Poezie
soldatul universului meu e tatăl
1 min lectură·
Mediu
eu nu cred în senectute până la proba contrarie
iar ridurile chipului nostru nu zugrăvesc urâțenia omului
ci spiritul celui care și-a lăsat urma în piele
în suflet veșnicia
tărâm neted nepalpabil și totuși trăit
explică iubirea sau durerea dacă poți
fericirea se gustă
îți cumperi o canapea nouă
dai la reciclat lemn
și scoți de acolo o viață
ferice de acel om care pune mâna pe lemn
și nu bate în el ca inima
m-am gândit cum ar fi să nu faci umbră pâmântului
te ridici într-o zi să-ți cauți mâinile
Doamne eu cu ce mă închin azi
apoi îți amintești că ai o mamă
că tata este soldatul universului
și trebuie să fi avut vreodată mâini
tinerețe senectute sunt termeni biblici
calculați fără precizie până la proba contrarie
când ne găsim identitatea trupul moare
trăim prin suflet veșnicia
023263
0
VM