentru înstelare!

"...îngerii/... devin oameni/ și-ncep să aibă-ndoieli", asta are oarece prospețime.

Felicitări, Ștefane!Mă bucur pentru tine.

LIM,George Pasa, va multumesc pentru vizita si aprecieri.

Un excelent poem in care identific un onirism de buna calitate:"ieșirea din vis/...alergai pe culoare de subțirimea venelor/ în care marea își pompa cu furie sângele ei transparent//rugul vrăjitoarelor pe care ți-a ars părul lung roșu
limba ta roșie/pielea roșie plină de semne ciudate și coduri despre iubirea aproapelui//cutremurele interioare surpările de carne vârtejul din centru/
care schimba planete năștea națiuni"

Mi-a placut in mod deosebit finalul, care este de altfel un poem prin sine insusi:"în cunoștință de cauză pianistul cu degete reci/ instrumenta liric note în cădere// încă se simțea aerul ei fierbinte/ tulburat de brizele frecvente/ lumea s-a adunat a privit-o ca pe ceva/ pentru care nu se mai putea face nimic// pe urmă a venit toamna și a șters orice urmă"

Am retinut cu placere zicerile:"măsurăm fricile în contracții"si
"dubiul ne taie ca pe maioneză curajul", desi era mai bine -curajul este o maioneza pe care o taie dubiul.