Vasile Mihalache

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
L-am cunoscut pe site-ul Agonia si l-am respectat pentru uriasa putere de creatie pe care a aratat-o in domeniul matematicii si al poeziei si m-am bucurat mereu pentru comentariile de bun simt pe care le-a avut pe marginea creatiilor mele poetice. Vestea aceasta m-a intristat si imi amintesc cum nu cu mult timp in urma isi aratase ingrijorarea ca nu am mai aparut pe site de lucru de care m-am simtit onorat. Sincer, imi pare rau si transmit familiei pe aceasta cale regretul pentru pierderea grea suferita.

George Pașa, Ioan-Mircea Popovici, vă mulțumesc mult pentru luminițele de întâmpinare, de mare ajutor pe ceața asta...

Radun Gabor,Victor Țarină, Leonard Ancuța
Vă mulțumesc pentru citire și transcrierea impresiilor voastre asupra poemului,Sigur îl voi relua cu altă ocazie pentru că sunt mai multe de spus despre senzația mărturisită de care mi-am amintit.

În poemul minimalist legăturile nu sunt, adică spicele snopului preexistent trebuie să fie adunate de cititor, dacă se simte inspirat în vreun fel. Altfel poemul îmi aparține fără nici un fel de comentarii ca și până acum. Pentru că îmi alcătuiesc singur și comentariile. Oricum ai încercat ceva, dar nu ți-a ieșit decât aburul mâhnirii de care nu îmi aduc aminte, să-mi fie cu iertare. de altfel și textul este cam fatalist, aș spune. După vreo sută de poeme publicate în deplină tăcere ți se pare că ai descoperit artificialitate tocmai acum. Ce este de apreciat: balonul,sau aerul cuprins? Care este substanța din interor ? Iar pe dinafară , ce ne roade? Nu-i așa că există un orizont al existenței unde gândul supraviețuiește doar în deplină concentrare asemenea astrului care răsare? Ți se pare că se poate crea vreo legătură pe aici? Sâmburii sunt amari. Oricum pare că e unicul poem care l-ai citit din cele ce am scris. Recunosc și reciproca, nici eu nu am avut timp să comentez poemele tale. Nu-mi apare de nicăieri în minte admirația de care vorbeai. Nu am ce face și vorbesc singur dar îmi trece.

Vă mulțumesc pentru trecere și comentarii.

Diana-Lorena Țugui,
ai reținut unele versuri care ți-au plăcut. SPER SÃ TE REȚIN MAI MULT TIMP PE PAGINA MEA DE AICI ÎNCOLO.
Liviu-Ioan Mureșanu,
mulțumesc de citire și părerile binevoitoare.
Doru-Dorian David,
poet cu o recomandare pe agonia, aștept un comentariu mai la obiect cu altă ocazie.Mulțumesc pentru citire și exprimarea cinstită a nelămuririlor.
Leonard Ancuța,
niciodată nu am crezut că ești un formalist, ai harul să demolezi un poem printr-o retorică de laudatio, sau ești mai prost dispus în seara asta.Cum să nu apreciezi omul ca pe o cutie de rezonanță, căruia îi dârdâie coastele să încălzească nașterea unui \"pescăruș\" sau ce pasăre o fi ieșit din oul roșu al inimii. Vedeai foarte bine întregul, altădată. Mulțumesc de citire și bunăvoința aprecierii.

Felicitări Pașa, sunt impresionat de suflul tău. Dă, Doamne, să te țină mereu așa!

Ioan-Mircea Popovici, vă mulțumesc pentru aprecieri, iertați-mi întârzierea răspunsului.

Pașa, mulțumesc mult pentru vorbele bune și apreciere.

Un poem cât un roman interbelic de o ireproșabilă maturitate estetică...,încheiat cu o poantă ”ușoară” dar plină de încărcătură umană.

Mulțumesc pentru aprecieri și semn!

Silvia Goteanschii, mulțumesc pentru vorbele bune și înstelare.
Răzvan Rachieriu, mulțumesc pentru citire și comentariu.

Felicitări, Ștefan, îți doresc o lansare spumoasă cu abundență de public și aprecieri pe măsură!

Ioan-Mircea Popovici,
Vă mulțumesc pentru comentariu și înstelare.

Mulțumesc pentru citire și notarea impresiei.

Poemul oscilează între versurile bune care arată firea unui poet dotat cu spirit de observație și capacitatea redării stărilor: ”...pâinea de pe masă/ când rupi un coltuc/ se umple cu mirosul ei încăperea.”, ”În depărtare arborii se-nclină,/
uneori vântul le rupe din ramuri/ ... stau ...la marginea câmpului”, aceste le apreciez, însă mai puțin spre deloc pe acestea ”Gândul scapă de orice închistare” didacticist,”Râurile se-ntorc în matca lor,
îi dau binețe soarelui”,erodat...În concluzie, totuși consider că sentimentul de sinceritate pe care dorește să îl transmită poemul trebuie însoțit de o atentă cenzură proprie.

Am vrut să declanșez un moment ca de la absurd la absurd și am poposit la tine, așa că voi întregi absurdul tău așa :

libertatea e
o pasăre congelată
care înghite străzile cu felinare
un kinder cu surprize

sub limbă
mâinile scriu declarația
de inadvertență

copiii de mingi
sunt niște vikingi

Eu așa văd poemul: dens, pasajul median îl diluează involuntar, dacă primele versuri s-au mai întâlnit cumva altfel, ultimele se detașează prin spiritul de observație care scoate la lumină paradoxul frumuseților oarbe ale firii...
”Luna e jos
parcă e șaua
pe mânzul albastru

vino și ia-mă
fluturii dau
cu capul în ziduri”

Mulțumesc pentriu citirea poemului și notarea impresiilor aici.

M-au mișcat mult cuvintele tale, totuși poemul nu merita atâta atenție din partea editorilor pentru că cele evidențiate sunt de obicei ireproșabile. Mulțumesc.